”Dacă premierul Viktor Orbán își va exercita dreptul de veto asupra bugetului multianual al UE, cetățenii ungari vor putea pierde cel puțin 14 mii de miliarde de forinți, sau cel puțin atâția bani vor fi amenințați de pericol”, a declarat președintele Coaliției Democratice (DK) din Ungaria. La o conferință de presă, susținută vineri în mediul online, Ferenc Gyurcsány a subliniat: Premierul a chemat la război propria sa națiune. Potrivit politicianului de opoziție, nu se poate interpreta altfel afirmația premierului Viktor Orbán rostită vineri, în cadrul emisiunii intitulată ”Jó reggelt, Magyarország!” (Bună dimineață, Ungaria!), difuzată de Radio Kossuth Budapesta, potrivit căreia ”am chibzuit totul, am luat în considerare totul”. Președintele DK a amintit că în momentul izbucnirii Primului Război Mondial, în 1914, Franz Josef cu această frază -”am chibzuit totul, am luat în considerare totul” – a anunțat atacarea Serbiei. Președintele partidului a menționat: imaginea nu este chiar atât de dramatică, însă arată foarte bine că în locul ”unei negocieri parteneriale, cinstite” și consultări, premierul se gândește la război în care ”ar dori să folosească națiunea drept ostatică”. În opinia sa, prin exercitarea dreptului de veto premierul ”nu țintește” de fapt Uniunea Europeană, ci pe maghiari. Dacă nu vor veni banii de la UE nu va exista niciun sprijin pentru redresarea economiei, ”şubrezită” din cauza epidemiei cu noul coronavirus, și țara nu va mai primi acele resurse pentru dezvoltare care în ultimii șapte ani au fost folosite pentru finanțarea tututor investițiilor. Uniunea Europeană va rezolva această problemă, oricum va fi verificată respectarea statului de drept, acest lucru este deja stabilit; bugetul UE va funcționa cumva, iar fondul pentru redresarea economiei va fi înființat ”de restul de 25-26 de țări”, dacă nu în această formă, atunci altfel. În schimb, Ungaria va fi lăsată la o parte, ceea ce este o fundătură istorică, a afirmat Ferenc Gyurcsány, care a adăugat: Cetățenii Ungariei ori merg înainte cu cetățenii europeni, și atunci au o șansă, ori ”sunt terminați”. Nu ne trebuie niciun război, șantaj, ostatici, ci o guvernare normală, ”dar din câte văd eu, nu prea merge așa, funcționează doar amenințarea”./rganciu/pvelisar
(MTI – 27 noiembrie)