Sub rezerva posibilelor anulări din cauza coronavirusului
EVENIMENTE INTERNE
– Manifestări organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României
* Ziua Națională a României va fi pusă în acest an sub semnul pandemiei de COVID-19. Astfel, cu ocazia Zilei Naţionale, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii de mică amploare în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare, iar militarii aflaţi în misiune în afara teritoriului național vor desfăşura ceremonii militare în cadru restrâns. Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz. Din program:
► București:
* Ceremonia oficială în format restrâns, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, cu participarea a aproximativ 150 de militari din Ministerul Apărării Naţionale, și desfășurată în prezența președintelui Klaus Iohannis, a premierului Ludovic Orban şi a preşedintelui interimar al Senatului, Robert Cazanciuc – ora 11:00, în Piaţa Arcul de Triumf
- Pe timpul ceremoniei se va ține un moment de reculegere în memoria eroilor români căzuți pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc și a victimelor virusului SARS-CoV-2, vor fi trase 21 de salve de tun, iar președintele Klaus Iohannis, va depune o coroană de flori și va susține o alocuțiune
- Evenimentul, care nu va fi deschis publicului, se va desfășura cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19; jurnaliştii acreditați la ceremonie vor avea acces doar pietonal, prin Bd. Constantin Prezan (Piaţa Charles de Gaulle), între orele 8:00 și 10:00
- Ceremonia va putea fi urmărită și online, accesând pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naționale (https://www.facebook.com/mapn.ro/)
* Președintele Klaus Iohannis va prezida ceremonia de decorare a unor personalităţi civile din domeniul medical care au contribuit la gestionarea epidemiei de COVID-19, cu prilejul Zilei Naţionale a României – ora 18:00, la Palatul Cotroceni, sala Unirii; evenimentul va fi transmis presei prin sistemul unic de transmisie în direct și pe site-ul Președintelui României https://bit.ly/LIVEPR
* Reprezentanţii USR PLUS depun coroane de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut – participă: Claudiu Năsui, Vlad Voiculescu, Cristina Prună, Silvia Dinică, Mihai Badea, Alin Apostol, Denisa Neagu, Oana Ţoiu, Simona Spătaru, Anca Dragu, Diana Stoica şi Ştefan Pălărie – ora 9:30
* De Ziua Naţională a României, după Sfânta Liturghie, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale şi mănăstireşti din ţară şi străinătate va fi oficiată slujba de Te Deum pentru eroii neamului românesc, care prin jertfa lor luminată de credinţa în Dumnezeu şi dragostea de ţară, au înfăptuit unitatea naţională a românilor în anul 1918. La București, slujba de Te Deum va avea loc de la ora 12:00, la Catedrala Patriarhală
* Casa Artelor „Dinu Lipatti” celebrează Ziua Națională a României într-o ediție online de excepție, cu două Recitaluri Extraordinare de Muzică și Poezie în premieră, pe pagina de Facebook a Casei Artelor „Dinu Lipatti”. Printre parteneii media: Radio România București FM. Programul zilei:
- ora 11:00 – Recitalul Extraordinar „George Enescu” susținut de violonistul Sherban Lupu, alături de pianista Viorela Ciucur. Recitalul a avut loc la 1 decembrie 2019 în Salonul de Muzică al Casei Lipatti, ocazie cu care au fost interpretate în premieră mondială două creații enesciene – „Regrets”, și „Impresii în stil românesc”, iar acum avem ocazia să-i revedem pe cei doi talentați artiști în premieră online
- ora 17:00 – Recitalul Extraordinar de Muzică și Poezie „Flaut la puterea poeziei” susținut de marele actor Dorel Vișan, acompaniat de flautistul Ion Bogdan Ștefănescu. În program au fost incluse versuri de Mihai Eminescu, Lucian Blaga, George Coșbuc și compoziții semnate de Ion Bogdan Ștefănescu. Recitalul de Muzică și Poezie a avut loc în anul 2019 în Salonul de Muzică al Casei Lipatti, la prima ediție a Programului socio-cultural „Lipatti Special”, un program unic în România
* Opera Naţională Bucureşti va transmite online spectacolele „Oedipe” de George Enescu (orele 12:00 și 19:00) şi „O scrisoare pierdută” (ora 15:00), operă în două acte, şi un prolog de Dan Dediu, cu ocazia Zilei Naţionale a României, în cadrul proiectului intitulat „#DordeONB”. Cele două lucrări celebre din creaţia românească vor fi transmise online pe https://operanb.ro/operaonline şi pe canalul de Youtube al Operei Naţionale – https://www.youtube.com/OperaNationalaBucurestiONB. Înregistrările vor fi disponibile doar pe durata difuzării fiecărui spectacol. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Junii Sibiului participă la spectacolul – emisiune „Noi suntem români!”, transmis între orele 14:30 – 16:30, de TVR1, urmat de lansarea filmului documentar „Port Valoare şi Splendoare”, difuzat de la ora 16:30, tot de TVR1, prima producţie documentară despre IA românească, lansată de Creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie, instituţie publică aflată în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti. Amplul proiect cultural „Noi suntem români!” este derulat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu şi Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, din subordinea Consiliului Judeţean Sibiu, în parteneriat cu Televiziunea Română şi Primăria Municipiului Sibiu
* creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie, din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, în colaborare cu Televiziunea Română, oferă publicului, de Ziua Naţională a României, concertul extraordinar „Gheorghe Zamfir şi prietenii”, care va fi difuzat, pe postul TVR 1, de la ora 18:30. creart a organizat pe 21 septembrie 2018, în Piaţa Constituţiei, concertul extraordinar „Gheorghe Zamfir şi prietenii”, pentru a celebra Centenarul Marii Uniri, eveniment la care au participat 15.000 de persoane
* Interpreta de folclor, Lavinia Goste, împreună cu Marius Zorilă, alături de Orchestra Națională Valahia, prezintă un eveniment extraordinar online de celebrare a folclorului românesc intitulat „Inimioară cu dor mult”, cu ocazia Zilei Naționale a României – ora 19:00
* Ziua Națională va fi marcată în platforma culturală Raiffeisen Art Proiect – Stagiune Virtuala (https://art.raiffeisen.ro/) printr-un concurs foto care propune o privire subiectivă asupra României frumoase, precum și prin prezentarea proiectului Via Transilvanica – o idee care a devenit o soluție ce unește concret și simbolic România. Grupate sub hashtag #ZiDeRomania, în platforma Raiffeisen Art Proiect vor fi gazduite mai multe proiecte dedicate Zilei Naționale a României:
- ora 19:00 – Platforma Raiffeisen Art Proiect va gazdui un dialog online, în secțiunea Conversații. Tema discuției va consta în prezentarea proiectului Via Transilvanica, un demers lansat de Asociația Tășuleasa Social în parteneriat cu Raiffeisen Bank, constând într-un traseu de 1.000 de kilometri care unește România de la Drobeta Turnu-Severin până în Bucovina. Proiectul a fost inițiat în anul 2018 și implică marcarea și amenajarea unui traseu turistic care străbate ca o diagonală 10 județe (Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud și Suceava) și care are ca scop să pună în valoare bogățiile culturale, etnice, istorice și naturale ale României. Invitații dialogului online vor fi: frații Alin și Tiberiu Useriu – din partea Tășuleasa Social, inițiatorii proiectului, care vor vorbi despre geneza Via Transilvanica și planuri de viitor, Cristian Sporis – vicepreședinte Raiffeisen Bank și susținător activ al proiectului și Adrian Mihălțianu – jurnalist care va vorbi despre oportunitatea unui astfel de proiect în România acum și despre valorificarea patrimoniului natural și cultural ca brand de țară pentru propriii cetățeni și pentru străini deopotriva. Dialogul online va fi urmat de vizionarea primul documentar despre Via Transilvanica, produs de Asociația Tășuleasa Social în 2020, pe platforma https://art.raiffeisen.ro/. La final, va exista o sesiune de întrebări și răspunsuri în cadrul căreia audiența este invitată să intre în dialog cu vorbitorii
* De Ziua Națională a României, Maria Gheorghiu și pianistul Radu Grațianu continuă tradiția ultimilor ani și oferă publicului un eveniment 100% românesc – „Cu tricolorul la vedere”, în cadrul serilor „Folk lângă șemineu” și, se va desfășura online, pe canalul de YouTube al artistei – ora 20:00. Concertul conține un set de 18 cântece, fiecare având căte o poveste, astfel, conturându-se conceptul de spectacol-lecție de istorie
* Cu ocazia Zilei Naționale a României, vizitarea expoziției de bază a Muzeului Național al Literaturii Române, din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, este gratuită. Muzeografii expoziției de bază au pregătit o explorare deosebită a spațiului expozițional printr-un ghidaj tematic dedicat anului 1918, parcurgând toate cele patru nivele ale muzeului cu o hartă imaginară, care punctează principalele momente ale literaturii noastre
* Cu ocazia Zilei Naționale a României, Muzeul Național de Istorie a României va fi deschis pentru public, iar accesul va fi gratuit pentru toate categoriile de vizitatori. Programul de vizitare este cuprins în intervalul orar 9:00 – 17:00, cu ultima intrare la 16:15
►Alba Iulia:
* Ziua Naţională a României va fi marcată printr-o ceremonie militară organizată la Monumentul Unirii cu participarea unui detaşament de onoare, cu efective reduse, fără tehnică, din structurile Diviziei 4 Infanterie „Gemina” – ora 13:30
* Programul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia:
- ora 10:00 – Masă rotundă „1 Decembrie 1918” – la Sala Unirii; transmisiune live
- ora 12:30 – Masă rotundă „1 Decembrie 1918”- partea a II-a – la Sala Unirii; transmisiune live
- ora 13:00 – Te Deum – Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” Blaj; transmisiune live
- ora 13:30 – Vernisajul expoziției – lansare ruta culturală – „Ruta Unității Naționale 1848-1918-1922” – la Sala Unirii. Expoziție deschisă publicului în perioada 1 – 31 decembrie 2020; transmisiune live
- ora 14:00 – Ceremonie militară dedicată Zilei Naționale a României – Monumentul Unirii
- ora 16:30 – „Gândurile Unirii” – Testimoniale
- ora 17:00 – Lansare de carte „1 Decembrie 1918”, Tudor Roșu, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2020 – la Sala Unirii; transmisiune live
- ora 18:00 – „Samoilă Mârza, Fotograful Unirii” – Povestea fotografiilor Unirii – la Biblioteca județeană „Lucian Blaga” Alba; transmisiune live
* Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba organizează în această perioadă o serie de concerte, recitaluri, expoziţii şi alte evenimente culturale dedicate Zilei Naţionale a României. Manifestările se desfăşoară fără public, cu respectarea celor mai stricte condiţii de prevenire a răspândirii virusului SARS-COV-2. Astfel, concertele se desfăşoară în spaţiul logistic al Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, unde a fost amenajată o scenă de spectacole, iar evenimentele vor fi transmise live pe Pagina de Facebook a instituţiei (https://www.facebook.com/Centrul-de-Cultura-AUGUSTIN-BENA-Alba-173204689496678). Programul zilei:
- ora 13:00 Concert „Tezaur Folcloric” – ediţie specială – la Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba. Difuzarea ediţiei speciale a „Tezaurului Folcloric”, pe posturile TVR1 şi TVR Internaţional, cu filmări realizate de echipa emisiunii la Palatul Cultural din Blaj alături de Ansamblul Folcloric al Judeţului Alba în anii 2018 şi 2019
- ora 15:00 – Spectacol folcloric „Cânt şi suflet românesc” – transmisiune live
- ora 20:00 – Concert omagial „Simfonic România 2020”. Recital al Orchestrei de cameră a Judeţului Alba cu solişti invitaţi de renume naţional şi internaţional. Transmisiune live și alte detalii pe Pagina de Facebook a Consiliului Judeţean Alba – https://www.facebook.com/ConsiliulJudeteanAlba
► Arad:
* Toate evenimentele organizate cu ocazia Zilei Nationale a României la Arad, vor avea loc online, excepție făcând ceremoniile religioase și depunerile de coroane din Parcul „Mihai Eminescu” și de la Cimitirul „Eternitatea”
- Gala Excelenței Arădene, eveniment în cadrul căruia se vor acorda diplome de merit instituțiilor și persoanelor care au activat în domeniile sănătate, învățământ, afaceri și sport, care s-au remarcat printr-un management și o activitate eficientă în acest an, în condițiile speciale cauzate de pandemia de SARS-COV-2 – pe https://facebook/CentrulMunicipaldeCulturăArad și https://facebook/MuzeulPreparandiei
►Bistrița:
* În cinstea Zilei Naționale a României, din dorința de a cinsti memoria făuritorilor Marii Unirii de la 1918, precum şi a ostaşilor români care au luptat şi căzut pe front pentru reîntregirea naţională şi teritorială a României, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud organizează evenimentul „1 Decembrie 1918-ziua unui vis împlinit!”. Evenimentul se va desfășura online și va fi transmis pe pagina de Facebook și canalul de YouTube a Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, începând cu ora 10:00. În deschiderea evenimentului va lua cuvântul Alexandru Gavrilaș, managerul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, după care vor adresa mesaje comunității județului Bistrița-Năsăud și Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, col. Cornel Traian Scurt, comandantul Brigăzii 81 Mecanizată General Grigore Bălan Bistrița, dar și protopot pr. Alexandru Vidican, Protopopiatul Bistrița. Ulterior, va putea fi urmărit un spectacol online dedicat zilei de 1 Decembrie, care va fi susținut de actorul și scriitorul Dan Puric și cantautorul Victor Socaciu. Evenimentul va fi întregit de difuzarea filmului documentar ”Decembrie-Portrete ale Marii Uniri” o producție 2018 a Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud în colaborare cu LifeVision Films care prezintă medalioanele a opt personalități ale județului Bistrița-Năsăud implicate în realizarea Marii Uniri.
