Consiliul Europei atrage atenția Parlamentului de la Budapesta asupra amânării votării proiectelor de lege înaintate vinerea trecută de Guvernul ungar, deoarece adoptarea acestora ar fi deosebit de dăunătoare asupra drepturilor omului în Ungaria, a declarat vineri comisarul Consiliului Europei pentru drepturile omului. Într-un comunicat, Dunja Mijatovic arată că adoptarea propunerilor privind funcționarea justiției, Legea electorală, structurile naționale pentru drepturile omului, controlul asupra gestionării banilor publici și minoritățile sexuale, incluse într-un pachet legislativ complex și înaintat Legislativului fără o dezbatere prealabilă, ar putea submina democrația, statul de drept și drepturile omului în Ungaria. Dunja Mijatovic a precizat: „Deși, statele membre ale UE au o oarecare competență de a decide asupra formării structurilor naționale pentru drepturile omului, așa cum consideră ele, pe parcursul creării acestor structuri trebuie să respecte principiile de bază adoptate la nivel internațional, în special cele referitoare la asigurarea independenței și gradul de eficiență ale instituțiilor în cauză”. Potrivit comisarului pentru drepturile omului, unele modificări legislative propuse de Guvernul Ungariei ar putea submina independența justiției, care ”s-a deteriorat în ultimii zece ani”. De asemenea, și propunerea privind extinderea competenței președintelui Curții Supreme provoacă mari îngrijorări, ca și ”intensificarea stigmatizării” minorităților sexuale și folosirea în scopuri politice a ”manipulării” drepturilor lor, ceea ce aduce atingere demnității acestora. Dunja Mijatovic a mai afirmat: „Așa cum a precizat și Comisia de la Veneția a Consiliului Europei, formată din specialiști de drept constituțional, în perioada stării excepționale nu pot fi adoptate propuneri legislative de o asemenea importanță, mai cu seamă nu poate fi adoptată modificarea Constituției, deoarece în această perioadă posibilitatea asigurării unui dialog democratic, necesar pentru pregătirea acestor propuneri, este restricționată”. În consecință, Dunja Mijatovic a solicitat Parlamentului ungar amânarea votării acestor propuneri legislative după perioada ridicării stării excepționale. Comisarul pentru drepturile omului a solicitat, totodată, ca înainte de a supune votului aceste propuneri legislative, să se organizeze consultări de amploare cu societatea ungară, care va fi prima care va simți efectele schimbărilor, precum și cu Comisia de la Veneția, în vederea respectării drepturilor omului./rganciu/avladucu
(MTI – 20 noiembrie)