Comisia Europeană a pus la punct o strategie farmaceutică prin care va putea, chiar şi în perioade de criză, să aibă la dispoziție cantitățile necesare de medicamente sigure și eficiente, prin intermediul unor lanțuri de aprovizionare solide.
Strategia va fi discutată la nivel politic, în cadrul reuniunii din 2 decembrie a miniștrilor europeni ai muncii și sănătății.
Reporter: Carmen Gavrilă – Strategia farmaceutică pentru Europa are patru obiective principale: medicamente disponibile și accesibile financiar, dar și soluții pentru nevoi medicale încă nerezolvate, ca de exemplu în domeniul rezistenței la antimicrobiene al cancerului sau bolilor rare, sprijinirea competitivității, a inovării și a sustenabilității industriei farmaceutice din Uniune și crearea unor medicamente de înaltă calitate, sigure, eficiente și mai ecologice, îmbunătățirea mecanismelor de pregătire și răspuns la crize și securizarea aprovizionării, dar și promovarea unui nivel înalt al standardelor în materie de calitate, eficacitate și siguranță, inclusiv la nivel mondial.
Un aspect important este că, potrivit lecțiilor învățate din pandemia de COVID-19, strategia susține lanțuri de aprovizionare diversificate și sigure, oferind o autonomie strategică, deschisă a Uniunii, pe plan mondial. În baza acestei strategii va avea loc o revizuire a legislației farmaceutice de bază cu o propunere în acest sens programată pentru 2022.
De asemenea, urmează să fie înființată, anul viitor, o autoritate a Uniunii pentru un răspuns în situații de urgență sanitară și, tot anul viitor, urmează să fie înaintată o propunere privind un spațiu european al datelor referitoare la sănătate./lalexandrescu/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 noiembrie