* De asemenea, în municipiul Bistrița va fi organizată și o ceremonie simbolică pentru a marca Ziua Națională a României. Ceremonia se va desfășura în Piața Centrală, începând cu ora 12:00, și va consta în intonarea imnului, rostirea unei rugăciuni și depunerea unei coroane. La acest eveniment vor participa doar reprezentanți ai Instituției Prefectului, ai Consiliului Județean, ai Primăriei Municipiului Bistrița și ai Brigăzii 81 Mecanizate „General Grigore Bălan”
► Brăila:
* Ceremonia organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, va începe la ora 12:00, cu o slujbă religioasă, şi cu trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, după care va urma un scurt discurs al subprefectului Simona Drăghincescu, apoi se vor depune flori la monumentul Ecaterinei Teodoroiu – în Piaţa Independenţei
► Buzău:
* Ceremonie organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, cu participarea preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu:
- ora 12:00 – Întâmpinarea, primirea onorului şi salutarea Drapelului de Luptă de către persoanele oficiale – în Parcul Crâng
► Cluj-Napoca:
* Ziua Națională a României va fi marcată la Cluj-Napoca printr-o ceremonie militară organizată în Piața Mihai Viteazul cu participarea unui detașament de onoare, cu efective reduse, fără tehnică, din structurile Diviziei 4 Infanterie „Gemina”. Ceremonia militară se va desfășura fără public, având în vedere numărul de persoane permis de cadrul legal și de Hotărârea de Guvern nr. 967 din 14.11.2020. Din program:
- ora 11:30 – Realizarea dispozitivului
- ora 12:00 – Sosirea persoanei oficiale
- ora 12:02 – Intonarea Imnului Național al României
- ora 12:05 – Depunerea de coroane de flori
► Constanța:
* Forţele Navale Române celebrează Ziua Naţională prin scurte ceremonii organizate la bordul navelor militare, în cadrul cărora marinarii vor ridica Marele Pavoaz, în acordurile Imnului Naţional, iar curajul şi sacrificiul înaintaşilor noştri vor fi onorate prin ceremonii militare restrânse de depunere coroane de flori. Activităţile de comemorare vor avea loc, la Monumentul Eroilor căzuţi din Primul Război Mondial din Cimitirul Central – ora 12:00, cu stricta respectare a măsurilor de prevenire a răspândirii şi infectării cu virusul SARS CoV-2
* Primăria Municipiului Constanța, împreună cu partenerii, Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Universitatea Ovidius Constanța, organizează un program de acțiuni festive, educaționale și cultural-artistice dedicat Zilei Naționale a României. Din program:
- ora 9:00 – Un amplu program de activități cultural-educaționale cu titlul „Incursiuni în trecutul nostru”, realizat, coordonat și implementat de Inspectoratul Școlar Județean / ISJ Constanța ca partener principal al Primăriei municipiului Constanța, va da culoare acestei zile pe tot parcursul ei
- ora 16:00 – Eveniment cultural-artistic online pregătit și coordonat de Universitatea Ovidius din Constanța, prin Facultatea de Arte, cu titlul sugestiv „Antropologia tăcerii. Eroismul uitat” – expoziţie tematică şi performing cultural. Evenimentul va miza pe percepții artistice hibride generate de grafică, desen tematic, dans, muzică și poezie
► Iași:
* Autorităţile locale vor organiza, la statuia regelui Ferdinand, o scurtă manifestare dedicată Zilei Naţionale în timpul căreia se va intona imnul naţional, moment care va fi urmat de un ceremonial religios şi o depunere de coroane. În cursul serii, Primăria va organiza o scurtă manifestare la Palatul Culturii, unde va fi instalat Drapelul Naţional pe turn şi care va fi iluminat cu reflectoare. Cu această ocazie va fi aprins iluminatul de sărbători dar fără a organiza vreo manifestare specifică
* Muzeul Municipal Regina Maria Iași, în colaborare cu Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu, organizează, online, vernisajul expoziţiei „Oameni, fapte, evenimente prezentate în presa vremii” – ora 10:00. La eveniment va participa conf. univ. dr. Ioan Milică, directorul Bibliotecii Central Universitare Mihai Eminescu Iași, care va prezenta contextul politic al perioadei dintre sfârșitul războiului pentru întregirea neamului și recunoașterea Marii Uniri. Expoziția va putea fi vizitată la Muzeul Municipal Regina Maria Iași în perioada 1 decembrie 2020 – 10 ianuarie 2021
* Opera Naţională Română Iaşi difuzează de Ziua Naţională a României, Gala Premiilor Operelor Naţionale – Ediţia Centenar – ora 18:30, pe site-ul instituției www.operaiasi.ro. Evenimentul a avut loc pe 9 octombrie 2018 şi a premiat performanţele artiştilor lirici români în stagiunea 2017-2018. La această gală au participat mari artişti ai scenelor internaţionale, printre care soprana Patrizia Ciofi şi tenorul Fabio Armiliato, care au jucat la Scala, Metropolitan sau Covent Garden, soprana Chiara Giudice. În cadrul reprezentaţiei de pe scena Operei ieşene au fost prezentate mai multe momente deosebite, între care şi celebra creaţie a compozitorului Eugen Doga, „Vals”, plasată de UNESCO în rândul celor patru capodopere muzicale ale secolului al XX-lea
► Oradea:
* Ceremonie militară restrânsă prilejuită de Ziua Naţională a României. Evenimentul se va desfăşura la Statuia Regelui Ferdinand I din Piaţa Unirii, Municipiul Oradea, după următorul program:
- ora 12:00 – Primirea persoanei oficiale, prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă şi ocuparea locului în formaţie
- ora 12:02 – Intonarea Imnului Naţional al României
- ora 12:07 – Serviciu religios
- ora 12:12 – Depunerea de coroane de flori
► Piatra Neamț:
* 1 Decembrie – Ziua Națională a României va fi marcată printr-un simpozion online organizat de Muzeul de Istorie Roman – Complexul Muzeal Național Neamț – ora 12:00, pe platforma Google Meet. Având drept organizatori și parteneri Consiliul Județean Neamț, Complexul Muzeal Național Neamț – Muzeul de Istorie Roman, Asociația Cultural – Științifică Urbana, Colegiul Național „Roman – Vodă”, Colegiul Tehnic „Petru Poni” și Liceul Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec” din Roman, activitatea se adresează publicului de vârstă școlară, din ciclul liceal și profesorilor de specialitate. Simpozionul conține conferința istoricului militar Sorin Grumuș cu tema „Contribuția structurilor militare din Garnizoana Roman la înfăptuirea Marii Uniri din 1918″ (înregistrare video), prezentarea „Epoca Marii Uniri reflectată în patrimoniul Muzeului de Istorie Roman – Complexul Muzeal Național Neamț” realizată de muzeograf Iulia Butnariu, urmate de referate și materiale ale elevilor: Ana Maria Bostan (CNRV) – „Bucovina în Primul Război Mondial”, Claudiu Teodor Petrea (CNRV) – „Legiunea Voluntarilor Români din Italia”, Ștefan George Cramer (CNRV) – „Campania din Ungaria (1919)”, Ramona Pascariu (CTPP) – „Contribuția Reginei Maria la recunoașterea internațională a Marii Uniri”. În partea finală a întrunirii va fi susținut un program artistic susținut de Corul Laudamus al Liceului Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec” din Roman
► Ploiești:
* Ceremonie militară cu prilejul Zilei Naţionale a României – ora 12:00, în zona din faţa Catedralei „Sf. Ioan Botezătorul” (Piaţa Eroilor). Cu acest prilej vor avea loc salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului de Stat al României şi se va oficia un serviciu religios
► Jud. Prahova:
* Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi secţiile sale invită publicul, în mediul virtual, la sărbătoarea Zilei Naţionale a României, începând cu ora 10:00, pentru a lua parte la următoarele evenimente desfăşurate pe paginile de Facebook ale secţiilor muzeale, pe site-ul muzeului www.histmuseumph.ro şi pe www.instagram.com/muzeul.de.istorie.ploiesti/:
* Ploiești:
- Muzeul de Istorie şi Arheologie – „1918 – date şi fapte” – https://www.facebook.com/Muzeul.de.Istorie.Ploiesti
- Muzeul Ceasului „Nicolae Simache” – „Trei ceasuri, trei personalităţi şi un singur eveniment – Unirea de la 1918” – https://www.facebook.com/m.ceasului
- Muzeul „Ion Luca Caragiale” Ploiești – „România, inima mea!” – https://www.facebook.com/muzeul.ionlucacaragiale
- Muzeul Memorial „Nichita Stănescu” – „Eu nu mă spăl de poporul meu” – https://www.facebook.com/Muzeu.Nichita.Stanescu.Ploiesti
- Muzeul „Casă de Târgoveţ din sec. XVIII-XIX” – „1 Decembrie 1918” – https://www.facebook.com/muzeul.casadetargovet
* Vălenii de Munte:
- Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” – „Nicolae Iorga şi lupta pentru unitatea tuturor românilor” – https://www.facebook.com/Muzeul-Memorial-Nicolae-Iorga%CB%AE-101887441365967
* Brebu:
- Muzeul „Casa Domnească” – „In memoriam – Eroii României Moderne” – https://www.facebook.com/Muzeul.Casa.Domneasca.Brebu
* Bucov:
- Muzeul Memorial „Constantin și Ion Stere” – „1 Decembrie 1918 – ziua unui vis împlinit” – https://www.facebook.com/muzeulmemorial.constantinstere
* Bușteni:
- Muzeul Memorial „Cezar Petrescu” – „102 ani de la Marea Unire”; „128 de ani de la naşterea scriitorului Cezar Petrescu” – https://www.facebook.com/muzeulcezarpetrescu
* Urlați:
- Muzeul „Conacul Bellu” – „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!; Ţara mea de glorii, ţara mea de dor (…); La trecutu-ţi mare, mare viitor!” – https://www.facebook.com/conaculbellu
* Valea Călugărească:
- Muzeul „Crama 1777” – „Profunzimi româneşti. De la experienţele înaintaşilor la propriile noastre experienţe” – https://www.facebook.com/Crama-de-la-1777-un-muzeu-o-poveste-348300978697318
* Filipeştii de Târg:
- Muzeul „Conacul Pană Filipescu” – „Pe aici nu se trece!” – https://www.facebook.com/profile.php?id=100012309997055
► Sibiu:
* Un program alcătuit 100% din adaptări simfonice ale unor piese tradiționale româneşti va putea fi urmărit în direct de Ziua Naţională a României. Alături de muzicienii Filarmonicii Sibiu, dirijați de Simona Strungaru, pe scenă vor urca solistele Irina Sârbu şi Elena Dediu. Concertul va fi transmis în direct pe canalul de Youtube şi pagina de Facebook a instituţiei. După concertul orchestrei sibiene de la Ateneul Român, dedicat Zilei Naţionale în anul 2019, anul acesta, ritmurile tradiționale românești se adaptează unui ansamblu care respectă regulile de distanțare, în Stațiunea Muzicală Brukenthal. Conceptul, intitulat generic „Tribut Maria Tănase”, o are în prim-plan pe solista îndrăgostită de jazz, Irina Sârbu. „Bun îi vinul ghiurghiuliu”, „Butelcuţa me”, „Mărie şi Mărioara”, „Un ţigan avea o casă” sau „Mă dusei să trec la Olt” sunt doar câteva dintre lucrările cu care publicul se va întâlni online în cadrul acestui concert extraordinar. Inedita „Suita simfonică în stil românesc” de Simona Strungaru va completa programul serii. Pentru această lucrare a fost invitată, în premieră la Sibiu, soprana Elena Dediu. Alături de cele trei invitate, ne vom bucura de prezența pe scenă a muzicienilor din Orchestra Simfonică a Filarmonicii Sibiu. Concertul va fi transmis în direct din Sala Thalia a Filarmonicii Sibiu pe canalul de youtube, pagina de facebook şi aplicaţia Filarmonica Sibiu – ora 19:00, www.facebook.com/FilarmonicaSibiu; www.youtube.com/Filarmonica Sibiu
► Târgoviște:
* Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Mircea ce Bătrân” Dâmboviţa vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul ceremoniei dedicate Zilei Naţionale a României, ce se va desfăşura în Piaţa Tricolorului. La ceremonia publică va participa şi un pluton de militari jandarmi în cadrul dispozitivului constituit pentru defilare. Programul zilei:
- ora 10:30 – Realizarea dispozitivului pentru ceremonie; instalarea gărzii de onoare la monument; ocuparea locurilor în dispozitiv
