Mai multe persoane din conducerea unor spitale din județele Brașov și Harghita ar fi primit mită de până la 90.000 de euro pentru atribuirea frauduloasă a unor contracte pentru achiziția de echipamente și produse medicale supraevaluate. Potrivit unui comunicat al DNA, spitalele în cauză ar fi organizat proceduri formale prin care să fie desemnată câștigătoare o anumită firmă. În schimb, acesta ar fi primit sume de bani de la reprezentantul legal al firmei respective, sume ce au variat între 5.000 și 89.000 de euro. Procurorii DNA Brașov au efectuat astăzi percheziții în acest caz în 22 de locații din județele Brașov, Harghita și Iași, inclusiv în trei spitale COVID.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 decembrie)/denisse