Avertisment al unui medic american cu privire la „răspândirea necontrolată” a coronavirusului în SUA

Un consilier al lui Joe Biden pe probleme legate de COVID-19 a avertizat că Statele Unite se află, în continuare, într-o etapă de „răspândire necontrolată” a virusului, a cărei inversare va dura câteva săptămâni.

Într-un interviu acordat BBC, dr. Atul Gawande a declarat că în curând se vor înregistra 2.000 de decese zilnic, ceea ce ar fi putut fi evitat prin implementarea unor măsuri fundamentale de siguranţă.

El a adăugat că numeroase spitale sunt copleşite. „Spitalele din Statele Unite care au o lipsă acută de personal sunt acum peste o mie. Avem unele state, precum North Dakota, unde aproximativ jumătate dintre spitale au probleme critice de personal. Cele mai mari două probleme sunt că personalul se infectează, iar apoi trebuie să fie retras şi, bineînţeles, transmiterea tot mai accentuată a infecţiei în rândul publicului înseamnă că vin tot mai mulţi pacienţi, iar aceasta este o combinaţie foarte dificilă./mbrotacel/schelaru

BBC SERVICIUL MONDIAL – 24 noiembrie