- ora 11:00 – Ceremonia militară și religioasă – la Monumentul Eroilor din Piața Tricolorului; primirea oficialităților; primirea onorului de către Prefectul Județului; intonarea Imnului de Stat al României; trecerea în revistă a gărzii de onoare; salutul detașamentului de onoare;
ocuparea locurilor în dispozitiv
- ora 11:10 – Oficierea serviciului religios
- ora 11:20 – Rostirea alocuțiunilor
- ora 11:40 – Depunerea de coroane și jerbe de flori; prezentarea onorului; intonarea „Imnului Eroilor”
- ora 11:50 – Realizarea dispozitivului pentru defilare
- ora 11:55 – Defilarea trupelor
► Târgu-Mureș:
* ora 11:45 – Ceremonie militară, prezentarea onorului, a militarilor de la Garnizoana Târgu Mureș – în Piața Victoriei, fără defilare, eveniment la care participă cel mult 100 de persoane (publicul nu are acces)
* ora 13:30 – Ceremonia de acordare a celei mai prestigioase distincții a județului Mureș, „Fibula de la Suseni”, unor personalități care au avut o contribuție importantă la viața comunității în anul 2020 – în Sala Oglinzilor a Palatului Culturii
► Timișoara:
* Cu ocazia Zilei Naționale a României, Instituția Prefectului Județul Timiș și Brigada 18 Cercetare Supraveghere „Decebal” organizează o serie de manifestări cu participarea a cel mult 100 de persoane și fără public:
- ora 12:00 – Ceremonial militar și religios în Parcul Central „Anton Scudier, care va cuprinde: Prezentarea onorului; Salutarea Drapelului de Luptă; Intonarea Imnului Național al României; Oficierea serviciului religios; Alocuțiuni; Depuneri de coroane; Moment artistic susținut de muzica militară
* Teatrul Naţional din Timişoara transmite spectacolul „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale, prin live stream în direct din Sala Mare – ora 18:00, pe site-ul instituţiei, pe canalul YouTube şi pe pagina de Facebook a Teatrului Naţional din Timişoara, pe www.tntimisoara.com. Spectacolul „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, poartă semnătura regizorală a Adei Lupu Hausvater, în distribuție: Claudia Ieremia, Ion Rizea, Matei Chioariu, Doru Iosif, Romeo Ioan, Victor Manovici, Cătălin Ursu, Adrian Jivan, Bogdan Spiridon, Andrei Zgăbaia, Ionuţ Iova. Scenografia este semnată de Zsolt Fehervari, costumele au fost alese de Alina Lăţan, muzica îi aparţine lui Tibor Cari, iar light design-ul este conceput de Lucian Moga
► Tulcea:
* Activităţi de comemorare în Piaţa Tricolorului, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii şi infectării cu virusul SARS CoV-2 – ora 12:00
► Vaslui:
* De Ziua Națională a României, va fi organizată, în mod restrâns, o scurtă manifestare din care va lipsi tradiționala paradă militară. Va fi oficiată o slujbă de Te Deum pentru eroii neamului românesc și vor fi depuse coroane, din partea organizatorilor, respectiv Primăria și Consiliul Județean Vaslui
► Sărbătorirea Zilei Naționale a României în străinătate
* Ministerul Afacerilor Externe, inclusiv prin misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, sărbătoreşte anul acesta Ziua Naţională a României printr-un proiect de diplomaţie digitală. Acesta se constituie într-un spaţiu de întâlnire şi dialog virtual dedicat prietenilor şi partenerilor României, comunităţilor şi cetăţenilor români din străinătate, într-un format inedit, adaptat la provocările situaţiei sanitare la nivel global. Animat de valoarea simbolică a sărbătorii naţionale şi de semnificaţia transmisă de la 1 Decembrie 1918 – unitatea poporului român, proiectul oferă o imagine sintetică şi o fereastră de acces spre multiple zone de creaţie, de patrimoniu cultural şi de expresie artistică contemporană. Acest univers virtual de celebrare a fost realizat cu sprijinul unor operatori culturali consacraţi, ale căror eforturi şi rezilienţă sunt o dovadă a spiritului creativ. Sunt structuri care contribuie la imaginea României contemporane în mod semnificativ şi pentru care contextul pandemic reprezintă o provocare, la fel ca pentru noi toţi. S-au alăturat acestei campanii Festivalul şi Concursul Internaţional George Enescu, Teatrul Naţional Radu Stanca Sibiu şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, Institutul Cultural Român, Creart – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, Revista ARTA şi VRTW. Astfel, în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie, printr-o secţiune special creată pe site-ul propriu la https://www.mae.ro/node/54346 , Ministerul Afacerilor Externe, inclusiv cele peste 150 de misiuni diplomatice şi oficii consulare ale României în străinătate, promovează talentul creator românesc şi istoria ţării noastre, cu accent pe muzica clasică şi contemporană, teatrul şi artele scenei, artele vizuale, precum şi prin prezentarea unor documente inedite din fondul Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe. De asemenea, această secţiune include un spaţiu destinat acţiunilor derulate online de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare româneşti
* Sărbătorirea Zilei Naționale a României va fi marcată de Institutul Cultural Român printr-o serie de evnimente online de promovare a culturii și civilizației românești. Principalul discurs artistic prin care vom arăta lumii România culturală va fi interpretarea imnului național de Alexandru Tomescu pe vioara Stradivarius Elder-Voicu. Înregistrarea video va fi transmisă pe toate canalele de comunicare ale ICR atât din țară (website, Youtube, Facebook,Instagram, Twitter), dar mai ales din străinătate, prin cele 18 reprezentanțe: Beijing, Berlin, Bruxelles, Budapesta (cu filială la Seghedin), Chișinău, Istanbul, Lisabona, Londra, Madrid, New York, Paris, Praga, Roma, Stockholm, Tel Aviv, Varșovia, Veneția, Viena
- Interpretarea imnului național va precede un concert înregistrat la Sala Radio special pentru această aniversare națională susținută de ICR: spectacolul „Piazzolla 99”, din cadrul Stradivarius International Tour 2020, cu artiștii Alexandru Tomescu, la vioara Stradivarius Elder-Voicu, și Omar Massa, la bandoneon, care aduce în fața publicului două fațete ale duetului vioara-bandoneon. De asemenea, concertul cuprinde lucrarea „A Cry for Solitude” a compozitorului Dan Popescu, inspirată din realitățile dureroase ale pandemiei generate de virusul Covid și dedicată tuturor acelora care au suferit de pe urma acestei maladii și totodată, tuturor celor care luptă cu virusul. Lucrarea „Tango Avincis” este semnată de Omar Massa și i-a fost inspirată de povestea tumultoasă a unei familii de români de-a lungul veacurilor. Din program nu au lipsit „Hora Unirii” a lui George Enescu, o lucrare mai puțin cunoscută a marelui nostru compozitor, fiind compusă de tanărul Enescu în 1917, cu doar un an înainte de Marea Unire; „Balada” lui Ciprian Porumbescu, o piesă ce nu mai are nevoie de nicio prezentare, însă care va avea o interpretare în premieră, bandoneonul în dialog cu vioara Stradivarius Elder-Voicu aducând melancolia sonorității sud-americane
► Berlin:
* Pianista germană Sina Kloke, specializată în cercetarea şi interpretarea creaţiilor lui George Enescu, va susține un recital, cu prilejul Zilei Naționale a României, difuzat pe pagina de Facebook şi pe site-ul ICR Berlin. În munca ei de aprofundare a operei enesciene, Sina Kloke a cercetat manuscrisele Enescu la Biblioteca Academiei Române, transcriind şi preluând în repertoriul ei lucrări încă nepublicate de George Enescu, o parte dintre acestea fiind înregistrate şi publicate pe un CD, apărut în Germania în anul 2019. Ţinând cont atât de semnificaţia Zilei Naţionale, cât şi de faptul că 2020 este an jubiliar Beethoven, programul va cuprinde lucrări de Enescu și Beethoven
► Canada:
* Ziua Națională a României se sărbătorește și la Cascada Niagara, grație unei inițiative a Ambasadei României din Ottawa și a emisiunii „Noi Românii”, realizată de arădeanul Raul Dudnic. Niagara Parks Commission a fost de acord să lumineze cascada în culorile steagului românesc în onoarea Zilei Naționale a României, între orele 21:45 și 22:00. Iluminarea cascadei poate fi văzută în direct pe acest link:
https://www.cliftonhill.com/niagara-falls/livecam…
► Chişinău:
* Spectacolul poetic-muzical „Ţara mea de glorii, Ţara mea de dor”, pus în scenă la Chişinău, cu ocazia Zilei Naţionale a României, organizat de Ambasada României în Republica Moldova şi Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, în colaborare cu Teatrul poetic „Alexei Mateevici” din Chișinău, va fi transmis la postul de televiziune TVM 2, la 1 decembrie, și redifuzat la TVM 1, în 2 decembrie. Spectacolul a fost creat pornind de la poeziile lui Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, Andrei Mureșanu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Grigore Vieru, Adrian Păunescu și a altor poeți contemporani, evocând evenimentele ce au marcat istoria reunificării tuturor românilor (figura lui Mihai Viteazul, Unirea Principatelor Române, evenimentele anului 1918 și etapele Marii Uniri – Basarabia, Bucovina și Transilvania) pe un fundal muzical creat pe baza creațiilor compozitorilor români clasici și contemporani. E un dialog poetic firesc și antrenant în care participă patru mari actori: Nicolae Jelescu, Anişoara Bunescu, Margareta Nazarchevici şi Mihaela Chiu, regia aparținându-i cunoscutului actor și regizor Nicolae Jelescu
► Istanbul:
* Ansamblul Traffic Strings, avându-i în componență pe muzicienii Alexandru Marian (vioara I), Tiberiu Branga (vioara a II-a), Lucian Moraru (violă), Bogdan Popa (violoncel), Săndel Smărandescu (contrabas), Bogdan Constantin (percuție) și Vasile Răducu (nai), va susține concertul extraordinar „România Intemporel”, cu prilejul Zilei Naționale. Publicul turc îi va putea asculta pe pagina de Facebook a reprezentanței ICR Istanbul, într-o înregistrare realizată special pentru Institutul Cultural Român. Proiectul muzical propune o „sinteză românească“, în programul concertului regăsindu-se lucrări diverse, de la suite folclorice din Maramureș la „Peșrev“ de Dimitrie Cantemir sau „Rapsodia Română“ nr. 1 de George Enescu , incluzând imnul național „Deșteaptă-te, române!“
- De asemenea, ICR Istanbul va prezenta pe pagina de Facebook a reprezentanței un film despre concertele susținute de Orchestra Română de Tineret pe scena uneia dintre cele mai mari săli de concerte din Republica Turcia – Cemal Reşit Rey. Filmul include secvențe din cele două concerte susținute la Istanbul, cu ocazia Zilei Naționale a României, în anii 2015 și 2017, precum și un mesaj din partea violoncelistului Marin Cazacu, manager al Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Consulatul general al României la Istanbul
► Lausanne, Elveția:
* Pianista Mara Dobrescu, Duo Placello (violonceliştii Răzvan Suma şi Ella Bokor), pianista Axia Marinescu şi soprana Teodora Gheorghiu (acompaniată la pian de Atena Carte) vor fi protagoniştii celei de-a zecea ediţii, exclusiv online, a Festivalului Internaţional Propatria – Tinere talente românești. Recitalurile (înregistrate la Paris, Lausanne şi Bucureşti) sunt difuzate pe https://www.facebook.com/propatriafestival/ în perioada 20 noiembrie – 1 decembrie. Prin a zecea sa ediţie, festivalul se deschide publicului de pretutindeni, propunând prima versiune online din istoria sa, cu sprijinul Secretariatul General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Ediţia aniversară îşi propune să facă o retrospectivă a festivalului de la începuturile sale până astăzi, să readucă în memoria colectivă, din țară și din diaspora, talentul și implicarea artiștilor români din afara granițelor țării în menținerea vie a culturii românești peste hotarele țării și rolul lor de ambasadori culturali și de imagine ai României. Eveniment aflat sub patronajul Ambasadei României în Italia și realizat de Asociația culturală româno-italiană Propatria, în colaborare cu: Accademia di Romania in Roma, Institutul Cultural Român, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Arhidieceza Romano-Catolică de București, Asociația culturală ProContemporania, HUBART Agency și Asociația Roma-România. Printre partenerii media: Radio România Internaţional, Radio România Cultural, Radio România Actualităţi. Din program:
