Benjamin Netanyahu s-a întâlnit în Arabia Saudită cu prinţul moştenitor saudit şi cu secretarul de stat al SUA (presa israeliană)

Presa israeliană transmite că premierul Benjamin Netanyahu s-a deplasat în secret, duminică, în Arabia Saudită, unde s-a întâlnit cu prinţul moştenitor al regatului, Mohammed bin Salman, şi cu secretarul de stat american, Mike Pompeo.

Dacă va fi confirmată, vizita de duminică noapte ar marca un eveniment extrem de rar, de întâlnire la nivel înalt între cele două state, tradiţional inamice, pe care Israelul şi-a dorit-o în eforturile sale vizând acceptarea la nivel regional.

Potrivit informaţiilor în limba ebraică, ce citează oficiali israelieni anonimi, Netanyahu a fost însoţit în Arabia Saudită de şeful Agenţiei de informaţii Mossad, Yossi Cohen./mbrotacel/sdm2

BBC SERVICIUL MONDIAL, https://www.theguardian.com/ – 23 noiembrie