Virusolog bulgar: „Vaccinul împotriva coronavirusului se administrează persoanelor care nu prezintă simptome de infecţii respiratorii”

Virusologul bulgar dr. docent Liubomira Nikolaeva, coordonatorul Departamentului de virusologie din cadrul Centrului Naţional pentru Boli Parazitare şi Infecţioase, a explicat capcanele vaccinului împotriva coronavirusului. „Dacă suntem deja infectaţi cu COVID-19 fără să ştim şi ni se administrează vaccinul, teoretic, totul ar trebui să fie în regulă. Cu toate acestea, nu este de dorit să se întâmple astfel. Medicii trebuie să fie informaţi despre persoanele cu care am intrat în contact, pentru a se evita pe cât posibil un astfel de caz” – a subliniat specialistul. Potrivit acesteia, vaccinurile se administrează persoanelor care nu prezintă simptome de infecţii respiratorii, deoarece este important ca sistemul imunitar să nu fie „angajat” în lupta pe alte fronturi. „Prin administrarea vaccinului, se deschide un front prin care sistemul imunitar se antrenează pentru întâlnirea cu un eventual patogen. Compania Pfizer a desfăşurat cercetări clinice complexe. Pentru o serie de vaccinuri, există deja rezultate din prima şi a doua fază de studii clinice. Lucrurile sunt sub control şi cel puţin 10-15 vaccinuri se află în a treia fază de testare” – a precizat virusologul bulgar./ddaniela/cvanatoru

(www.dariknews.bg – 1 decembrie)