Banca Naţională va continua să menţină echilibrul şi stabilitatea macroeconomică

Cele trei scăderi succesive ale ratei dobânzii de politică monetară operate de BNR în acest an, împreună cu furnizarea de lichiditate instituţiilor de credit, au contribuit la ameliorarea condiţiilor financiare după incertitudinile din luna martie, spune Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Centrale. El a dat asigurari că Banca Naţională va continua să menţină echilibrul şi stabilitatea macroeconomică.

Cristian Popa: Reducerea graduală şi sustenabilă a ratelor dobânzilor pe piaţa monetară este în continuare ceva ce ne dorim, însă păstrarea încrederii în moneda naţională, în contextul adâncirii substanţiale a unor dezechilibre macroeconomice, reprezintă, de asemenea, un element central al manierei în care politica monetară este condusă.

Spaţiul de manevră există, însă orice măsură este optimă la un moment dat, iar noi trebuie să găsim acel moment, momentul potrivit, iar datele din economie trebuie să ne convingă că folosirea acestui spaţiu de manevră este optimă şi benefică. Într-un context complicat, care ne poate rezerva încă multe surprize, de epuizarea spaţiului de manevră ar trebui să ne temem mai mult decât de neutilizarea sa integrală.

Realizator: Amintim că în urmă cu opt zile, BNR a decis să menţină rata dobânzii de politică monetară la 1,5 la sută pe an şi a redus rata rezervelor minime obligatorii în valută, ceea ce înseamnă mai multă lichiditate la dispoziţia băncilor. În luna martie, la începutul crizei, rata dobânzii de politică monetară era de 2,5 la sută pe an./mnecula/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 noiembrie