Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat pentru Radio România că primele vaccinări COVID-19 ar putea fi făcute înainte de finalul acestui an.
Şefa Executivului european a precizat că mai are contractate chiar mai multe doze de vaccin decât are nevoie, deci restul ar putea ajunge ca donație în țările din Balcanii de Vest.
Ursula von der Leyen: Comisia s-a asigurat că fiecare stat membru va primi vaccinuri într-un număr proporțional cu populația, în același timp cu celelalte țări membre și în aceleași condiții. Nu doar că vom avea destule doze de vaccin și chiar mai multe decât aveam nevoie, așa că, de exemplu, vom putea să donăm doze vecinilor din Balcanii de Vest. Dacă avem noroc și dacă procesul de autorizare merge bine, pentru că vaccinul trebuie să fie sigur, atunci vom putea face primele vaccinări înainte de sfârșitul acestui an si apoi progresiv mai multe.
Reporter: Suntem pregătiţi din punct de vedere tehnic pentru transportul și depozitarea vaccinurilor anti-COVID-19?
Ursula von der Leyen: Nu toate vaccinurile au nevoie de aceleași condiții speciale. Avem un vaccin care are nevoie de așa numitul lanț rece la minus 70 de grade, dar altele au nevoie doar de condiții obișnuite de frigider. Comisia Europeană lucrează îndeaproape cu statele membre, inclusiv cu România ca să ne asigură că infrastructura pentru pentru transport și vaccinare este pusă lapunct. Acum e vremea pregătirilor, toate statele membre stiu asta şi fac asta pentru ca atunci când vom avea cantitățile mari de milioane de doze să fim gata de vaccinare./mnecula/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 noiembrie