Ministerul Culturii a lansat un nou apel de proiecte pentru finanțarea activităților dedicate Zilei Culturii Naţionale, în anul 2021. Pe modelul proiectului Acces Online 2020, care s-a bucurat de succes, și păstrând tradiția pentru finanțarea activităților dedicate acestei zile, orice persoană juridică sau persoană fizică autorizată care desfășoară activități culturale, conform obiectului de activitate, se poate înscrie cu un proiect pentru care dorește finanțare. Manifestările dedicate „Zilei Culturii Naţionale” se vor desfăşura în perioada 15 – 31 ianuarie 2021 și pot fi online, dar și cu prezență fizică, în cazul în care aceasta va fi permisă.
„Așa cum am anunțat cu ceva timp în urmă, iată că ne ținem de cuvânt și alocăm o finanțare de 8 ori mai mare decât cea stabilită anterior pentru activitățile culturale dedicate acestei aniversări. De asemenea, am extins și perioada dedicată manifestărilor culturale finanțate prin acest proiect, pentru a da șansa cât mai multor persoane să beneficieze și să poată promova cultura românească prin proiecte îndrăznețe, creative, adaptate societății actuale. Ziua Culturii Naționale trebuie marcată așa cum se cuvine, chiar dacă ne aflăm într-un an atipic. Cultura este unul dintre motoarele societății și cea care ne-a ajutat, în cele mai dificile timpuri, să nu ne pierdem identitatea și chiar să depășim situații de criză. Artiștii români au multe de oferit nu doar nouă, ci lumii întregi. Suntem curioși ce proiecte vor fi înscrise anul acesta și abia așteptăm să le oferim publicului”, a declarat ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu.
Bugetul alocat de către Ministerul Culturii anul acesta este de 2 milioane de lei, iar valoarea maximă a sprijinului financiar pe proiect/acţiune este de maximum 100.000 lei. Acordarea finanţării nerambursabile este condiţionată de contribuţia solicitantului din surse proprii sau atrase, care trebuie să fie de minimum 20% din valoarea proiectului.
Solicitanții pot depune dosarele de înscriere doar online.
Detalii despre condițiile de înscriere și calendarul de depunere a proiectelor pot fi accesate aici: http://www.cultura.ro/anunt-public-finantare-proiecte-si-actiuni-culturale-dedicate-zilei-culturii-nationale-2021
Demersul este suplimentar schemei de ajutor de stat pe care Ministerul Culturii o dezvoltă zilele acestea, în baza dialogului cu reprezentanții sectoarelor cultural-creative, pentru susținerea activităților din domeniu afectate de restricțiile impuse de limitarea răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Bd. Unirii nr 22, sector 3,
Tel. 021/222.82.91