EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* Jupa, jud. Caraş-Severin: Preşedintele Klaus Iohannis, împreună cu premierul Ludovic Orban şi cu ministrul Economiei, Virgil Popescu, efectuează o vizită la Staţia de comprimare gaze naturale, cu ocazia finalizării lucrărilor la gazoductul BRUA – Faza I – ora 11:30. De la ora 12:15 au loc declaraţii de presă
– Învățământ
* Casa Paleologu pentru copii organizează webinarul „Războiul troian” în care se va vorbi despre Heinrich Schliemann, marele arheolog care a descoperit Troia și Micene, urmând astfel un vis de-al său din copilărie – sâmbătă și duminică, de la ora 17:00. Cursul va avea 4 întâlniri online, primele 2 în care lectorul Theodor Paleologu vă va însoți povestind miturile, mai apoi le vom aprofunda în alte 2 întâlniri, când micii participanții vor povesti prin cuvinte sau desen o bucată din miturile despre care am povestit în întâlnirile precedente. Cursanții pot avea între 8 și 12 ani
– Cultură
* Biblioteca Metropolitană București (BMB) își așteaptă cititorii și nu numai să participe la două webinarii gratuite despre „Comunicarea cu empatie”. Într-o perioadă foarte încărcată mental, emoțional și fizic pentru mulți dintre noi, BMB dorește să aducă empatia și autoempatia în viața cititorilor, prin punerea pe „o scenă virtuală” a cărții „Comunicarea Nonviolentă – un limbaj al vieții”, de Marshall Rosenberg. Cartea se regăsește și în colecțiile filialelor BMB. Webinariile vor fi interactive, live și vor avea loc pe platforma Zoom. Acestea vor fi susținute de Lăcrămioara Ocunschi, facilitator cu experiență în ajutarea grupurilor de studiu de Comunicare Nonviolentă. Participarea este gratuită, cu condiția înregistrării prealabile, utilizând formularul: https://forms.gle/mYLq6FhF6vr3iuV4A. Fiecare webinar va dura 90 de minute și va avea loc astfel:
• ora 10:00 – “Comunicarea care blochează sau încurajează compasiunea”, sâmbătă, 28 noiembrie
• ora 19:00 – „Puterea empatiei în relaționarea interumană”, miercuri, 2 decembrie
* „20 de ani de Cărtureşti”: Cărtureşti.ro şi editurile partenere construiesc un „MiniStory” (25 nov. – 6 dec.), târg de carte online pentru copii, dedicat celor cu vârste până la 14 ani. Pe perioada evenimentului toată oferta de carte pentru copii în română şi engleză în stoc, 24h va avea reducere de până la 30% pe carturesti.ro. Discuţiile dintre copii şi invitaţi vor fi transmise live pe paginile de Facebook ale librăriilor Cărtureşti şi ale editurilor implicate. Din program:
• ora 12:00 – Ana Dragomir şi Vera Gamarţ presară „Praf de zâne” peste zi de toamnă târzie
• ora 16:00 – Claudia Badiu adună „Litere pictate şi poveşti fermecate” cu Filip Anton
• ora 17:30 – Alec Blenche, Maya, Maria şi Emma despre „Erus şi misterul de pe Insula Zburicornilor”
* Casa Artelor „Dinu Lipatti” organizează evenimentul Online „Luna Muzicii Românești” la Casa Artelor „Dinu Lipatti”, Partea a IV-a – ora 17:00. În program: Selecțiuni din Festivalul Internațional „Meridian” la Casa Artelor „Dinu Lipatti”, Înregistrări din anii 2018 și 2019, într-un Recital Extraordinar de Muzică Românească în care îi veți putea revedea în premieră online pe pagina de Facebook, pe pianista Mădălina-Claudia Dănilă, soprana Irina Iordăchescu, pianista Verona Maier, pianista Ilinca Dumitrescu și fagotistul Vasile Macovei. Printre partenerii media: Radio România București FM
* Din 27 noiembrie și până în 5 decembrie, se desfășoară cea de-a XV-a ediție a Festivalului de Muzică Veche București. În acest an dificil, organizatorii evenimentului au hotărât că acesta trebuie să meargă mai departe și să se desfășoare într-o variantă online. Este o ediție ce își propune să aducă unele dintre cele mai importante pagini scrise pentru clavecin, teorbă, vioară sau violone, un adevărat regal sonor. Toate concertele vor putea fi urmărite online, pe stream live, pe site-ul earlymusic.ro, dar și pe pagina de Facebook și pe canalul de Youtube – Bucharest Early Music Festival. Festivalul de Muzică Veche București este organizat de Asociația Antiqva și de agenția Medieval Praxis. Parteneri: Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român, Muzeul Național de Artă al României, Institutul Cultural Maghiar București, Festivalul de Muzică Veche Miercurea Ciuc. Printre partenerii media: Radio România
