Comunicat al Poliţiei Române

Aproximativ 10.000 de polițiști vor acționa în fiecare zi în această minivacanță pentru menținerea ordinii și siguranței publice, fluidizarea traficului rutier, precum și pentru verificarea măsurilor impuse de autorități pentru limitarea pandemiei de coronavirus.

De asemenea, polițiștii de la transporturi vor asigura ordinea publică în trenuri, stații şi triaje de cale ferată, în aeroporturi, precum şi în porturile de la Marea Neagră sau de pe Dunăre.

Poliția recomandă mai ales în aceste zile atenție la bunurile personale, la copiii care îi însoțesc pe adulți și prudență în relațiile cu persoane cunoscute întâmplător. Totodată, cetățenii sunt sfătuiți să respecte normele de protecție sanitară și să evite deplasările care nu sunt necesare.

Şoferii trebuie să conducă prudent, cu viteza adecvată în condiții de vizibilitate redusă și să se asigure la depășiri și alte manevre în timpul mersului, se arată într-un comunicat al Poliției Române./cpodea/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 noiembrie