Organizaţia Naţiunilor Unite a făcut apel la protecţia a peste 500.000 de civili blocaţi în oraşul etiopian Mekelle, pe care armata este hotărâtă să îl cucerească de la guvernul regional din Tigray. Armata etiopiană a anunţat că intenţionează să încercuiască oraşul Mekelle cu tancuri. Guvernul federal afirmă că în prezent controlează aproape toate oraşele majore din Tigray, cu excepţia oraşului Mekelle. Premierul Abiy Ahmed a declarat că luptătorii TPLF (Frontul de Eliberare a Populaţiei Tigray – n.red.) trebuie să recunoască faptul că nu mai pot da înapoi şi să se predea în mod paşnic./mbrotacel/denisse
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 23 noiembrie)