- ora 19:00 – Gala „Propatria 10” și recitalul extraordinar al sopranei Teodora Gheorghiu (Elveția), la pian – Atena Carte (Elveția) – Transmisie online cu ocazia Zilei Naționale a României – înregistrare realizată la Lausanne. Transmisie online pe: https://www.facebook.com/propatriafestival/, https://www.facebook.com/AccademiaDiRomani /
► Lisabona:
* Un recital de pian și vioară susținut de pianistul Constantin Sandu și violonistul Radu Ungureanu, muzicieni români de prestigiu din Portugalia, va avea loc la Școala Superioară de Muzică și Artele Spectacolului din Porto (ESMAE), cu ocazia Zilei Naționale a României. Muzicienii vor interpreta piese de George Enescu, Ciprian Porumbescu, Constantin Nottara și Paul Constantinescu. Organizat de Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona, recitalul va fi prezentat publicului, pe rețelele de socializare ale celor două instituții, marți, 1 decembrie. Recitalul va fi precedat, în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie, de o serie de mărturii în oglindă despre România și Portugalia. „Videocărți poștale portugheze despre România” ale unor personalități marcante, precum scriitorii António Lobo Antunes, Rui Zink și Vítor Sousa, profesorii Helena Carvalhão Buescu, Daniel Silva Perdigão, arh. António Castelbranco și jurnalistul Leonídio Paulo Ferreira, vor fi prezentate publicului pe rețelele de socializare ale celor două instituții
► Londra:
* „The Saliency of the Past: Some Thoughts on the Case of Romania”, prelegerea susținută de profesorul Dennis Deletant cu prilejul aniversării Zilei Naționale a României va fi prezentată de reprezentanța ICR la Londra în parteneriat cu Ambasada României la Londra, pe rețelele de socializare. Evenimentul face parte din seria de conferințe organizate de ICR Londra cu ocazia Zilei Naționale, serie la care au participat, până acum, profesorii Radu Cinpoeș (Kingston University, 1 dec 2019) și Marius Turda (Oxford Brookes, 1 dec 2018)
- De asemenea, episoadele din cadrul „Who is Romania / Cine este România”, seria inovatoare de filme de promovare a personalităților românești destinate platformelor de socializare, inițiată de reprezentanța Institutului Cultural Român la Londra și realizată de istoricul britanic Tessa Dunlop, vor fi redifuzate pe canalele de social media ale reprezentanței pe parcursul zilei de 1 decembrie. Totodată, în aceeași zi vor fi prezentate online lucrările românești din Galeria Europeană, adunate sub titlul „Masterpieces of Romanian art”
► Madrid:
* Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României, Ambasada României în Regatul Spaniei a pregătit un program special în mediul online dedicat comunităţii de români de pe teritoriul Spaniei:
- Mesajul video al ambasadorului României în Regatul Spaniei, Gabriela Dancău, urmat de o serie de mesaje video de felicitare adresate de reprezentanţi ai mediului instituţional spaniol. Printre aceştia, s-au alăturat iniţiativei ambasadei de celebrare a Zilei Naţionale a României, preşedintele Senatului spaniol, Pilar Llop, ministrul culturii spaniol, Jose Manuel Rodriguez Uribes şi primarii a trei oraşe din regiunea Madrid, Alcala de Henares, Torrejon de Ardoz şi Arganda del Rey, municipii care găzduiesc importante comunităţi de români
- Programul de Ziua Naţională de la Madrid include şi interpretarea Imnului Naţional al României de către orchestrele Poliţiei Naţionale spaniole şi a Gărzii Civile
- Ambasada va difuza concertul special „România în muzică: tradiţie şi confluenţe”, susţinut de Cvartetul Arte Clasico la Academia Regală din Madrid, o iniţiativă a Institutului Cultural Român de la Madrid. Evenimentul va fi înregistrat în sala de concerte a Academiei Regale de Arte Frumoase San Fernando și transmis, pe rețelele de socializare ale ICR Madrid și ale Ambasadei României în Regatul Spaniei. Cvartetul Arte Clásico din Madrid este compus din Lavinia Olga Moraru (vioară), Marian Moraru (vioară), Sergio Saez (violă) și Javier Albares (violoncel)
- În contextul aniversării, în 2021, a 140 de ani de relaţii diplomatice între România şi Spania, Ambasada va face public logo-ul câştigător, un simbol pozitiv şi inovativ al relaţiilor bilaterale
- Transmisiune live a momentului iluminării sediului guvernului regional de la Madrid, situat în inima capitalei spaniole, Puerta del Sol, în culorile drapelului României. Întreg programul poate fi urmărit pe pagina Facebook şi pe contul YouTube al Ambasadei României în Regatul Spaniei
► New York:
* Aniversarea a 65 de ani de la aderarea României la Organizația Națiunilor Unite este celebrată odată cu Ziua Națională a României de reprezentanța ICR la New York. Împreună cu Misiunea Permanentă a României la ONU și Unitatea Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, echipa ICR NY organizează o expoziție virtuală, cu caracter permanent, care să pună în evidență într-un mod cât mai informativ și profesionist istoria prezenței românești la ONU ca parte a unei istorii diplomatice excepționale. Conținutul va fi realizat sub forma unui film de montaj de aproximativ cinci minute, care va prezenta, prin imagini, generice și chiar filme de arhivă, într-un mod dinamic și atractiv, momentele cele mai importante ale acțiunii diplomatice românești în acest for multilateral și câteva dintre personalitățile diplomatice care le-au făcut posibile. Filmul va fi disponibil pe rețelele de socializare ale reprezentanței ICR la New York
► Paris:
* În Franţa, Ambasada României a pregătit un program video virtual pentru celebrarea Zilei Naţionale ce va fi transmis în direct de la ora 18:00 (ora Franţei) – ora 19:00 (ora României), pe conturile de Facebook, YouTube şi Twitter ale ambasadei. Într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a ambasadei, ambasadorul României în Franţa, Luca Niculescu, precizează că programul online va conţine „mărturii”, fiind menit să marcheze „solidaritatea dintre români şi francezi, dintre Franţa şi România în Europa”, în acest an care nu a fost unul „banal, ci un an dramatic cu o pandemie care ne-a tulburat vieţile şi care provoacă consecinţe economice şi sociale teribile”. Mircea Cantor, unul dintre cei mai mari artişti români contemporani, va realiza o performanţă artistică în premieră în grădina Ambasadei. Celebrul dirijor Cristian Măcelaru, noul director muzical al Orchestrei Naţionale a Franţei, va fi prezent cu un mesaj despre misiunea sa artistică. DJ BOg, renumit DJ internaţional, va mixa piese noi, într-un stil original, în apropierea Turnului Eiffel
► Praga:
* Un video cu înregistrarea interpretării în limba cehă a unui fragment din poezia „Scrisoarea III” de Mihai Eminescu, realizată de actorul ceh Petr Vrsek, va fi prezentat marți, 1 decembrie, pe rețelele de socializare ale ICR Praga, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României în Cehia. Imaginea de pe fundalul video va fi cea mai cunoscută imagine a lui Mihai Eminescu, în care acesta avea vârsta de 19 ani, o fotografie realizată de către fotograful Jan Tomas în 1869, în Piaţa Sf. Wenceslas din Praga. Înregistrarea a fost realizată de către Ondrej Sukoup, compozitor ceh a numeroase coloane sonore și câștigător a mai multor premii pentru compozițiile sale. Textul fragmentului din „Scrisoarea III” în limba cehă va fi proiectat peste imaginea poetului
► Roma:
* Concertul susținut de soprana Teodora Gheorghiu și pianista Atena Carte cu ocazia Zilei Naționale a României și închiderii celei de-a X-a ediții a Festivalului Internațional Propatria – Tinere Talente Românești 2020 va fi difuzat online, de la ora 19:00 (ora 20:00 în România) de Accademia di Romania pe pagina oficială de Facebook. În program sunt incluse piese de Ottorino Respighi, Francis Poulec, Henri Duparc, Pietro Mascagni și Giuseppe Verdi. Festivalul Internațional Propatria – Tinere Talente Românești 2020 este organizat de Asociația Culturală PROPATRIA din Roma, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului – Departamentul Românilor de Pretutindeni, în colaborare cu Accademia di Romania in Roma și cu patronajul Ambasadei României în Italia în perioada 20 noiembrie – 1 decembrie
► Tunisia:
* Ambasada României la Tunis vernisează pe website-ul misiunii diplomatice şi pe pagina sa de Facebook expoziţia online „Relaţiile româno-tunisiene în arhivele diplomatice”, de Ziua Naţională a României, sărbătorită anul acesta în mediul virtual, printr-o serie de evenimente în premieră. Expoziţia conţine o serie de fotografii şi documente unicat datând din prima decadă de după stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări, la 16 decembrie 1963. Este vorba de corespondenţă diplomatică, discursuri, rapoarte, comunicate comune. Expoziţia va putea fi accesată la adresa http://tunis.mae.ro/local-news/2402 . Programul zilei:
- Lansarea Asociaţiei culturale tunisiano-române, prima organizaţie a românilor din zona metropolitană Grand Tunis. Sub conducerea Nataliei Dolganiuc, asociaţia are printre priorităţi organizarea de evenimente culturale (teatru, muzică, spectacole pentru copii şi adulţi) atât pentru comunitatea românească, cât şi pentru publicul tunisian, cooperarea cu asociaţii din România, încurajarea schimburilor culturale, participarea la programe educative, organizarea de seminarii şi de proiecte care să promoveze relaţiile bilaterale;
- Lansarea canalului de YouTube al Ambasadei României la Tunis, care cuprinde materiale video referitoare la activităţile misiunii diplomatice, reportaje şi interviuri acordate televiziunilor din Tunisia şi România, precum şi imagini de la vizitele oficiale şi de la activităţile comunităţii româneşti. Canalul YouTube poate fi accesat la adresa https://www.youtube.com/channel/UCqeFn7y8zHvXNr5q4Vc7V-w
- De asemenea, atât pe pagina de Facebook a misiunii diplomatice, cât şi pe canalul TVR Internaţional vor fi transmise pe parcursul zilei de 1 Decembrie, o serie de mesaje din partea cetăţenilor tunisieni către România şi românii de pretutindeni. În acest an, studenţii Lectoratului de limba română din Tunis, sub coordonarea conf. univ. dr. Florica Lia Faur, vor fi prezenţi pentru prima dată la un astfel de eveniment
- În premieră, câţiva dintre miile de medici şi farmacişti tunisieni, care au studiat în universităţile româneşti, vor transmite un gând bun pentru a doua lor patrie, România
- De asemenea, în condiţiile pandemice deosebite din anul 2020, Ambasada României la Tunis a identificat o serie de farmacii şi cabinete medicale din Tunisia şi a creat o listă de contacte cu cadrele medicale disponibile pentru acordarea asistenţei de specialitate în limba română, atât membrilor comunităţii româneşti, cât şi cetăţenilor români care se află temporar pe teritoriul tunisian
► Varșovia:
* O expoziție în aer liber dedicată „Timișoarei – Capitală Culturală Europeană”, pornind de la proiectul local „Memoriile Cetății”, realizat de Asociația Timișoara 2021, este propunerea ICR Varșovia pentru marcarea Zilei Naționale. Fotografiile însoțite de texte prezintă tipuri de intervenții artistice în spațiul public, surprinzând produsele culturale create și componenta participativă umană, cu accent pe arta stradală din Timișoara. Deschiderea expoziţiei pentru public la Varșovia va avea loc astăzi, în spațiul exterior al Ambasadei României din Strada Chopina nr. 10. Planșele, pregătite în limbile polonă și română, vor putea fi vizionate de publicul larg până la finalul lunii februarie 2021, expoziția putând fi prezentată și în alte orașe poloneze. Partener: Asociația „Timișoara 2021”
