Dmitri Peskov a reamintit că rezultatele alegerilor prezidenţiale din SUA nu au fost anunțate oficial

Decizia președintelui american, Donald Trump, de a demara procedura de transfer al puterii nu este, deocamdată, suficientă pentru ca președintele rus, Vladimir Putin, să-i adreseze în mod oficial un mesaj de felicitare lui Joe Biden pentru victoria obţinută în alegerile prezidenţiale americane.

„Nu este suficient. Știați că sunt în continuare în curs de reexaminare şi renumărare voturile din unele state, fără de care rezultatele nu pot fi declarate oficiale”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin.

CNN, citând o scrisoare a șefului Serviciilor Generale ale Administraţiei americane (GSA), Emily Murphy, a anunţat că instituţia a notificat staff-ul lui Joe Biden cu privire la disponibilitatea Administrației americane de a începe transferul formal al puterii.

Trump a menționat că i-a solicitat doamnei Murphy să „întreprindă cele necesare”, adăugând că șeful instituţiei a fost „hărțuit și amenințat”. Potrivit președintelui în exerciţiu, acest fapt nu înseamnă că el va accepta înfrângerea sa în alegerile prezidenţiale din SUA./vdraguta/dsirbu

www.russian.rt.com – 24 noiembrie