Ungaria și Rusia vor intensifica în continuare cooperarea pentru dezvoltarea sistemului de sănătate. Specialiștii ungari vor avea posibilitatea chiar de săptămâna viitoare să testeze vaccinul Sputnik-V împotriva noului coronavirus, în laboratoarelor rusești atestate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a anunțat, sâmbătă, printr-un comunicat, Ministerul ungar al Resurselor Umane. Potrivit comunicatului, ministrul de resort, Miklós Kásler, l-a primit în biroul său pe ministrul rus al sănătății, Mihail Murasko. Pe parcursul discuțiilor a fost abordată și chestiunea privind testarea vaccinului rusesc, precum și importanța Academiei de Oncologie din Europa Centrală și de Est. Miklós Kásler i-a mulțumit ministrului rus al sănătății pentru că prima țară din UE care a primit din vaccinul Sputnick-V împotriva coronavirusului a fost Ungaria. Ministrul ungar a mai subliniat că în Ungaria vor fi utilizate doar vaccinuri care sunt în mod garantat eficiente și sigure. Potrivit comunicatului Ministerului ungar al Resurselor Umane, Mihail Murasko a precizat că și specialiștii ungari vor avea posibilitatea chiar de săptămâna viitoare să testeze vaccinul aflat la dipoziție în laboratoarele rusești atestate de OMS. Comunicatul mai menționează că Miklós Kásler s-a referit și la atribuțiile și importanța Academiei de Oncologie din Europa Centrală și de Est. „Prin implicarea specialiștilor ruși din domeniul sănătății, academia s-a îmbogățit cu o echipă remarcabilă”, a sublinit ministrul ungar. Părțile au analizat și posibilitatea unei cooperări mai strânse în vederea aplicării tehnologiei informației și în domeniul sănătății, de exemplu în sectorul telemedicinei. Ministrul rus al sănătății a declarat că în primul trimestru al anului 2021 va fi inaugurată noua clădire în care va funcționa spitalul pediatric oncologic al Institutului de Oncologie Blohin din Moscova și l-a invitat pe Miklós Kásler să participe la darea în folosință a clădirii, se mai arată în comunicat./rganciu/dsirbu
MTI – 29 noiembrie