– Uniunea Europeană
* Președinția germană a Consiliului UE organizează o reuniune informală a miniștrilor culturii și audiovizualului, în regim de videoconferință, care se va desfășura la Berlin – ora 11:00. Principalul obiectiv vizează identificarea unor noi inițiative și acțiuni coordonate la nivel european, care să faciliteze redresarea sectoarelor culturale și media, sever afectate de pandemia Covid-19. Discuțiile vor aborda oportunitățile europene de finanțare a proiectelor din domeniu și o posibilă ameliorare a cadrului juridic existent în materie de mobilitate, pentru a permite deplasările artiștilor și ale profesioniștilor din domeniul culturii, în contextul restricțiilor impuse de criza sanitară. Reuniunea va fi prezidată de prof.dr. Monika Grutters, ministrul german al culturii. România va fi reprezentată de Mihai Firică, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii
– Ministere
* Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, participă, în perioada 1-2 decembrie, la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre NATO, care se va desfăşura în regim de video-conferinţă, la Bruxelles, în contextul restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19. Agenda reuniunii va include principalele teme aflate în atenţia aliaţilor referitoare la: procesul de reflecţie strategică privind consolidarea dimensiunii politice a NATO, relaţiile cu Rusia, respectiv cu China, situaţia din Afganistan şi securitatea în zona Mării Negre. Ministrul român va reafirma importanţa strategică a Mării Negre pentru securitatea euro-atlantică, va accentua necesitatea continuării eforturilor pentru consolidarea posturii şi prezenţei aliate în regiune, precum şi întărirea coerenţei Flancului Estic și va reitera, totodată, sprijinul pentru continuarea implementării măsurilor de asistenţă ale NATO pentru Georgia şi Ucraina şi pentru avansarea cooperării cu Alianţa
* Secretarul de stat din cadrul MAE, Iulia Matei, participă la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale, care se va desfăşura în format videoconferinţă, desfășurată la Bruxelles. O primă sesiune de lucru va include o prezentare de către Preşedinţia germană a Consiliului UE a stadiului pregătirilor pentru Conferinţa privind viitorul Europei, urmată de discuţii referitoare la viitorul Europei cu un grup de tineri europeni, membri ai „European Youth Parliament”. Cea de-a doua sesiune de lucru va aborda coordonarea, la nivel UE, în contextul pandemiei de COVID-19
– Alegeri parlamentare
* Alianța USR PLUS organizează, de la ora 18:00, o nouă dezbatere online cu candidații USR PLUS pentru Parlament (din Transilvania). Alături de Dacian Cioloș, copreședinte USR PLUS, candidații Claudiu Mureșan, Oana Murariu, George Cățean și Adrian Wiener vor răspunde la întrebări despre ei și angajamentele lor pentru o Românie fără hoție și vor discuta despre obiectivele lor în Parlamentul României. Discuția va fi moderată de actorul Mihai Călin. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook a Alianței USR PLUS: https://www.facebook.com/alianta2020usrplus. Link eveniment: https://www.facebook.com/events/3878967125456232/
– Administrație
* Jud. Braşov: Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis, ca urmare a faptului că în unitatea administrativ-teritorială Sâmbăta de Sus rata de incidenţă cumulată calculată la 14 zile a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 este 0,00, ca, începând cu această dată, de la ora 24:00, să înceteze aplicabilitatea măsurii de carantinare zonală. Tot printr-o decizie a CJSU, într-o altă staţiune din judeţul Braşov, Vama Buzăului, s-a constatat depăşirea incidenţei cumulate de 3/1.000 de locuitori a cazurilor de infectare cu virusul SARS-COV-2 în ultimele 14 zile, astfel că, din data de 1 decembrie, în unitatea administrativ-teritorială respectivă se vor aplica pentru o perioadă de 14 zile măsurile prevăzute în H.G. nr.967/2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, cu modificările şi completările ulterioare
* Timișoara: Semnarea parteneriatului de colaborare între județele Timiș și Caraș-Severin și municipiile Reșița și Timișoara – ora 11:00, în Sala Mutifuncțională a CJ Timiș. Vor participa președinții celor două consilii județene și primarii celor două municipii. Prin acordul de parteneriat se urmărește colaborarea în vederea realizării de proiecte comune de transport și mobilitate în cele două județe, precum și pentru asigurarea cadrului necesar accesării de finanțări, implementării și monitorizării acestor proiecte
– Organizații
* Cluj-Napoca: Aniversarea a 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, eveniment online organizat de Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania şi Asociaţia Reconstructio Egyesulet – ora 17:00, transmisiune directă şi înregistrare integrală a evenimentului, pe pagina de Facebook a CNMT
– Social
* Pentru al patrulea an consecutiv, România se alătură mișcării globale dedicate generozității – GivingTuesday. Prezentă în peste 70 de țări, pe toate continentele planetei, mișcarea încurajează oamenii și organizațiile să ajute la transformarea comunităților din care fac parte. GivingTuesday face apel la solidaritate și încurajează oamenii să fie generoși și să se implice. Anul acesta, în România, GivingTuesday devine Săptămâna Generozității și are loc în perioada 1 – 8 decembrie. În acest timp, românii sunt invitați să fie solidari și să contribuie cu un gest oricât de mic la schimbarea unei povești, a stării de spirit sau chiar a vieții cuiva. Fie că este vorba de donații în bani, timp sau resurse, de un gând bun sau o îmbrățișare, gesturile mari și mici se vor întâlni în Săptămâna Generozității și vor aduce zâmbete pe chipurile celor care le vor primi
* Timișoara: Departamentul de Sociologie din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie din Universitatea de Vest din Timișoara organizează în perioada 1-24 decembrie, în mediul online, pentru al treilea an consecutiv, în cadrul proiectului pentru comunitate „Calitatea vieții copiilor cu autism (TSA) din jud. Timiș”, evenimentul ”Socio Claus de pandemie – Dăruim inimi”. În fiecare zi, din cele 24 premergătoare sărbătorii de Crăciun, pe pagina proiectului ”Calitatea vieții copiilor cu autism (TSA) din jud. Timiș” (https://www.facebook.com/UVTeam.Autism ) va fi postat câte un interviu cu părinți ai unor copii speciali, care vor vorbi despre diagnostic, terapii, dificultățile întâlnite în recuperare sau problemele cu care se confruntă în viața de zi cu zi, inclusiv pe plan social. Partenerii evenimentului: Fundația de Abilitare Speranța, Centrul pentru Resurse și Asistență Educațională Speranța, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, Centrul de zi pentru copii cu dizabilități ”Podul Lung”, Centrul de recuperare „Marisa”, Asociația „Micile Comori”, Școala Mamei Junior, Asociația „Casa Faenza”, Asociația „Copii și zâne”
– Economic
* Operatorul aerian român, Blue Air, lansează zboruri directe între Bucureşti Otopeni şi Londra Heathrow
* Jud. Bihor: Urmează să fie deschisă traficului şoseaua de centură a oraşului Săcuieni
– Mediu
* Evenimentul anual Husqvarna Living City, în cadrul căruia se va dezbate modul în care poate fi influențat viitorul peisajului urban și importanța îngrijirii copacilor, are loc online, de la ora 16:00. În cadrul acestui eveniment digital exclusiv, invitații speciali Winy Maas (arhitect premiat și cofondator al MVRDV) și Dan Mabe (fondator și CEO al American Green Zone Alliance) își vor prezenta perspectivele unice despre crearea spațiilor verzi în zonele urbane. Winy și Dan vor participa apoi la o discuție specială – la care puteți lua parte, indiferent de locul în care vă aflați în lume. De asemenea, vor fi dezvăluite inovațiile viitoare și câteva dintre noutățile Husqvarna
– Medicină, Sănătate
* Începând cu această dată, cei care plătesc asigurare de sănătate vor beneficia de analize pe tot teritoriul ţării, pe baza biletului de trimitere eliberat de medicul de familie, indiferent de Casa de Asigurări la care acesta are contract
– Cultură
* „Ah, ce bucurie!”, cel mai recent album al Corului de Copii Radio, apărut la Editura Casa Radio, va fi lansat astăzi, odată cu difuzarea sa la postul Radio România Muzical, de la ora 12:00. Difuzarea albumului va fi precedată de o prezentare a compact-discului realizată de dirijorii Corului de Copii Radio, Voicu Popescu și Răzvan Rădos, și transmisă, video, pe pagina de Facebook a Editurii Casa Radio, începând cu ora 11:30, https://www.edituracasaradio.ro/prod.htm?grp=4&cat=22&prod=2686
* Muzeul Municipiului Bucureşti organizează vernisajul şi gala de premiere a câştigătorilor primei ediţii a Olimpiadei de benzi desenate și vor fi transmise online, de la ora 10:00, pe paginile de Facebook „Olimpiada de benzi desenate” şi Casa Filipescu-Cesianu. La 100 de ani de la prima prezentare oficială a steagului olimpic, autorul şi profesorul de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu a propus marcarea acestui moment istoric prin iniţierea primei ediţii a Olimpiadei de benzi desenate, un concurs naţional de benzi desenate, de promovare a spiritului olimpic şi conştientizare a valorilor culturale naţionale, europene şi internaţionale în rândul elevilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal. Proiectul se desfăşoară sub egida Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, în parteneriat cu Academia Olimpică – filiala Caraş Severin şi Muzeul Municipiului Bucureşti. Cu sprijinul Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu” Braşov prin Centrul de excelenţă pentru copii şi tineret, bibliotecile publice şi şcolare din întreaga ţară s-au alăturat proiectului, iar în perioada martie – noiembrie au invitat elevii pasionaţi de cea de a 9-a artă să se înscrie în concurs şi să participe la întâlniri în cadrul bibliotecilor sau la ateliere online, pentru a realiza lucrări de bandă desenată cu tema: „100 de ani de la prima prezentare oficială a steagului olimpic”. Expoziţia „Olimpiada de benzi desenate” va putea fi vizitată gratuit şi va rămâne deschisă la Casa Filipescu-Cesianu până la 31 ianuarie 2021
* Evenimente online desfășurate pe platforma www.culturaindirect.ro și organizate de Muzeul Național al Literaturii Române:
- ora 11:00 – Bogdan Crețu despre Marin Mincu, în cadrul rubricii „După 30 de ani. Recitind literatura postbelică”
* „20 de ani de Cărtureşti”: Cărtureşti.ro şi editurile partenere construiesc un „MiniStory” (25 nov. – 6 dec.), târg de carte online pentru copii, dedicat celor cu vârste până la 14 ani. Pe perioada evenimentului toată oferta de carte pentru copii în română şi engleză în stoc, 24h va avea reducere de până la 30% pe carturesti.ro. Discuţiile dintre copii şi invitaţi vor fi transmise live pe paginile de Facebook ale librăriilor Cărtureşti şi ale editurilor implicate. Din program:
- ora 18:00 – Ioana Chicet Macoveiciuc, Maria Samoilă şi Eva Buzatu răsfoiesc „Caietul, roman mic pentru fetiţele care cresc mari”
