Realizator: Specialiștii atrag atenția asupra efectelor provocate de pandemia de COVID-19 în plan psihologic și spun că acestea pot fi dezastruoase, dacă nu sunt luate măsuri pentru a le atenua. Restrângerea posibilităților de petrecere a timpului liber, alături de prieteni, interzicerea petrecerilor sau a spectacolelor cu public pot avea repercusiuni grave, inclusiv asupra tinerilor. Soluții pentru limitarea efectelor negative există, susțin psihologii clinicieni.
Reporter: Adrian Lungu – Potrivit psihologilor, pot fi afectate în special persoanele singure, dar și adolescenții.
Psiholog: În momentul de faţă, tabloul sau lucrurile care sunt mai frecvente sunt într-adevăr anxietățile, neliniștea, agitația, îngrijorarea. Suntem bombardați de toată informația asta negativă, incidență foarte crescută, numărul deceselor, probleme care țin de pierderea locurilor de muncă. Toate lucrurile astea au un efect destul de mare asupra sănătății și stării noastre de bine. Să ne planificăm, să ne structurăm activitățile zilei. Putem să avem exerciții fizice, dacă suntem în casă cu geamul deschis, dar programate, măcar dacă nu zilnic, 10-15 minute, măcar tot la două zile. Apoi e bine să ne programam voit activități care ne fac nouă plăcere.
Reporter: Potrivit medicilor este nevoie de mare atenție în această perioadă de calm, înțelegere și mai ales de o bună comunicare în întreaga societate./rpatulea/ilapadat
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (22 noiembrie)