Mii de români din diaspora joacă zilnic ”leapșa pe fapte bune”. În ultima vreme s-au transformat în Super Eroi de Crăciun și dau din mână în mână cutii magice cu cadouri pentru nevoiașii necunoscuți din România.
Asociația VOLUNTARI ÎN EUROPA anunță cu bucurie, că interesul pentru campania Super Eroi de Crăciun, lansată în 24 octombrie, a căpătat dimensiuni multiple. Între românii din diaspora și cei din țară s-au format, nu unul ci trei lanțuri de fapte bune. Cadourile sunt pregătite, transportate, distribuite și primite cu bucurie de destinatari.
”Puțini suntem cei care ne cunoaștem între noi, dar logistic suntem bine organizați. Sunt Super Eroi de Crăciun toți necunoscuții implicați în campanie, de la cel care cumpără cadourile la cel care beneficiază de ele. Pe cei care primesc cadouri îi considerăm Super Eroi pentru că nu renunță la luptă, în ciuda vieții grele pe care o au. Atenție! Oferim CADOURI, nu ajutoare. Suntem Moș Crăciun Secret. Misiunea noastră, a voluntarilor este simplă. Cumpărăm, pregătim, transportăm și distribuim din ușă în ușă cadouri. Ei, copiii săraci, bătrânii fără familie, oamenii în nevoie sunt Super Eroi tot anul. Duc greul vieții. De sărbători au nevoie de noi, iar noi le dezlănțuim bucuria. Împreună suntem mai buni și împreună facem minuni”, declară Adriana Mureșan, șofer de TIR și membru fondator al Asociației Voluntari în Europa.
Românii din diaspora au cumpărat cadouri, alocând din bugetul familiei surprize care intră în câte o cutie de pantofi, pentru fiecare beneficiar din România. În Spania, Asociația RO Iberica 2020 a făcut peste 150 de cadouri și s-a ocupat de colectarea în diverse puncte fixe. În alte țări, oamenii și-au marcat prezența pe traseu ca să predea coletele magice transportatorilor. În fiecare dintre cutii, pe lângă cadouri, au inclus pasiunea lor pentru fapte bune(vezi harta).
”Suntem transportatori de colete poștale. Sloganul afacerii noastre este ”Livrăm bucurie. Acasă!” În condițiile izolării impuse de pandemie noi am avut mai mult de lucru anul acesta, pentru că noi livram colete la domiciliu, oriunde in Romania. Mereu avem acțiuni caritabile însă acum, prin implicarea alături de “Voluntari in Europa” am simțit că suntem mai eficienți. Am văzut poze cu unii dintre copiii către care ducem cadourile sărbătorilor de iarnă. Bucuria din ochii lor m-a impresionat. Suntem o simplă rotiță dintr-un angrenaj: unii cumpără cadouri; alții le depozitează și le ordonează; noi le transportăm cu drag. Anul acesta a fost un dar pentru noi. Am avut de lucru. Acum întoarcem darul, către cei care n-ar avea, dacă n-ar exista Moș Crăciun Secret”, declară Adriana Matei, managerul companiei de curierat Maty Express, care aduce cutiile magice din Spania.
Moș Crăciun Secret folosește TIR-uri, microbuze și autobuzele, nu reni și transportă cadourile până în cele mai ascunse cotloane ale României.
” Sunt dedicat muncii și uneori simt că mă robotizez. Văd lucrurile din punctul A în punctul B. Când suntem în nevoie, eu sau colegii mei, intrăm pe pagina Facebook Voluntari în Europa, ca să cerem ajutor. Acum intru ca să citesc indicații despre locațiile din care să preluăm cadourile. Firma mea acoperă centrul și sudul României. Pentru zonele îndepărtate sau izolate stabilesc întâlnire cu alți curieri, care pot duce cadourile mai departe. Nu mă pot ocupa de cazuri sociale, dar am văzut la știri un caz din Dolj. O bunică care îngrijește singură 3 nepoți. O notificare pe grup, iar bunica o sa fie localizată. Cadourile vor putea ajunge la ea și la nepoți. Întorc binele pe care l-am primit de la viață”, spune Bogdan Chiriac Tufoi, manager al companiei Speed Trans, care transportă persoane și colete pe rute Germania, Olanda, Austria, Belgia.