• ora 19:00 – “La guitarre du Roi”. Invitat: Xavier Díaz-Latorre – chitară barocă/teorbă
* Ziua Națională (1 decembrie), va fi marcată în platforma culturală Raiffeisen Art Proiect – Stagiune Virtuala (https://art.raiffeisen.ro /) printr-un concurs foto care propune o privire subiectivă asupra României frumoase, precum și prin prezentarea proiectului “Via Transilvanica” – o idee care a devenit o soluție ce unește concret și simbolic România. Grupate sub hashtag #ZiDeRomania, în platforma Raiffeisen Art Proiect vor fi găzduite mai multe proiecte. Programul zilei:
• 28 noiembrie – 2 decembrie: Concurs foto cu premii #ZiDeRomania, realizat în parteneriat cu Cronicari Digitali. Concursul foto va fi lansat astăzi, și îi invită pe toți cei care doresc să împărtășească viziunea lor despre România frumoasă să încarce fotografii sub hashtag #ZiDeRomania pe Instagram, însoțite de o scurtă descriere care să argumenteze povestea vizuală pentru privitori. Fotografiile vor fi regrupate zilnic într-o pagină dedicată în secțiunea Explorator din platforma online Raiffeisen Art Proiect – Stagiune Virtuală. Fotografiile vor putea fi înscrise în concurs până pe data de 2 decembrie. Un juriu format dintr-un muntean – Vlad Eftenie (arhitect și fotograf), un moldovean – Sorin Onișor (fotograf) și un transilvănean – Jeno Major (fotograf), alături de Steven van Groningen (bucovinean prin alianță și pasionat de fotografie) din partea Raiffeisen Bank – vor decide care vor fi cele trei fotografii și povești despre România frumoasă care vor câștiga cele trei premii. Acestora li se va adăuga premiul publicului, acordat fotografiei care va acumula cel mai mare număr de like-uri până la 9 decembrie. Câștigătorii vor fi anunțați în cadrul unui chat live, vineri, 11 decembrie, de la ora 19:00, găzduit în secțiunea Conversații din platforma Raiffeisen Art Proiect
* Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF revine cu a 10-a ediție, programată în perioada 24-29 noiembrie. Organizat într-o formulă-hibrid, online și offline, evenimentul dedicat filmelor care depășesc barierele genului va fi accesibil spectatorilor de pe întreg teritoriul țării, pentru prima dată în istoria festivalului, pe platforma de streaming. O amplă selecție de experimente cinematografice temerare va aduce atmosfera sălilor de proiecție în casele iubitorilor de artă, iar o serie de expoziții audio-vizuale va provoca spectatorii din București să descopere noi forme de explorare a limbajului cinematografic în galeriile partenere: Rezidența BRD Scena9, Anca Poterașu Gallery și Pavilionul Goethe. Cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Film Experimental București este organizată de Asociația Culturală Manekino în parteneriat cu PRINTOR COM și este co-finanțată de Ministerul Culturii și Centrul Național al Cinematografiei. Parteneri: Friedrich-Ebert-Stiftung, Institutul Francez, Institutul Goethe. Spații partenere: Rezidența BRD Scena9, Anca Poterașu Gallery, ETAJ Artist-run space, Institutul Goethe. Printre partenerii media: Radio România Cultural. Din programul zilei:
• ora 17:00 – dezbaterea „An Act of Violence”. În ce măsură ar putea reprezentările publice ale violenței să propage acest tip de atitudine și să inspire o și mai puternică radicalizare? La aceste întrebări vor răspunde regizorii Antoine Chapon și Ismaël Joffroy Chandoutis, în cadrul discuției moderate de Iulia Popovici, care-l va avea ca invitat special pe autorul Bogdan Ghiu. Dezbaterea va fi transmisă live pe pagina e Facebook
• ora 19:00 – dezbaterea “Sublime Bodies”. Revendicarea reprezentărilor sexualizate ale corpului va chestiona diverse norme sociale și preconcepții despre sexualitate, într-o încercare de a revendica puterea reprezentărilor sexualizate ale corpului dintr-o perspectivă queer. Paul/a Duncă este invitatul special la dezbaterea moderată de Călin Boto, la care vor participa regizorii Ann Oren, Michael Portnoy și Babeth M. VanLoo.
