Filmul pe care România îl propune la premiile Oscar a fost lansat recent în SUA și în Marea Britanie, primind recenzii entuziaste. Pelicula relatează povestea adevărată a unui fapt petrecut în 2015, când un grup de jurnaliști a investigat un scandal care a dus la demisia a jumătate din guvern.
Cei care nu mai cred în existența jurnalismului de investigație ar trebui să vadă „Colectiv”, filmul pe care România l-a ales s-o reprezinte la următoarea ediţie a Premiilor Oscar. Vizionat la Veneția anul trecut și deja premiat la mai multe festivaluri internaționale, documentarul regizorului român Alexander Nanau a fost lansat în urmă cu câteva zile în Statele Unite și Marea Britanie, unde a fost considerat „o capodoperă” (Rolling Stone) și „unul dintre cele mai mari filme realizate vreodată despre jurnalism”.
Faptele se referă la scandalul politic care a cuprins guvernul român după incendiul de la Clubul Colectiv din București, un popular club de noapte care, la 30 octombrie 2015, a fost devastat de un incendiu în timpul spectacolului unui grup de muzică metal. Incendiul a atacat materialul de izolare fonică a încăperii, care nu era dotată cu ieșiri de urgență; iar un video filmat cu un telefon mobil arată rapiditatea cu care s-au răspândit flăcările. 27 de tineri au murit și alţi 180 au fost răniți. În zilele următoare, însă, numărul victimelor a crescut, ajungând la 65, printre acestea aflându-se şi tineri spitalizați cu arsuri minore.
Investigând asupra acelor decese suspecte, Cătălin Tolontan, redactor-șef al ziarului Gazeta Sporturilor, și jurnaliștii Mirela Neag și Razvan Luțac, au descoperit o rețea larg răspândită de corupție, malpraxis medical, evaziune fiscală, toate acestea beneficiind de protecția ascunsă a statului. S-a descoperit astfel că persoanele spitalizate fuseseră ținute în medii aseptice, fiind expuse bacilului piocianic, care este mortal, iar rănile curăţate cu dezinfectanți diluați de până la zece ori. Investigațiile jurnalistice au avut ca rezultat o mare demonstrație publică și demisia ministrului sănătății, care a fost înlocuit de tânărul Vlad Voiculescu, deja apărător al drepturilor pacienţilor, care, întâmpinând dificultăţi şi rezistenţe infinite, a pus mâna pe reforma sistemului de sănătate.
De fapt lui, reprezentat ca un Don Quijote modern, îi este rezervată a doua parte a filmului Colectiv; în timp ce prima seamănă mai mult cu un film de ficțiune în stil american, din cauza investigațiilor jurnaliștilor care dezvăluie scandalul. Alături de aceștia și de noul ministru, mai există un al treilea protagonist: Tedy Ursuleanu, implicată în această poveste la vârsta de douăzeci și opt de ani și care a supraviețuit atât focului, cât și spitalului.
Cea de-a „patra putere” s-a aflat în centrul mai multor filme bazate pe fapte reale: precum Toţi oamenii preşedintelui, sau Spotlight (Oscarul pentru cel mai bun film în anul 2016), care relata poveștile jurnaliștilor, intrepretaţi de actori celebri, capabili să devoaleze culisele puterii. De data aceasta este un documentar, la jumătatea distanței dintre un film-dosar și un lungmetraj, ai cărui intrepreţi sunt chiar protagoniştii adevăraţi ai poveștii. Un documentar care se urmăreşte ca un thriller, datorită loviturilor de scenă, schimbărilor și ritmului pe care i-l dă Nanau, care nu este doar regizor și producător, ci şi director de fotografie și editor al filmului. Şi care, urmându-şi personajele cu camera de luat vederi, stă în echilibru între realitate și ficțiunea pe care o face să devină convingătoare.
Spre deosebire de o investigație de televiziune standard, bazată pe alternarea filmărilor live și a fragmentelor de interviu, aici, regizorul narează povestea surprinzând cu eficienţă aspectul emoțional. Cu toate acestea are grijă să nu cadă niciodată în pietism şi nici în populism atunci când ilustrează scenele protestelor în masă (după incendiu, populiștii români au încercat să exploateze criticile aduse sistemului de sănătate al țării).
Atunci când îl vom putem vedea și în Italia, Colectiv ne va oferi o bună ocazie de a reflecta asupra modului în care se poate ocoli lenea cu care ne-au obișnuit prea multe documentare, combinând informațiile și angajamentul cu o autentică experiență cinematografică.
Articol de Roberto Nepoti
Traducerea Cătălina Păunel
