Principalul oficial din cadrul serviciilor de informații din SUA a intensificat joi atacurile dure ale administrației Trump împotriva Beijingului, etichetând China drept cea mai mare amenințare la adresa democrației și libertății din întreaga lume după cel de-al Doilea Război Mondial și declarând că aceasta tinde spre dominația globală. „Informațiile sunt clare: Beijingul intenționează să domine SUA și restul planetei din punct de vedere economic, militar și tehnologic”, a declarat directorul de Agenţiei Naționale de Informaţii, John Ratcliffe, într-un articol de opinie de pe site-ul Wall Street Journal. Dl Ratcliffe, fost congresman republican numit de Donald Trump în principala funcţie din serviciile de informaţii în primăvara anului trecut, a declarat că China reprezintă „cea mai mare amenințare pentru America de astăzi și cea mai mare amenințare la adresa democrației și libertății din întreaga lume după cel de-al doilea război mondial”. El a mai spus că a modificat resursele din cadrul bugetului federal anual de 85 de miliarde de dolari alocat serviciilor de informații pentru a spori atenţia pe China. Dl Ratcliffe a spus că abordarea chineză a spionajului economic este triplă: „Jefuieşte, Imită şi Înlocuieşte”. El a spus că strategia este ca entitățile chineze să fure proprietatea intelectuală a companiilor americane, să o copieze și apoi să înlocuiască companiile americane pe piața globală. Un purtător de cuvânt al ambasadei chineze a respins comentariile dlui Ratcliffe ca „denaturând faptele” și ipocrite și a spus că arată „mentalitatea războiului rece înrădăcinată și prejudecățile ideologice ale unor oameni de partea SUA”. Beijingul a cerut frecvent liderilor americani să-și modifice retorica referitoare la China, pe care o pune în seama fricii de rolul tot mai mare al Chinei în lume. Eseul slui Ratcliffe reprezintă cel mai recent atac împotriva Chinei din partea administrației președintelui Donald Trump. Abordarea preşedintelui Trump a dus relațiile dintre cele mai mari două economii ale lumii până la punctul lor cel mai scăzut din ultimele decenii și analiștii spun că ar putea limita marja de manevră a administrației Biden de a negocia cu Beijingul. John Ratcliffe a făcut aluzie la rapoartele colectate de agențiile de informații americane conform cărora reprezentanții chinezi au încercat să intervină în politica internă a SUA. Totodată, el a acuzat China a furat tehnologia de apărare a SUA pentru a alimenta planurile agresive de modernizare militară ale președintelui Xi Jinping.”Alegerile s-au încheiat. Acum să fim sinceri cu toții în legătură cu China”, a declarat John Ratcliffe pentru Reuters după publicarea articolului. Printre alte chestiuni, Washingtonul și Beijingul s-au confruntat cu privire la modul în care China a tratat focarul de coronavirus, la atitudinea mai dură din Hong Kong, la pretențiile sale controversate din Marea Chinei de Sud, la comerț și la acuzațiile de infracțiuni împotriva drepturilor omului în Xinjiang. Dl Ratcliffe, care a activat doar pentru scurt timp în cadrul Comitetului de Informații al Camerei Reprezentanților, înainte ca Donald Trump să îl numească în funcţia actuală, a fost acuzat de democrați și de actuali și foști oficiali ai serviciilor de informații de politizare a serviciilor de informații. În eseul său, el afirmă că autoritățile chineze au „efectuat teste umane” asupra membrilor armatei chineze „în speranța de a dezvolta soldați cu capacități îmbunătățite biologic”, fără a da şi alte detalii. Grupurile de reflecție din SUA au transmis că în China se acordă o importanță tot mai mare biotehnologiei în strategia militară, dar nu au publicat rapoarte detaliate despre tipurile de teste la care s-a referit dl Ratcliffe. Joi, Administrația Trump a restricționat călătoriile către SUA ale membrilor Partidului Comunist Chinez şi familiilor lor. China i-a acuzat pe politicienii americani că au inventat știri despre musulmanii reținuți care au fost forțați să muncească în Xinjiang. Într-o declarație trimisă prin e-mail, purtătorul de cuvânt al ambasadei chineze a spus că „nimeni nu merită titlul de Imperiul atacurilor cibernetice şi al spionajului mai mult decât SUA” și a acuzat că atât guvernul SUA, cât și firmele americane, au efectuat de mult timp „furt, supraveghere și atac cibernetic pe scară largă, organizat și fără discriminare”. Bonnie Glaser, expertă în probleme asiatice la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale, a declarat că declaraţiile dlui Ratcliffe par să aibă ca scop blocarea într-o politică dură faţă de China înainte ca președintele ales Joe Biden să îşi preia funcția, pe 20 ianuarie. „Se pare că face parte dintr-un efort mai amplu de a lega mâinile lui Biden și de a-i limita marja de manevră privind politica faţă de China”, a spus ea. „În administrațiile anterioare, regula a fost evitarea unor astfel de acțiuni în timpul unei tranziții prezidențiale, dar Administrația Trump a stabilit de mult timp un model de încălcare a regulilor”.(REUTERS – 4 decembrie)/opopescu/ovidiu