* Cluj – Napoca: Festivalul de Psihanaliză şi Film Cluj – online (27 – 29 nov.)
* Galați: Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” organizează un concert simfonic extraordinar, dirijat de maestrul Cristian Sandu, cu un cornist de marcă a tinerei generaţii actuale, care s-a afirmat pe podiumurile de concert din Austria, în ultimii ani: Gabriel Cupsina – ora 18:00. Din program: Concertul nr. 4 în Mi bemol major KV. 495, pentru corn și orchestră, de Wolfgang Amadeus Mozart
* Ploiești: Filarmonica „Paul Constantinescu” organizează, în perioada 25 – 29 noiembrie, a – XV-a ediţie a „Ploieşti Jazz Festival”. Ploieşti Jazz Festival 2020 se va desfăşura fără public şi va putea fi urmărit integral online pe platforma Virtual Concert Hall, https://virtualconcerthall.ro/, bilete online: https://virtualconcerthall.ro /. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical. Din program:
• ora 18:00 – Sebastian Burneci Sextet, cu proiectul “Behind Social Bars”
• ora 19:30 – vor urca pe scenă componenții Groove Garden by Sorin Zlat
– Sport
* Programul meciurilor din șaisprezecimile Cupei României la fotbal:
• ora 12:00 – CSC Sânmartin – Dunărea Călăraşi – pe Stadionul Comunal din Sânmartin
• ora 13:15 – U Craiova 1948 SA – ASU Politehnica Timişoara – pe Stadionul ”Ion Oblemenco” din Craiova
• ora 13:30 – Farul Constanţa – Academica Clinceni – pe Stadionul Farul din Constanţa
• ora 13:30 – Concordia Chiajna – FC Botoşani – pe Stadionul Concordia din Chiajna
• ora 13:30 – Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Campionii FC Argeş – pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu
• ora 18:00 – CSM Ceahlăul Piatra Neamţ – Petrolul Ploieşti – pe Stadionul Ceahlăul din Piatra Neamţ
• ora 20:45 – Dinamo – Viitorul Constanţa – pe Stadionul Dinamo din Bucureşti
– Diverse
* Râmnicu Vâlcea: Iluminatul festiv dedicat Crăciunului, în municipiu, va fi pornit odată cu deschiderea Târgului „Decembrie Magic” – ora 18:00, în scuarul Mircea cel Bătrân. Târgul „Decembrie Magic” care îi aşteaptă pe râmniceni cu 26 de căsuţe de la care pot cumpăra produse dintre cele mai diferite: jucării, articole specifice Crăciunului, dulciuri, produse apicole etc.