* Asociația Culturală Arta Sonoră organizează cea de-a doua ediție a „Festivalului Internațional Rezonanțe Sonore Online”, în perioada 1 – 4 decembrie – pe pagina de Facebook a ”Asociației culturale Arta Sonoră” https://facebook.com/ac.artasonora. Festivalul cuprinde următoarele secțiuni: Pian Profesioniști, Pian Amatori, Canto Prrofesioniști, Vioară, Violă, Harpă, Creație/Compoziție, Jayy-Muzică ușoară, Canto-instrumental. Această ediție a Festivalului Internațional „Rezonanțe Sonore Online” 2020, va fi organizată la solicitarea tinerilor interpreți care au participat la prima Ediție din mai 2020. Rezultatele finale ale Festivalului Internațional „Rezonanțe Sonore Online” 2020 – Ediția a-II a vor fi publicate în secțiunea dedicată festivalului, de pe website-ul Asociației Culturale “Arta Sonoră”: https://artasonora.ro/rezonanteonline, precum și pagina de Facebook a Asociației Culturale „Arta Sonoră”: https://facebook.com/ac.artasonora. Pe data de 6 decembrie, au loc afișarea Rezultatelor Finale – pe pagina de Facebook a Asociației Culturale ”Arta Sonoră” și pe website-ul https://artasonora.ro/rezonanteonline, și ”Gala Laureațiilor” – Recital online difuzat pe site-ul Muzelui Național de Muzică ”George Enescu”
* A doua ediţie a Bucharest Best Comedy Film Festival se va desfăşura în perioada 1-10 decembrie, în condiţii excepţionale, marcând o premieră în lumea festivalurilor de film: a devenit primul festival de film care va putea fi urmărit pe o televiziune – ComedyEst, şi pe platforma Digi online, în contextul pandemiei şi al restricţionării accesului publicului în săli de cinema. Festivalul Bucharest Best Comedy Film este organizat de Asociaţia Culturală „Grigore Vasiliu Birlic”, care sprijină comedia românească. Gala de deschidere are loc de la ora 19:00, și va fi transmisă pe postul TV ComedyEst. Moderatori: Irina Margareta Nistor și Enea Dabija, directorul fondator al Bucharest Best Comedy Film. Programul zilei:
- ora 22:00 – „When mom is away”/”10 giorni senza mama”/”10 zile fără mama”, regia Alessandre Genevesi, Italia, 2019. Scenariu: Giovanni Bognetti, Alessandro Genovesi, Juan Vera, Mariano Vera. Cu: Fabio De Luigi, Valentina Lodovini, Angelica Elli
* Ediția a 30-a a Festivalului Naţional de Teatru (22-29 nov.) aduce în ediţia online de anul acesta o premieră în teatrul românesc: prima transmisiune live a unui spectacol-lectură în variantă 360 de grade:
- Spectacolul „Moartea bate la uşă”, pe un text de Woody Allen, îi are în distribuţie pe Maia Morgenstern şi Mircea Rusu, într-o adaptare scenică gândită şi realizată de Florin Ghioca, va putea fi urmărit pe site-ul FNT, fiind accesibil până la 1 decembrie, ora 16:00 – https://fnt.ro/2020/moartea-bate-la-usa /
* Pasărea Phoenix – Cântând În Întuneric / The Phoenix – Singing In The Dark – concert live în cadrul Festivalului SoNoRo XV „Pasărea Măiastră” (31 oct. – 9 dec.) – ora 19:30, la reședință istorică privată
* Violonista Diana Jipa și pianistul Ştefan Doniga susțin o serie de șase concerte difuzate în perioada 28 octombrie – 1 decembrie, pe pagina de Facebook a postului Radio România Muzical, pe cea a Institutului Cultural Român, precum și pe conturile celor doi artiști. Proiectul a presupus realizarea concertelor în interiorul unui muzeu sau colecție de artă din România, concentrându-se pe colecțiile de artă românească mai puțin cunoscute publicului larg. Concertele sunt precedate de un tur ghidat al spațiului unde se desfășoară evenimentul, atât din interiorul cât și din exteriorul clădirii și se va concentra pe colecțiile de artă vizuală. Recitalurile, difuzate în fiecare miercuri timp de șase săptămâni, fac parte din proiectul cultural „Intermeridian”, consacrat creației artistice românești și deschiderii sale către toate categoriile de public. Din program:
- În această seară, de la ora 20:00, este difuzată ultima înregistrare realizată în cadrul proiectului cultural „Intermeridian Online” de violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga. Filmările au avut loc la Muzeul Național „George Enescu” din București. Programul a cuprins lucrări semnate de compozitori români, proiectul fiind dedicat creației moderne și contemporane românești
* Constanța: Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” organizează în perioada 31 octombrie – 5 decembrie, a 46-a ediție a Festivalului Internațional al Muzicii și Dansului, și are în program 15 evenimente, printre care și două premiere. Printre partenerii media: Radio România, Radio România Constanța. Programul zilei:
- ora 18:30 – Spectacolul „La mulți ani, România mea!” – în Foyer Teatru. Soliști: Smaranda Drăghici, Ionela Duma, Laura Eftimie, Mihaela Ionescu, Elena Rotari, Stela Sîrbu, Silvia Simonescu, Lucia Mihalache, Doru Iftene, Mădălin Băldău, Răzvan Săraru, Marius Eftimie, Bogdan Ocheșel, Laurențiu Severin. La pian: Silvia Țigmeanu
* Pitești: Teatrul „Alexandru Davila” Piteşti, cu sprijinul Consiliului Județean Argeș, organizează în perioada 28 noiembrie – 5 decembrie, DaFeSt 2020 – Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio, ediţia a XXIV-a (ediţie specială online). Spectacolele din programul festivalului vor fi transmise pe http://dafest.ro/. DaFeSt aduce în casele spectatorilor timp de 8 zile, spectacole de teatru, teatru muzical, teatru pentru copii şi tineret, teatru – dans, teatru de păpuşi pentru adulţi, teatru non-verbal, teatru – circ şi interviuri – Interviurile Dafest. Evenimentele vor putea fi urmărite gratuit pe site-ul festivalului – www.dafest.ro, pe pagina de Facebook a festivalului – www.facebook.com/festivalpitesti, YouTube – Dafest2020, dar și pe pagina de Facebook a teatrului – www.facebook.com/tadpitesti. Programul zilei:
- ora 11:20 – Programul zilei prezentat de Constantin Cotimanis, managerul Teatrului Al. Davila
- ora 11:30 – „Căluțul cocoșat”, regia Mihai Androne – Teatrul Toma Caragiu – Ploiești
- ora 15:00 – „Mimoza”, regia Gheorghe Mândru – Teatrul B.P. Hașdeu Cahul – Republica Moldova
- ora 17:00 – „La Magnifica Ilusione”, regia Andrea Paolucci – Teatro dell’Argine – Italia
- ora 19:00 – „Candid”, regia Cristian Pepino – Teatrul Țăndărică – București
- ora 21:00 – „Lumea dinăuntru”, regia Catinca Drăgănescu – UnTeatru – București
* Sibiu: Teatrul Naţional „Radu Stanca” din municipiu difuzează online, pe TNRS – Scena Digitală (www.tnrs.ro/scena-digitală), spectacolul „Maternal”, de Alexandra Badea, regia: Radu Nica – ora 19:00
* Timișoara: Asociația Miltonia din Timișoara transmite spectacolul „Opera, de la clasic la contemporan” – ora 20:00, pe site-ul www.miltonia.ro. Piesa este compusă de Aaron Garber și interpretată de doi soliști și doi pianiști (patru mâini). Aaron Garber este directorul artistic al evenimentului, iar Melia Garber este una dintre pianiste
* Bruxelles: Anca Poterașu Gallery, în colaborare cu Galeria lítost din Praga, organizează expoziția “4 | 14 | 26 degrees east”, în perioada 1 – 5 decembrie. Cea de-a 18-a ediție a târgului de artă se va desfăşura într-o manieră unică, ce cuprinde pentru prima dată 97 de galerii din 44 de orașe, iar expozițiile vor avea loc în spaţii artistice din mai multe ţări: Bay Area, Bruxelles, Chicago, Detroit, Limă, Los Angeles, New York, Paris, Riga, Tokyo, Toronto, Varșovia, dar și online. Conceptul expoziţional îi prezintă pe artiştii români: Dragoș Bădiță, Oana Coşug, Megan Dominescu, Aurora Király, Larisa Crunțeanu, în dialog cu artiştii de origine cehă, ungară şi slovacă: Botond Keresztesi, Marie Lukáčová, Pavla Malinová, Rafał Zajko, pentru a contura un discurs în afara mediului autohton. Curatoriată de Àngels Miralda și Anna Clifford expoziția “4 | 14 | 26 degrees east”, explorează nuanțele tacite care evidențiază o mare varietate de limbaje subiective, reflectând originea și istoria individuală a artiștilor – pe Str. Avenue Van Volxem 354, Bruxelles și online pe pagina NADA Miami. Proiect realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român
– Sport
* Călărași: Are loc un meci din etapa a 12-a a Ligii a II-a de fotbal: AFC Dunărea 2005 Călăraşi – AFC Turris-Oltul Turnu Măgurele – ora 16:45, pe Stadionul „Ion Comşa”
* Medgidia: Sunt programate meciuri în turneele 4-5 ale Diviziei A1 la volei feminin:
- ora 15:00 – CSU Belor Galaţi – CSU Medicina CNUE Tg. Mureş
- ora 18:30 – CSM Volei Alba Blaj – CS ‘U’ NTT Data Cluj
* Berlin: Dinamo Bucureşti înfruntă echipa germană Fuchse Berlin, în Grupa B a competiţiei masculine de handbal EHF European League -ora 19:45, la Sala Max Schmeling
– S-a întâmplat într-o zi de 1 decembrie
* Acum 476 de ani (1544) cărturarul transilvănean, Ioan Honterus, a întemeiat la Brașov primul liceu bazat pe principii umaniste, după ce, cu un an mai devreme, redactase un regulament școlar, Constitutiones Scholae Coronensis. Regulamentul a stat la baza organizării instituțiilor de învățământ umaniste din Nürnberg
* Se împlinesc 220 de ani (1800) de când Washington devenea capitala Statelor Unite ale Americii. Pe baza unei Legi adoptate de Congresul SUA la 16 iulie 1790, începe construcţia unui oraş menit să devină capitală a SUA (este pentru prima dată în istorie când un oraş este înălţat cu destinaţia expresă de a fi capitală). În anul 1800, instituţiile guvernamentale sunt mutate de la Philadelphia (capitală a SUA între anii 1790 şi 1800) în noul oraş, care primeşte numele primului preşedinte al SUA, Washington
* Cu 156 de ani în urmă (1864) apărea Decretul privind înfiinţarea Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni, al cărei capital era rezultat din depuneri judiciare şi administrative, din fonduri comunale neutilizate şi cauţiuni, precum şi din depunerile particularilor, primul director fiind Enrik Winterhalder (1/13). La 1 ianuarie 1881 își începe activitatea Casa de Economie, instituție autonomă financiar, dar aflată sub administrarea C.D.C.E. La 8 iunie 1897, se pune piatra fundamentală a Palatului Casei de Depuneri, Consemnațiuni și Economie, în prezența regelui Carol I și a reginei Elisabeta. Palatul este inaugurat în anul 1900, prima ședință a Consiliului de Administrație, în noul local, având loc la 15 iunie. Prin Decretul nr. 224 din M.O. nr. 202/1 septembrie 1948, s-a înființat Casa de Economii, Cecuri și Consemnațiuni, prescurtat CEC, patrimoniul noii instituții formându-se prin contopirea patrimoniilor Casei de Depuneri și Consemnațiuni și Casei Naționale de Economii și Cecuri Poștale. Instituției i se încredințează primirea și păstrarea economiilor bănești ale populației din întreaga țară. În decembrie 2006, Guvernul României a stopat privatizarea CEC, iar la 4 martie 2008, prin Ordinul nr. 425/14 februarie, emis de Ministerul Economiei și Finanțelor, se aproba Statutul CEC, iar prin Ordinul nr. 1312/25 aprilie 2008, emis de minister, privind modificarea precedentului ordin, se statua schimbarea imaginii și a denumirii în CEC Bank SA
* Acum 141 de ani (1879) a fost inaugurat învățământul medical superior ieșean, dată la care profesorul de chirurgie Leon Sculy a ținut cursul inaugural (de anatomie) al Facultății de Medicină din Iași
* Acum 114 ani (1906) avea loc inaugurarea, la Paris, a primei clădiri din lume destinată cinematografului, „Cinéma Omnia Pathé”
* Cu 112 ani în urmă (1908) Liviu Rebreanu debuta cu schiţa „Codrea” („Glasul inimii”), în revista „Luceafărul”
* Acum 108 ani (1912), avea loc Adunarea de constituire a Federaţiei Societăţilor Sportive din România/FSSR (din 1929, Uniunea Federaţiilor de Sport din România/UFSR), primul organ central de conducere şi îndrumare a întregii mişcări sportive; preşedinte, regele Ferdinand I (membru-fondator). FSSR era organizată pe comisii (de atletism, fotbal, rugby, tenis de câmp, tir, gimnastică, scrimă, Comisia Societăţilor de Sporturi de iarnă, Comisia pentru Propagandă, Comisia Şcolară, Comisia pentru amenajarea terenurilor etc.) (1/14)
* Acum 104 ani (1916), administraţia militară germană (Militär-Verwaltung in Rumänien) se instala în Bucureşti (în timpul Primului Război Mondial), supunând populaţia din teritoriul ocupat (Dobrogea, Oltenia şi Muntenia) rechiziţiilor şi prestărilor de munci (1/14)
