La Arcul de Triumf din Capitală e programată o repetiție a ceremoniilor pentru Ziua Națională

La Arcul de Triumf din Capitală astăzi e programată o repetiție a ceremoniilor reduse ca anvergură pentru Ziua Națională. Aproximativ 150 de militari din Ministerul Apărării Naționale vor participa pe 1 decembrie la un moment de reculegere și depuneri de coroane de flori și vor asista la alocuțiunea șefului statului. La ceremonie sunt invitați ambasadori străini, medici și personal medical, publicul neavând acces. La fel va fi și pentru momentele organizate în țară. La ceremonia de la Alba Iulia, un detașament militar de onoare în număr redus și fără tehnică va participa la scurta festivitate, în care se va intona Imnul Național și se vor depune coroane de flori. Manifestările vor fi transmise online de organizatori. La Iași va fi o scurtă manifestare dedicată Zilei Naționale, cu intonarea de asemenea a Imnului Național, un ceremonial religios și o depunere de coroane. Reprezentanți ai Armatei României vor participa mâine la organizarea unor ceremonii de mică amploare în garnizoane, iar militarii aflați în misiune în afara teritoriului național vor desfășura ceremonii militare în cadru restrâns./denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 noiembrie