* Straja, jud. Hunedoara: Sezonul de schi se deschide oficial în staţiunea Straja, pentru prima zi fiind pregătită Pârtia „Platoul Soarelui”
– S-a întâmplat într-o zi de 28 noiembrie
* Acum 199 de ani (1821) Panama şi-a proclamat independenţa şi a intrat în componenţa Republicii Federative Marea Columbie, după a cărei destrămare (1831) a rămas parte a Columbiei. Explorată de spanioli pe parcursul secolului al XVI-lea, Panama a făcut parte din Real Audencia de Panama (1538), din Viceregatele Peru (1718) şi Noua Granada (1751). La 3 noiembrie 1903 se proclama Republica independentă Panama. În 1977 au fost semnate, la Washington, Tratatul privind Canalul Panama şi Tratatul privind neutralitatea permanentă şi funcţionarea Canalului Panama. Istoria Republicii Panama a fost, în bună parte, marcată de regimuri militare, în decembrie 1989, generalul Manuel Antonio Noriega fiind înlăturat de la putere. În decembrie 1999, Zona Canalului Panama a trecut în deplina suveranitate a Republicii Panama
* Cu 143 de ani în urmă (1877), după încercarea nereuşită de a sparge încercuirea de la Plevna printr-un atac masiv, generalul Osman Paşa s-a predat generalului român Mihail Cerchez şi a semnat capitularea armatei turce. Căderea Plevnei, la care contribuţia Armatei române a fost de prim ordin, a avut urmări decisive asupra desfăşurării ulterioare a războiului (28.XI/10.XII)
* Acum 127 de ani (1893) apărea la Bucureşti, săptămânal (până la 28.I.1896), revista literară „Vieaţa”, sub conducerea lui Al. Vlahuţă şi V. A. Urechia, care a rămas în istoria publicisticii literare româneşti ca una din publicaţiile care a polemizat cel mai intens cu cele de orientare ideologică socialistă, respingând aservirea faţă de un partid politic şi arătând nocivitatea aplicării unor directive în literatură şi artă. Revista a dat la lumină câteva din poeziile lui Vlahuţă, a încurajat debuturile lui Şt. O. Iosif şi ale altor tineri scriitori şi l-a îndemnat pe bătrânul V.A. Urechia să scrie mici nuvele şi schiţe „Viaţa în trecut” bazate pe documente
* Acum 101 ani (1919) România semna, la Washington, o serie de acorduri internaționale cu privire la stabilirea zilei de lucru de 8 ore și a săptămânii de lucru de 48 de ore în stabilimentele industriale, vârsta minimă de admitere a copiilor în muncile industriale, lucrul de noapte al femeilor și copiilor, munca femeilor înainte și după naștere
* Cu 77 de ani în urmă (1943), în perioada 28.XI – 1.XII, s-a desfăşurat Conferinţa de la Teheran, prima reuniune a şefilor guvernelor SUA, Marii Britanii şi URSS (Roosevelt-Churchill-Stalin), la care s-au luat hotărâri cu privire la mersul războiului şi la unele probleme referitoare la organizarea postbelică a lumii
* Se împlinesc 10 ani (2010) de când site-ul WikiLeaks a început publicarea a 251.287 de telegrame diplomatice americane, punând într-o situaţie incomodă numeroase ţări. Deşi majoritatea telegramelor se referă la relaţiile diplomatice dintre SUA şi ţările din Orientul Mijlociu, aproape niciun stat nu a scăpat fără să fie pomenit în aceste documente, inclusiv România
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Bucovinei”, stabilită prin Legea 250/2015. „Congresul general al Bucovinei”, format din reprezentanţii aleşi ai românilor şi ai naţionalităţilor din Bucovina, a hotărât, la 15/28 noiembrie 1918, în unanimitate, „unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu regatul României”
– 1812: S-a născut Iacob Mureşianu, poet, publicist (a contribuit la apariţia „Gazetei de Transilvania” şi a „Foii pentru minte, inimă şi literatură”) şi om politic (susţinută activitate în vederea emancipării naţionale a românilor transilvăneni); membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1877 (m. 1887)
– 1863: S-a născut generalul Eremia Grigorescu, erou al Primului Război Mondial în luptele de la Oituz şi Mărăşeşti (1916-1917); a lansat, în prima bătălie de la Oituz, celebra deviză „Pe aici nu se trece” (m. 1919)
