Adunarea Generală a ONU a convenit asupra unei noi rezoluții privind drepturile omului în Crimeea

Comisia a III-a (social-umanitară) din cadrul Adunării Generale a ONU a aprobat un nou proiect de rezoluție privind situația drepturilor omului în Crimeea, peninsulă ucraineană aflată sub ocupaţie rusă – scrie Agenţia RBC. Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, care a salutat decizia Comisiei, versiunea actualizată a documentului adoptat a fost întocmită pe baza ultimelor două rapoarte ale secretarului general al ONU, care vorbesc despre numeroase încălcări ale drepturilor omului în teritoriile ucrainene ocupate. „Aprobarea proiectului este o contribuție importantă la continuarea presiunii internaționale asupra Federației Ruse în legătură cu anexarea şi ocupaţia rusă a Crimeii” – a subliniat MAE de la Kiev. Proiectul de rezoluție adoptat de Comisia social-umanitară a Adunării Generale a ONU solicită, printre altele, o interacțiune sporită în special în cadrul platformelor internaționale, pentru a pune presiune pe Rusia, astfel încât aceasta să fie forţată să-şi îndeplinească obligațiile internaționale. „Printre prevederile importante ale proiectului se numără un apel la încetarea urmăririi penale a celor care se sustrag de la serviciul militar, condamnarea nerezolvării cazurilor de dispariții de persoane și constatarea rolului serviciului rus de informaţii în cazurile documentate de tortură” – explică Ministerul de Externe al Ucrainei. În plus, rezoluția cere Rusiei să înceteze imediat să comită încălcări grave ale drepturilor omului și să asigure accesul pe teritoriul Crimeii al reprezentanților Misiunii de monitorizare a ONU și a misiunii de observatori a OSCE./sdan/dsirbu

www.rbc.ua – 19 noiembrie