Fostă reşedinţă a regilor, Sinaia, purtând un nume sfânt, cel al Muntelui Sinai, este cea mai fermecătoare staţiune, cu un bogat trecut cultural şi social, un loc care îmbină magnific frumuseţea naturii cu cea a artei arhitecturale. Cu obiective turistice ca Mănăstirea Sinaia, Castelul Peleş, Castelul Pelişor, Cazinoul din Sinaia, dar şi Casa Memorială ,,George Enescu “, acest spaţiu magic atrage vizitatori în orice anotimp, indiferent de vremuri.
*
Mănăstirea Sinaia, de unde provine şi numele staţiunii, este prima construcţie pe acest teritoriu. Supranumită şi „Catedrala Carpaţilor”, mănăstirea dateaza din secolul al XVII-lea, fiind ctitorită de Spătarul Mihail Cantacuzino. Înainte de a se începe construcția Mănăstirii Sinaia, în anul 1690, pe vârful unui deal, numit Molomăț, se afla o mică așezare monahală, un fel de schit construit din lemn. Acolo veneau sihaștrii, în fiecare duminică, ca să se roage și să capete hrană. Mulți călugări trăiau în peșteri în această zonă. Schitul din lemn a dăinuit circa 200 de ani, înainte de a se finaliza Mănăstirea Sinaia.
Mănăstirea Sinaia reprezintă identitatea istorică a oraşului Sinaia.
*
Castelul Peleş, sau visul îndrăzneţ al lui Carol I
Peleşul este, după Castelul Bran, al doilea castel din ţară, ca număr de turişti care îi calcă pragul anual. Pe 7 octombrie, s-au împlinit 137 de ani de la inaugurarea Castelului Peleş de la Sinaia, reşedinţa de vară a regilor României, aflat pe Valea Prahovei, în codrii Bucegilor, la 44 km de Braşov şi la 122 km nord de Bucureşti, pe valea râului Peleş.
La 5 august 1866, domnitorul Carol I, însoţit de Dimitrie Sturdza, Carol Davila şi alţi sfetnici, vizitează pentru prima dată Sinaia. În mai 1869, Carol, însoţit de fratele său, Leopold, a vizitat din nou localitatea, iar în anul 1871, împreună cu doamna Elisabeta, vin pentru prima oară să petreacă vara la Sinaia, fiind găzduiţi în chiliile Mănăstirii Sinaia. La acel moment s-a statornicit în gândul domnitorului ideea de a-şi clădi acolo o reşedinţă de vară. În perioada 1871-1883 – până la construirea reședinței de vară -, Carol și Elisabeta au locuit în vechiul arhondaric al mănăstirii, unde fuseseră amenajate două odăi împodobite cu obiecte românești.
Dar nu numai frumuseţile locului l-ar fi îndemnat pe domnitor să construiască acolo Castelul, ci şi mica Principesă Maria, unicul lor copil, care ar fi repetat de mai multe ori, în timp ce era bolnavă de scarlatină: „Vreau să merg la Sinaia, să beau apă din Peleş”.
Castelul Peleş a fost construit din dorința lui Carol I de a-l aşeza într-un spațiu neatins până atunci și de a lega sufletește poporul de Casa Regală și Dinastie. Castelul era destinat să fie nu doar o simplă reședință de vară, ci era învestit cu o semnificație politică și culturală. Pentru principii moștenitori ai tronului României, arhitectul Karel Liman a conceput, între anii 1899 și 1902, Castelul Pelișor.
Clădirile din jurul castelelor completau peisajul idilic al Peleșului: Casa Cavalerilor era folosită pentru a găzdui suita suveranilor străini, Corpul de Gardă, pentru garda care asigura paza, iar Economatul, pentru funcționarii și personalul castelelor. Reședința de vară a avut rolul ei în întâlnirile politice cu suveranii și miniștrii altor state.
La temelia Castelului Peleş au fost îngropate două pergamente, o colecţie de monede cu chipul domnitorului Carol, iar la momentul punerii pietrei de temelie a castelului, ,,preoţii făcură rugăciuni şi stropiră cu apă sfinţită temeliile, pentru ca vrăjitorii, piticii şi ondinele să nu le mai poată atinge întru stricare.“ (Carmen Sylva)
Până în anul 1948, Castelul Peleş va rămâne reședință a familiei regale, apoi este confiscat de regimul comunist, pentru ca, în anul 1953, să devină muzeu. Este cunoscut şi interesant, deopotrivă, faptul că Peleşul a constituit o atracţie şi pentru cuplul Ceauşescu, care ar fi dorit să-şi stabilească una din reşedinţele de protocol la castel.
*
Iată că locul mult căutat, astăzi, de turiști de pe meleagurile noastre, dar și din multe colțuri ale lumii, şi-a schimbat înfăţişarea de-a lungul istoriei şi timpului, făcând uitate vechile legende care spun că aici, odată, au bântuit lotri şi tâlhari la drumul mare care îşi ascundeau prăzile şi comorile în munții de la poalele Masivului Bucegi.
Luminița Alexndrescu
RADOR – 3 decembrie