– 1870: S-a născut inginerul Nicolae Vasilescu-Karpen; importante lucrări în domeniul electrotehnicii, hidromecanicii şi al construcţiilor; membru titular al Academiei Române din 1923, vicepreşedinte al acestui for (1929-1932; 1942-1944) (m. 1964) – 150 de ani
– 1874: S-a născut prozatorul Jean Bart (pseudonimul lui Eugeniu P. Botez); ofiţerul de marină Botez şi-a luat pseudonimul literar după numele unui celebru marinar francez corsar din secolul al XVII-lea; fondator al „Revistei maritime” (1900); membru corespondent al Academiei Române din 1992 (m. 1933)
– 1880, 28.XI/9.XII: A murit Iosif Hodoş, istoric, om politic, avocat şi publicist; unul dintre fruntaşii mişcării naţionale a românilor transilvăneni; a militat pentru promovarea în şcoli şi în administraţie a limbii române; s-a numărat printre fondatorii ASTREI; membru fondator al Societăţii Academice Române (1866) (n. 1829) – 140 de ani
– 1884: S-a născut muzicologul şi preotul I.[oan] D. Petrescu (m. 1970)
– 1893: S-a născut teologul, pedagogul şi publicistul Nicolae Colan; în 1957 a fost ales arhiepiscop al Sibiului şi mitroplit al Ardealului; ministru al educaţiei naţionale, cultelor şi artelor (1938-1939); bogată activitate publicistică; membru de onoare al Academiei Române din 1942 (m. 1967)
– 1912: S-a născut actorul Colea Răutu (m. 2008)
– 1915: A murit Neculai Culianu, matematician şi astronom; s-a numărat printre membrii fondatori ai revistei „Recreaţii ştiinţifice”, prima revistă românească ce s-a preocupat în principal cu răspândirea cunoştinţelor de matematică; membru corespondent al Academiei Române din 1889 (n. 1832) – 105 ani
– 1919: S-a născut Cornel Regman, critic şi istoric literar (m. 1999)
– 1923: S-a născut Dan Tărchilă, medic, dramaturg şi prozator
– 1938: S-a născut Marcel Mureşeanu, poet şi prozator
– 1941: S-a născut Eugen Negrici, critic şi istoric literar, specialist în literatura română veche, stilistician și profesor universitar
– 1948: S-a născut soprana Mariana Nicolesco; ambasador onorific al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură; în 1995 a creat, la Brăila, Concursul Internațional de Canto „Hariclea Darclée”, aflat sub Înaltul Patronaj al UNESCO, iar în 2003 a creat, la Brașov, primul Festival și Concurs Național al Liedului Românesc; membru de onoare al Academiei Române (1993)
– 1949: S-a născut Corneliu Vadim Tudor, scriitor şi publicist; om politic, fondator şi preşedinte al Partidului România Mare (1991); senator din 1992 până în 2008; europarlamentar (2009-2014); a candidat la alegerile prezidenţiale din anii 1996, 2000, 2004, 2009 şi 2014 din partea PRM (de menţionat că în anul 2000, a ajuns în turul al doilea, fiind învins de Ion Iliescu – obţinând 33,17% din voturi) (m. 2015)
– 1957: S-a născut sculptorul Titi Ceară
– 1967: S-a născut Ion-Marcel Ciolacu jurist și politician; președinte al Camerei Deputaților (din 2019); membru în Camera Deputaților (din 2012); președinte al PSD (din aug. 2020, interimar, din nov. 2019); preşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Buzău (din 2015); preşedinte al Organizaţiei Municipale PSD Buzău (2010-2015); viceprimar al municipiului Buzău (2004-2012)
– 1973: A murit Martha Bibescu, scriitoare de limbă franceză de origine română (n. 1889)
– 1989: A murit ieromonahul Arsenie Boca (prenumele la naştere: Zian), renumit duhovnic, teolog și pictor bisericesc; în 1939 intră în viaţa monahală (până în 1948 la Mănăstirea Sâmbăta de Sus şi apoi la Mănăstirea Prislop, până în 1959); din 1945 intră în vizorul Securităţii, fiind arestat prima oară în 1948, acuzat că i-a ajutat pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului (invocându-se pretinse legături ale acestuia cu mişcarea legionară, nesusţinute de nici o dovadă); în 1952 a fost dus un an la Canal; în 1959 i se stabileşte domiciliu forţat la Bucureştri; este pictor la biserica de la Drăgănescu (1968 – 1984); după 1984 se retrage la aşezământul mănăstiresc de la Sinaia, unde şi moare; este înmormântat la Prislop, loc de pelerinaj şi rugăciune pentru credincioşi, în anii care au urmat (n. 1910)
