Ministerul Apărării din Ucraina a cumpărat bunuri militare prin intermediul Agenției NATO pentru Sprijin și Achiziții, aceasta fiind prima achiziție directă fără intermediari – transmite serviciul de presă al Reprezentanţei Ucrainei la NATO. Misiunea diplomatică a felicitat în acest sens Ministerul Apărării de la Kiev pentru „intrarea independentă pe piețele internaționale și competitive”. „S-a finalizat prima achiziție de bunuri militare fără intermediari, prin intermediul Agenției NATO pentru Sprijin și Achiziţii, pentru nevoile Forțelor Armate ale Ucrainei. Este prima astfel de achiziţie din istoria Ministerului Apărării de la Kiev” – se arată în mesajul postat, luni, pe contul de Twitter al Reprezentanţei Ucrainei la NATO. Agenţia RBC aminteşte în acest context că Ucraina şi Georgia au fost invitate să participe, pe 2 decembrie, la reuniunea online a miniștrilor de externe din statele membre NATO, în cadrul căreia vor fi discutate inclusiv aspecte referitoare la problemele de securitate din regiunea Mării Negre./sdan/pvelisar
(www.rbc.ua – 1 decembrie)