Mesaj de Ziua Națională

Doamnelor si domnilor,
Ziua Națională, 1 decembrie, reprezintă un moment special
pentru toți românii. Adaptând mijloacele de întâlnire și comunicare în
contextul unui an dificil, este un privilegiu pentru diplomația română să
propună un spațiu virtual de celebrare a acestei sărbători naționale pentru
români, dar și prietenilor și partenerilor României, oriunde se află aceștia.
În contextul actual fără precedent, cu numeroase restricții impuse de
pandemie, este foarte important să ne amintim că apropierea este definită
mai ales de solidaritate și de sentimentul apartenenței la valori comune.
Consulatul General al României la Gyula, alături de Ministerul Afacerilor
Externe a României sărbătorește Ziua Națională într-un dialog virtual, cu
sprijinul unor operatori culturali consacrați, ale căror eforturi sunt o
marcă a spiritului creativ și a creației care contribuie la imaginea
României contemporane. (https://www.mae.ro/node/54346).
România este solidară cu partenerii și aliații săi în numele valorilor ce
ne unesc și al intereselor împărtășite. Solidaritatea noastră exprimă un
interes comun în apărarea societăților democratice și deschise.
Cetățenii români din țară și din străinătate, alături de membrii
comunităților istorice, sunt cei care participă constant, împreună și
fiecare în parte, la definirea și promovarea României contemporane.
La mulți ani, România!
Florin Trandafir VASILONI
CONSUL GENERAL
Consulatul General al României – Jula (Gyula)