– 2019: A murit Ion Puică, atlet și antrenor emerit de atletism, specializat în alergările de semifond şi fond (n. 1930) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, susține un discurs cu ocazia aniversării Universității Bocconi din Milano
– Cetatea Vaticanului (Sfântul Scaun): Convocare a consistoriului pentru numirea a 13 noi cardinali
– Strasbourg: Instalarea unui pom de Crăciun care va înlocui târgul de Crăciun amânat din cauza pandemiei de coronavirus
– Paris: Manfestații contra legii „securităţii globale”
– Varșovia: Proteste împotriva interdicției avortului
– Măsuri naţionale luate în contextul pandemiei de COVID-19:
● În Turcia intră în vigoare interdicţia circulaţiei pe timpul nopţii şi autorizarea deplasărilor în funcţie de vârstă
● În Japonia intră în vigoare măsura închiderii la ora 22:00 a magazinelor care vând alcool
● În Franţa se redeschid magazinele neesenţiale
● În Polonia se redeschid centrele comerciale şi sunt relaxate restricţiile
● În Republica Moldova intră în vigoare interzicerea activităţii cluburilor de noapte (discoteci, karaoke, disco-baruri)
– Mauritania: Manifestări de sărbătorire a 60 de ani de la independență
– Bahrain: Se desfăşoară calificările premergătoare Marelui Premiu de Formula 1 al Bahrainului
– Au loc curse de schi fond la Ruka (Finlanda), în Cupa Mondială
● 15 km clasic masculin
● 10 km clasic feminin
– Los Angeles, SUA: Meci demonstrativ de box între foştii campioni Mike Tyson şi Roy Jones Jr
– Meciuri în Cupa de Toamnă a Naţiunilor la rugby:
● Ţara Galilor – Anglia – la Llanelli
● Franţa – Italia
– Newcastle, Australia: Argentina întâlneşte Noua Zeelandă, în Rugby Championship
Aniversări – Comemorări
– Ziua Naţională a Republicii Albania; ziua constituirii statului albanez independent – 1912
– Ziua Naţională a Republicii Islamice Mauritania; aniversarea proclamării independenţei/1960 – 60 de ani
– 1632: S-a născut Jean Baptiste Lully, compozitor şi dirijor francez de origine italiană (m. 1687)
– 1757: S-a născut William Blake, pictor, gravor şi poet englez; reprezentant de seamă al preromantismului englez (m. 1827)
– 1821, 28.XI/10.XII: S-a născut Nikolai A. Nekrasov, poet şi jurnalist rus (m. 1877/1878)
– 1829: S-a născut Anton Rubinstein, pianist, compozitor şi dirijor rus (m. 1894)
– 1865: S-a născut atletul american James Connoly, câştigător al primei medalii de aur la Jocurile Olimpice Moderne din 1896 (de la Atena) (m. 1957) – 155 de ani
– 1881: S-a născut scriitorul şi jurnalistul austriac Stefan Zweig (m. 1942)
– 1908: S-a născut antropologul francez de origine belgiană Claude Lévi-Strauss; a analizat miturile, raporturile de rudenie din societăţile primitive, a explicat formarea şi evoluţia deprinderilor în cadrul relaţiilor sociale; reprezentant al structuralismului (m. 2009)
– 1931: S-a născut desenatorul, autorul şi ilustratorul francez, Tomi Ungerer (m. 2019)
– 1932: S-a născut saxofonistul de jazz şi compozitorul argentinian Leandro „Gato” Barbieri (m. 2016)
– 1939: A murit James Naismith, profesor canadian de sport, creatorul (1891) jocului de baschet, în prezent unul dintre cele mai populare jocuri sportive din lume (n. 1861)
– 1941: S-a născut actrița italiană Laura Antonelli (m. 2015)
– 1945: A murit Dwight F. Davis, om politic republican american; în tinereţe, jucător de tenis de câmp, creatorul turneului ce-i poartă numele („Cupa Davis”, 1899) (n. 1879) – 75 de ani
– 1954: A murit Enrico Fermi, fizician american de origine italiană; unul dintre pionierii fizicii atomice; în 1939 se stabileşte în SUA, fiind cooptat în Proiectul Manhattan, care a condus la construirea primei bombe nucleare; contribuţii şi în domeniul radioactivităţii şi în mecanica cuantică; în 1942 a condus lucrările de construcţie a primei pile nucleare (la Universitatea din Chicago) şi a realizat, împreună cu fizicianul ungar Leo Szilard, prime reacţie nucleară în lanţ controlată (2.XII.1942); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1938; membru de onoare străin al Academiei Române din 1938 (n. 1901)
* * * * *