* Cu 101 ani în urmă (1919) era format guvernul de „bloc parlamentar” condus de Alexandru Vaida Voievod, primul guvern de coaliţie din istoria interbelică a României, grupând reprezentanţi ai partidelor din vechea Românie şi ai noilor provincii româneşti unite cu Ţara (1 decembrie 1919 – 13 decembrie 1920)
* Cu 84 de ani în urmă (1936) avea loc inaugurarea Arcului de Triumf din Bucureşti, monument închinat Unirii Tuturor Românilor din 1918, realizat de arhitectul Petre Antonescu. A fost construit în perioada 1921-1922, renovat în perioada 1935-1936, şi din nou renovat începând cu anul 2014. Arcul de Triumf este înscris în Lista monumentelor istorice din Bucureşti, sector 1, din anul 2015, Municipiul Bucureşti, cu cod LMI B-II-m-A-18001
* Cu 74 de ani în urmă (1946), Regele Mihai I deschidea personal, printr-un mesaj oficial, lucrările Parlamentului unicameral constituit în urma alegerilor din 19 noiembrie 1946. Opoziţia democrată a refuzat să participe la lucrări (deoarece activitatea politică şi de propagandă electorală a acesteia fusese limitată, anihilată sau obstrucţionată de autorităţile comuniste, care au falsificat alegerile)
* Acum 72 de ani (1948), prin Decretul 358, publicat în Monitorul Oficial 281/1.XII.1948, se dispunea „revenirea comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român”. În fapt, era vorba de desfiinţarea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice (decretul a fost abrogat la 31.XII.1989)
* Cu 71 de ani în urmă (1949) lua fiinţă Orchestra Populară Radio; fondator, dirijor și prim-solist violonist a fost Ion Luca-Bănățeanu. Formaţia, alcătuită iniţial dintr-un număr de 12 membri, selectaţi dintre cei mai valoroşi instrumentişti din întreaga ţară, a ajuns în prezent la 14, având posibilitatea să abordeze un repertoriu foarte larg. Celebritatea acestei formaţii se datorează şi dirijorilor care, de-a lungul timpului, şi-au legat numele de această orchestră, valoroşi profesionişti ai domeniului, care au repurtat succese la pupitrul Orchestrei Populare Radio: George Vancu, Victor Predescu, Nicu Stănescu, Ion Luca-Bănăţeanu, Radu Voinescu, Marius Olmazu, Paraschiv Oprea, în prezent fiind dirijată de Adrian Grigoraş
* Acum 61 de ani (1959) avea loc semnarea Tratatului Antarctic. Documentul, intrat în vigoare la 23.VI.1961, reprezintă o înţelegere internaţională care stabileşte drepturi şi obligaţii juridice privind cooperarea paşnică în zonă. România a aderat la Tratatul Antarctic în anul 1971
* Se împlinesc 60 de ani (1960) de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Mali, la nivel de ambasadă. România a recunoscut statul Republica Mali la data de 7 octombrie 1960. Raporturile bilaterale sunt derulate prin intermediul ambasadelor României la Dakar şi, respectiv, a Republicii Mali la Paris. Din iulie 1996, la Bamako funcţionează un consulat onorific al României. Din iulie 2013, ambasador al României la Dakar este conf. univ. dr. Ciprian Mihali – acreditat ca ambasador în Senegal şi alte şapte state din Africa de Vest
* În urmă cu 59 de ani (1961) Adunarea Generală a ONU alegea România ca membru nepermanent al Consiliului de Securitate pe termen de un an (1962) (ţara noastră a mai deţinut mandate în Consiliul de Securitate, pe termen de doi ani, în 1976 şi 1977, 1990 şi 1991; 2004 şi 2005). România a fost primită ca membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) la 14.XII.1955
* Tot acum 59 de ani avea loc crearea Agenţiei guvernamentale de informaţii a Algeriei – Algérie Presse Service (APS)
* Acum 58 de ani (1962) a fost înființată actuala companie Azomureș (Târgu-Mureș), sub denumirea de „Combinatul de îngrășăminte azotoase”. S-au pus atunci bazele uneia dintre cele mai moderne platforme chimice, ce a devenit în scurt timp și unul dintre cei mai mari exportatori de îngrășăminte din România. Platforma tehnologică a fost dezvoltată pe parcursul mai multor etape, una dintre cele mai importante fiind între 1975 – 1985, fiind adăugate pe rând diverse funcționalități și secții de producție, activitatea fiind neîntreruptă, cu excepția unor perioade de timp imediat după 1990. Astăzi, Azomureș este una dintre cele mai importante platforme industriale din sectorul îngrășămintelor pentru agricultură la nivel european, grație unui amplu program de modernizare derulat în perioada 2012 – 2016, imediat ce combinatul a intrat în proprietatea grupului elvețian Ameropa. Noua strategie a grupului Ameropa a vizat și furnizarea către piața românească a unei cantități mult mai mari din nivelul total al producției, astfel că, astăzi, aproximativ 70% din îngrășămintele Azomureș sunt folosite de fermele locale. La Azomureș sunt produse anual 1,6 milioane de tone de îngrășăminte pentru agricultură
* Cu 57 de ani în urmă (1963), guvernele român şi britanic decideau ridicarea legaţiilor lor, de la Londra şi Bucureşti, la rangul de ambasadă. Relaţiile diplomatice româno-britanice au fost stabilite la 20.II.1880, la rangul de legaţie. Relaţiile au fost întrerupte la 15.II.1941, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, şi reluate la 15.II.1946, la rangul de reprezentanţă. La data de 15.II.1947 reprezentanţele celor două ţări au fost ridicate la rangul de legaţie
* Cu 29 de ani în urmă (1991) avea loc referendumul din Ucraina prin care a fost aprobată Declaraţia de independenţă faţă de URSS din 24.VIII.1991
* Se împlinesc 25 de ani (1995) de când începea să emită postul privat de televiziune PRO Tv. Lansarea oficială a postului a avut loc la Palatul Parlamentului, unde au participat oameni politici români, precum şi investitori din Statele Unite
* În urmă cu 23 de ani, Teatrul LUNI – primul teatru independent din România postdecembristă – a luat ființă, oficial, în clubul de jazz Green Hours, în seara de luni 1 decembrie 1997, odată cu prezentarea premierei „Chantan au Lait” cu Maia Morgenstern și Dorina Crișan Rusu, pe texte de Mircea Dinescu, Ienăchiță Văcărescu și Joshua Sobol
* În urmă cu 11 ani (2009) intra în vigoare Tratatul de la Lisabona (document menit să reformeze instituţiile Uniunii Europene). Cunoscut în faza de proiect ca Tratatul de Reformă, acesta înlocuieşte proiectul de Constituţie Europeană (respins prin referendumuri, în 2005, de electoratele francez şi olandez). Textul Tratatului s-a finalizat pe 19 octombrie 2007, în urma unui summit neoficial desfăşurat la Lisabona (de unde şi numele), şi a fost semnat de către reprezentanţii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene la 13 decembrie acelaşi an. Tratatul a fost ratificat de Parlamentele statelor membre ale UE (ultima ţară care a ratificat Tratatul a fost Cehia, la 3 noiembrie 2009). Printre cele mai importante prevederi ale Tratatului se numără: UE are responsabilitate juridică, funcţia de preşedinte al Consiliului European devenind una permanentă (nu rotativă). Acesta (numit preşedinte al Uniunii) are un mandat de doi ani şi jumătate. A fost înfiinţată funcţia de ministru de externe al Uniunii, dotat cu un aparat diplomatic propriu
* Se împlinesc 10 ani (2010), de când, în Siberia, era creată prima bancă internaţională de combustibil nuclear, în cadrul unui acord între Rusia şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA)
* Societatea Română de Radiodifuziune relansa, acum 9 ani (2011), de Ziua Naţională a României, postul Radio Chişinău în Republica Moldova. SRR a preluat pachetul majoritar de acţiuni al postului Arena FM din Republica Moldova, suma investită fiind de 1.500.000 de lei. Postul „Radio Basarabia” de la Chişinău (primul studio regional al Societăţii Române de Radiodifuziune) a fost inaugurat oficial la 8.X.1939, prin transmiterea Sf. Liturghii de la Catedrala Mitropoliei din Iaşi, şi a emis până în iunie 1940, când a venit ocupaţia sovietică
* În urmă cu 7 ani (2013), Televiziunea Română relua transmisia programelor în Republica Moldova. TVR a lansat grila pentru Republica Moldova, după rezolvarea, pe cale amiabilă, a problemelor de natură juridică dintre cele două părţi, prin semnarea, la 12 septembrie 2013, a Acordului de soluţionare amiabilă a Cererii nr. 36398/08; TVR a lansat în data de 1 noiembrie 2014, „Telejurnal Moldova”, un program de știri dedicat exclusiv telespectatorilor din Republica Moldova. Jurnalul de știri este unul generalist și cuprinde informații din România și din Republica Moldova, relevante pentru telespectatorii moldoveni
* Se împlinește 1 an (2019) de când Comisia Europeană, condusă de politiciana germană Ursula von der Leyen, şi-a început mandatul de cinci ani
Aniversări – Comemorări
– Unirea Transilvaniei cu România. Sărbătoare naţională. Te Deum (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2020)
– 1869: S-a născut actorul Ion (Iancu) Brezeanu (m. 1940)
– 1880: S-a născut matematiciana Vera Myller, prima femeie profesor universitar din România; a întemeiat, la Iași, alături de soțul ei, în 1912, Seminarul Matematic Ieșean și o bogată bibliotecă, punând bazele unei puternice școli în acest oraș; la 1 noiembrie 1918 a devenit prima femeie profesor universitar din România într-o disciplină științifică, predând algebra superioară și teoria funcțiilor la Universitatea din Iași (m. 1970) – 140 de ani
– 1882: S-a născut Giorge Pascu, lingvist, istoric literar şi folclorist (m. 1951)
– 1892, 1/13: S-a născut Cezar Petrescu, prozator, gazetar şi publicist; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1961)
– 1911: S-a născut prozatorul Ieronim Şerbu (pseudonimul lui Afon Herz Erick); împreună cu Dan Petraşincu a fondat revista „Discobolul” (1932) (m. 1972). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002) dă naşterea la 2.XII.1911
– 1917: S-a născut dirijorul de cor Ion Vanica; fondatorul şi primul dirijor al Corului de copii al Radiodifuziunii Române (m. 1981)
– 1918: S-a născut (la Volintiri/Cetatea Albă, azi în Ucraina) Ludmila Ghiţescu, poetă şi prozatoare (m. 1991)
– 1925: S-a născut Andrei Scrima (numele de autor André Scrima), teolog ortodox, filosof, matematician și profesor; membru al Grupului „Rugul Aprins“ de la Antim; arhimandrit al Patriarhatului Ecumenic de la Constantinopol, reprezentant personal al Patriarhului ecumenic Athenagoras la Conciliul Vatican II (1963–1965); a jucat un rol istoric în ridicarea anatemei de la Marea Schismă din 1054, pregătind întîlnirea istorică, din 1964, de la Ierusalim dintre Patriarhului ecumenic Athenagoras I al Constantinopolului şi Papa Paul al VI-lea; a contribuit în mod esenţial la revigorarea tradiţiei monahale răsăritene în Patriarhia Antiohiei, la Mănăstirea Deir el Harf din munţii Libanului (m. 2000) – 95 de ani
– 1927: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Radu Şerban (m. 1984)
– 1930: S-a născut prof. dr. Ioan-Alexandru Oproiu, fost preşedinte de onoare al Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie și membru al Societății Americane de Gastroenterologie, Societății Franceze de Gastroenterologie, Societății Franceze de Endoscopie Digestivă și al Societății Italiene de Endoscopie digestivă (m. 2020) – 90 de ani
– 1931: S-a născut Johnny Răducanu, contrabasist, pianist, compozitor şi aranjor de muzică de jazz (supranumit „Mr. Jazz of Romania”) (m. 2011)
– 1934: S-a născut poeta Florenţa Albu (m. 2000)
– 1934: S-a născut Platon Pardău, prozator, poet, dramaturg, ziarist şi profesor (m. 2002)
– 1934: S-a născut actorul, scenaristul şi scriitorul Ştefan Radof (m. 2012)
– 1938: S-a născut actorul Valeriu (Doru) Popescu; stabilit în Franţa (în 1970) revine în ţară în 1995 (m. 2005)
– 1945: S-a născut fostul handbalist Ghiţă Licu; a făcut carieră la Dinamo mai întâi ca jucător şi apoi ca antrenor. De la Dinamo a fost convocat în echipa naţională, cu care a câştigat două titluri mondiale în 1970 şi 1974, dar şi medaliile olimpice, de bronz, la Munchen în 1972, şi de argint, la Montreal, în 1976 (m. 2014) – 75 de ani
