Organizația internațională de poliție, Interpol, a avertizat miercuri că rețele infracționale organizate ar putea să aibă în vizor vaccinurile împotriva COVID-19 și ar putea să încerce să vândă vaccinuri false. Agenția Inerpol, cu sediul central în Franța, a transmis că a emis o alertă globală către toate forțele de aplicare a legii din cele 194 de state membre, prin care avertizează că trebuie să se pregătească pentru operațiuni – atât fizice, cât și în mediul online – ale rețelelor de crimă organizată, ce vizează vaccinuri împotriva COVID-19. „În contextul în care guvernele se pregătesc să distribuie vaccinuri, organizațiile infracționale plănuiesc să se infiltreze sau să perturbe lanțurile de aprovizionare. Rețelele infracționale vor viza, de asemenea, persoane care nu sunt susceptibile, prin intermediul unor pagini de internet false și vaccinuri contrafăcute, ceea ce ar putea pune grav în pericol sănătatea și chiar a vieții lor”, a menționat secretarul general al Interpolului, Jürgen Stock./cstoica/sdm2
(www.reuters.com – 2 decembrie)