Peste 2400 de colete au fost deja preluate din diaspora. Ținta propusă este de 3000. Asociația ”Șansa ta”, din Chiajna, Ilfov se numără printre beneficiari. Aici, persoane defavorizate sunt pe categorii de vârstă. Copii aflați în risc de abandon familiar sau școlar, persoane marginalizate, tineri instituționalizați și post-instituționalizați sau persoane fără adăpost. Cadouri vor fi primi și copiii din centrele de autism din Dâmbovița, Teleorman și Timiș, dar și beneficiarii caselor de bătrâni din Tulcea, Brăila, Sălaj, Cluj, Vaslui și Harghita. Din Italia coletele sunt preluate de ACD Expres. Din Elveția, Franța, Germania sau Austria de echipa Ionuț-Iulian Transexpres, toate firme administrate de români din diaspora. Cel mai eterogen, dar cel mai frumos grup de Super Eroi de Crăciun este cel al Transportatorilor Bucuriei, un grup de șoferi care s-a format pe Facebook în timpul stării de urgență din pandemia Covid19. Grupul a rămas dedicat ajutorului umanitar, dar acum se concentrează pe bucuria transportării cadourilor de Crăciun.
Până pe 10 decembrie oricine poate fi Super Erou de Crăciun. Poate descărca de pe pagina campaniei modelul de scrisoare pentru destinatari și poate identifica punctele de colectare a cadourilor.
Linkuri utile ale campaniei Super Eroi de Crăciun:
- Pagina oficială a campaniei http://eroidecraciun.ro/
- Lansarea campaniei în 24 Octombrie 2020 (Facebook) și
- Instrucțiuni privind cutia magică pentru copii (Youtube)
- Instrucțiuni privind cutia magică pentru bunici și seniori (Youtube)
- Implicarea transportatorilor profesioniști
Pentru mai multe informații despre campanie, contactați pe Adriana Mureșan, +34 667 41 62 39, adriana.muresan@voluntarieuropa.com, https://www.facebook.com/adriana.muresan.16
Sanda Foamete,
Voluntar de presă
0745172075
sanda.foamete@voluntarieuropa.com
Despre Voluntari în Europa
VOLUNTARI IN EUROPA este o asociație informală de peste 53.500 de români, unii dintre ei anonimi, din diaspora și din țară. Asociația a creat grupul Facebook VOLUNTARI IN EUROPA pentru toți românii din EUROPA care au nevoie de sprijin în situații speciale. Gruparea organizează recurent acțiuni sociale și de sănătate, cu hashtag #RoOmenia și activități de democrație participativă, precum asistență acordată în înțelegerea procesului de vot în străinătate și transport efectiv spre secțiile de vot din diaspora, pentru românii cu drept de vot aflați în străinătate, la alegerile Europarlamentare (2019) și Prezidențiale (2020). Pentru perioada 2020-2021 VOLUNTARI IN EUROPA a inițiat o campanie civică combinată cu responsabilitatea socială, intitulată Copacul din Ghiozdan. Campania a încurajat donațiile prin achiziție directă a unor pachete de școală pentru copiii expuși riscului de abandon școlar. Particularitatea campaniei constă în responsabilizarea comunităților unde au fost identificați beneficiari. Copiii au primit în toamna anului 2020 ghiozdane cu rechizite, iar în primăvara 2021, comunitățile din care fac parte sunt provocate să participe la acțiuni de plantare de copaci.
Deși se implică civic, gruparea este apolitică. Încurajează incluziunea, înțelegând transformările emoționale prin care trece orice înstrăinat de țară. Pe Facebook sunt acceptate doar postări care au legătură cu obiectul grupului și dialogul deschis, în limbaj decent. Sunt descurajate fake news, spamurile, amenințările sau jignirea membrilor, serviciile contra cost, strângerea de fonduri, indiferent de noblețea cauzei. Postările membrilor reprezintă păreri personale.
(Comunicat de presă Voluntari în Europa – 1 decembrie 2020)