– 1946: S-a născut artista plastică şi bijutiera Marieta Pamfil, membră a Uniunii Artistiștilor Plastici din România, filiala Timișoara (m. 2020)
– 1948: A murit Mihail Chirnoagă, prozator şi critic literar (n. 1913)
– 1960: A murit compozitorul Ion Vasilescu (n. 1903) – 60 de ani
– 1960: S-a născut soprana și profesoara Leontina Văduva (numele la naştere: Liliana Ciobanu); stabilită în Franţa, ţară care i-a acordat în 1999 „Legiunea de Onoare pentru Merite Artistice”; fiica Mariei Ciobanu, cunoscuta cântăreaţă de muzică populară – 60 de ani
– 1968: A murit compozitorul, dirijorul, regizorul de operă și baritonul Nicolae Bretan (n. 1887)
– 1977: A murit Petre Constantinescu-Iaşi, istoric (specialist în istoria modernă şi contemporană a României; autor de studii în domeniul bizantinologiei, al legăturilor istorice şi culturale dintre români şi popoarele vecine), om politic comunist (a ocupat funcţii importante în aparatul de stat); membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1892)
– 1981: A murit Petre Botezatu, logician, filosof, estetician, critic muzical şi profesor; membru post-mortem al Academiei Române din 2006 (n. 1911)
– 1989: A murit Ion Roman, istoric literar, editor şi traducător (din literatura germană) (n. 1917)
– 1994: A murit compozitorul, muzicologul și profesorul Mircea Chiriac (n. 1919)
– 1995: A murit Meliusz Jószef, poet, traducător şi publicist de limbă maghiară din România; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1909) – 25 de ani
– 1997: A murit Ştefan Milcu, medic, biolog şi antropolog; creatorul endocrinologiei moderne în România; considerat pionier al aplicării izotopilor radioactivi în endocrinologie; membru titular al Academiei Române din 1948, vicepreşedinte al acestui for (1963-1974) (n. 1903)
– 2000: A murit publicistul Florin Gabriel Mărculescu; membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi al Alianţei Civice (n. 1940) – 20 de ani
– 2006: A murit pictorul Petre Achiţenie (n. 1929)
– 2008: A murit Aurel Vernescu, triplu medaliat olimpic la kaiac şi port-drapel al României la ediţiile din 1964, 1968 şi 1972 ale Jocurilor Olimpice; a obţinut două medalii de bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo (1964), în probele kaiac 1 – 500 m şi kaiac 4 – 1000 m.; s-a clasat pe locul doi la München (1972), în proba de k4 – 1000 m, fiind considerat unul dintre cei mai buni kaiacişti ai României din toate timpurile (n. 1939)
– 2011: A murit regizorul de film şi scenaristul Andrei Blaier (n. 1933)
– 2011: A murit Leon Volovici, istoric literar israelian, originar din România (n. 1938)
– 2012: A murit cineastul Dumitru Călugăru; a realizat peste o sută de filme de scurt metraj şi documentare (n. 1949)
– 2012: A murit Eugen Mandric, producător, regizor de film, scenarist, scriitor, publicist (n. 1930)
EVENIMENTE EXTERNE
– Berlin: Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, susține discursul principal la un summit digital german
– Bruxelles: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se adresează miniștrilor de externe ai alianței militare și susține conferința de presă după întâlnirea sa cu miniștrii de externe ai alianței
– Bruxelles: Conferință video a miniștrilor de externe UE – ASEAN (Asociația națiunilor din sud-estul Asiei)
– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare al UE
– Bruxelles: Comisarul european pentru piață internă, sectorul digital, serviciile, industria, apărarea și spațiul, Thierry Breton susţine o conferinţă online cu liderii marilor companii din tehnologia informaţiei, denumite generic Big Tech
– Bruxelles: Miniștrii Sănătății din cadrul UE și directori din industria farmaceutică vorbesc la o conferință europeană
– Paris: Secretarul general al OCDE – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Angel Gurria, și economistul-șef, Laurence Boone, prezintă perspectivele economice globale, actualizând previziunile pentru marile economii și țările membre, în contextul crizei de coronavirus
– Berlin: Cancelarul german, Angela Merkel, vorbește la un summit virtual despre transformarea digitală
– Moscova: Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, se va întâlni cu omologul său din Uruguay, Francisco Bustillo
– Berlin: Ministrul german al economiei, Peter Altmaier, susține un discurs în cadrul unui summit digital
– Luxemburg: Eurostat publică datele preliminare privind rata inflaţiei în zona euro, în noiembrie
– Roma: Italia preia de la Arabia Saudită preşedinţia anuală a G20
– Nicosia, Cipru: Vizita emisarului special al ONU, Jane Holl Lute
– Belgia: Deschiderea magazinelor și menținerea măsurii de izolare parțiale
– Geneva, Elveția: Publicarea raportului anual al ONU privind situațiile de urgență
– Mexico: Discurs al președintelui Lopez Obrador pentru cei doi ani de guvernare
– Catania, Italia: Audierea primului ministru Giuseppe Conte de către judecătorul care investighează procesul lui Matteo Salvini
– Tokyo: Ministrul japonez al economiei, Yasutoshi Nishimura, susține un discurs în cadrul seminarului găzduit de Nikkei (indicele bursei japoneze) despre transformarea Japoniei într-un centru financiar global
– Haga: Audiere în cazul procesului împotriva Companiei Shell, acuzată de ONG-urile de mediu de nerespectarea acordului climatic de la Paris
– Erevan, Armenia: Termenul limită pentru ca Armenia să cedeze districtul azer Lachin sau Berdzor, centrul de jure al districtului Lachin din Azerbaidjan, dar de facto sub ocupația autoproclamatei Republici Nagorno-Karabakh din 1992, ca parte a regiunii sale Kashatagh
– Washington: Audierea președintelui Băncii Centrale Americane (Fed) Jerome Powell, în fața Comitetului bancar al Senatului
– Catania, Italia: Audierea primului ministru Giuseppe Conte de către judecătorul care investighează procesul lui Matteo Salvini
– Viena, Austria: Reuniunea miniștrilor din țările OPEC și din afara țărilor OPEC
– Berlin: Elon Musk, director general la SpaceX, primește un premiu de la grupul media Axel Springer
– Madrid, Spania: Inaugurarea unui „spital al pandemiilor”, construit după primul val al pandemiei de Covid-19
– Beauvais, Franța: Deschiderea unei baze a companiei aeriene irlandeze, Ryanair
– Londra: Conferință economică privind sectorul minier „Minele și banii” (1 – 3 dec.)
– San José, Costa Rica: Sărbătoare publică pentru comemorarea abolirii serviciului militar în 1948
– Caracas, Venezuela: Urmează să fie reluate zborurile comerciale
– Beverly Hills, Los Angeles, California, SUA: Casa de Licitații Julien’s prezintă licitația cu vânzare „Icons & Idols: Rock ‘N’ Roll”, live în Beverly Hills și online pe www.JuliensLive.com. Aproape 900 de articole sunt oferite în gama all-star de artefacte și suveniruri deținute și folosite de unii dintre cei mai mari artiști muzicali ai lumii din toate timpurile, inclusiv Eddie Van Halen, Kurt Cobain, Elvis Presley, Michael Jackson, Madonna, Little Richard, Bob Marley, Jimi Hendrix’s și mulți alții (1 – 2 dec.)
– Paris: Licitație de lucrări, vizite și evenimente la Luvru – „Licitație pentru Luvru”, organizată de Casa Christie’s și Hôtel Drouot (1 – 15 dec.)
– Paris: Licitație a unei bucăți de scări din Turnul Eiffel, la Casa de licitații Artcurial
– Meciuri în etapa a cincea a grupelor Ligii Campionilor la fotbal:
- Grupa A – Lokomotiv Moscova (Rusia) – RB Salzburg (Austria) – ora 19:55
- Grupa A – Atlético Madrid (Spania) – Bayern München (Germania) – ora 22:00
- Grupa B – Șahtior Donețk (Ucraina) – Real Madrid (Spania); condus de arbitrul român, Ovidiu Haţegan – ora 19:55
- Grupa B – Borussia Mönchengladbach (Germania) – Inter Milano (Italia) – ora 22:00
- Grupa C – FC Porto – Manchester City – ora 22:00
- Grupa C – Olympique Marseille – Olympiakos Pireu – ora 22:00
- Grupa D – Liverpool (Anglia) – Ajax Amsterdam (Olanda) – ora 22:00
- Grupa D – Atalanta Bergamo – FC Midtjylland – ora 22:00
Aniversări – Comemorări
– „#GivingTuesday” (sau „Ziua Mondială a Faptelor Bune”) este o mișcare globală care promovează inițiativele de solidaritate, punând în valoare generozitatea oamenilor și puterea de comunicare a social media, creând o mișcare ce aduce împreună ONG-uri, instituții publice, companii și oameni de bine pentru a încuraja implicarea în comunitate. #GivingTuesday a fost marcată, la început, în ultima marți din luna noiembrie, dar, în ultima vreme, este marcată în prima marți din decembrie. Inițiată de echipa de la 92Y Belfer Center for Innovation & Social Impact – un centru cultural din New York, în 2012, în scopul promovării unei zile dedicate altruismului, #GivingTuesday a devenit o mișcare internațională adoptată de peste 90 de țări. În România ziua este marcată din 2017
– „Ziua Mondială de Luptă împotriva HIV/SIDA” („World AIDS Day”); a fost instituită de ONU în 1988, prin Rezoluţia 43/15, pentru a sensibiliza opinia publică şi a exprima solidaritatea cu persoanele afectate de această maladie
– Ziua Naţională a Republicii Centrafricane; aniversarea proclamării republicii – 1958
– 1455: A murit sculptorul florentin Lorenzo Ghiberti, reprezentant de seamă al renascentismului timpuriu (n. 1378) – 565 de ani
– 1709: S-a născut Franz Xaver Richter, compozitor şi dirijor german de origine cehă (m. 1789)
– 1709: A murit Abraham a Sancta Clara, scriitor austriac, precursor al romantismului baroc și unul dintre primii fabuliști de limbă germană (n. 1644)
– 1716: S-a născut sculptorul francez Étienne-Maurice Falconet (m. 1791)
– 1729: S-a născut compozitorul italian Giuseppe Sarti (m. 1802)
– 1743: S-a născut Martin Heinrich Klaproth, chimist şi farmacist german; a adus o contribuţie importantă la dezvoltarea metodologiei chimiei analitice şi mineralogiei; descoperitorul zirconiului, uraniului şi ceriului (1803) (m. 1817)
– 1761: S-a născut (la Strasbourg, Franţa) Marie Tussaud (pe numele adevărat Marie Grosholtz), fondatoarea renumitului „Muzeu al figurilor de ceară” din Londra, ce-i poartă numele (m. 1850)
– 1866: A murit Sir George Everest, inginer militar şi geodez britanic; conducător (din 1823) al Serviciului geodezic al Indiei; numele lui a fost atribuit de britanici celui mai înalt vârf de pe Pământ (azi Chomolungma/8.850 m) din munţii Himalaya (n. 1790)
– 1867: S-a născut Ignacy Moscicky, fizician şi om politic polonez; autorul unei importante invenţii, condensatorul electric (1904); preşedinte al R. Polone în perioada iunie 1926 – septembrie 1939; membru de onoare străin al Academiei Române 1937 (m. 1946)
– 1873, 1/13: S-a născut Valeri Iakovlevici Briusov, poet, prozator, dramaturg, translator, critic și istoric rus; a fost unul din principalii reprezentanți au curentului simbolist din literatura rusă (m. 1924)
– 1925: S-a născut biochimistul american Martin Rodbell; Premiul Nobel pentru medicină pe 1994, împreună cu conaţionalul său Alfred Gilman, pentru descoperirea proteinelor G şi rolul jucat de acestea în sistemul de transducţie a semnalelor în comunicarea celulară (m. 1998) – 95 de ani
– 1933: S-a născut balerina şi coregrafa franceză Violette Verdy (nume real: Nelly Armande Guillerm), fostă directoare a Baletului Operei din Paris şi a altor companii de talie mondială (m. 2016)
– 1934: S-a născut cântăreţul american de muzică soul Billy Paul (nume real: Paul Williams) (m. 2016)
– 1935: S-a născut Woody Allen (pseudonimul lui Allen Stewart Königsberg), regizor de film, scenarist, actor şi scriitor american – 85 de ani
– 1944: S-a născut scriitorul francez Daniel Pennac (numele adevărat Daniel Pennacchioni)
– 1945: S-a născut actriţa de film, comediana şi cântăreaţa americană Bette Midler – 75 de ani