#ContinuămSăAplaudăm voluntarii Crucii Roșii Române
București, 4 decembrie 2020.
2020 a fost un an ce nu poate fi comparat cu niciun altul. Pandemia COVID-19 a afectat fiecare aspect al vieții oamenilor și a pus o presiune colosală pe sănătatea fizică și mintală a acestora, pe sistemele de sănătate, economia, mijloacele de trai și rețelele sociale din întreaga lume. În acest context, sute de mii de voluntari s-au alăturat Societăților Naționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, oferind sprijin vital comunităților lor locale.
Încă de la debutul pandemiei, voluntarii Crucii Roșii Române, au fost permanent în acțiune, asumându-și riscul îmbolnăvirii, pentru a oferi asistență umanitară și servicii socio-medicale celor aflați în nevoie: distribuirea de alimente esențiale și produse de igienă; oferirea de sprijin psihosocial persoanelor vulnerabile și în carantină; monitorizarea telefonică a persoanelor izolate; distribuirea echipamentelor medicale și de protecție unităților medicale. Totodată, pentru a ajuta comunitățile să se pregătească, voluntarii au diseminat informații esențiale pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului. În condiții neprielnice, ei au depășit bariere și cu responsabilitate și dăruire, au dus la îndeplinire misiunea organizației.
Voluntarii noștri sunt profesori, asistenți medicali, studenți, economiști, artiști, părinți,tineri și bătrâni. Toți își găsesc timp pentru a face voluntariat alături de slujbele lor zilnice sau de alte responsabilități. O mare parte din activitatea voluntarilor este vizibilă, dar multă muncă de ajutorare se desfășoară și în culise – de la a fi o voce prietenoasă la capătul unei linii telefonice pentru persoanele vulnerabile și izolate, până la a ajuta la gestionarea contractelor de donații, – fiecare acțiune individuală de solidaritate, fiecare gest de sprijin comunitar contează. Fiind cea mai extinsă rețea umanitară din lume, știm că această acțiune locală colectivă are un impact global masiv.
De Ziua Internațională a Voluntarilor, ca în fiecare zi de altfel, suntem mândri de voluntarii Crucii Roșii Române, voluntari care salvează vieți și luptă pentru umanitate. Le mulțumim tuturor.
Fiecare voluntar de Cruce Roșie, merită aplauzele noastre și vă încurajăm pe toți, în data de 5 decembrie, să aplaudați împreună cu noi eforturile lor.
Despre intervenția Crucii Roșii Române la pandemia COVID19
În 10 luni de luptă împotriva pandemiei COVID-19, Crucea Roșie Română a achiziționat echipamente medicale și materiale de protecție în valoare de peste 7 milioane de euro pentru a veni în sprijinul unităților medicale, dar și a celorlalte instituții publice din prima linie. Astfel, 175 de unități medicale de pe întreg teritoriul României au fost dotate cu aparatură medicală, materiale de protecție de strictă necesitate, produse de dezinfecție, materiale de curățenie, produse alimentare și aparatură electocasnică; 250 de autorități publice centrale și locale au fost sprijinite cu materiale de protecție pentru personalul angajat; 580 de cabinete individuale medici de familie au primit mănuși, măști, viziere și combinezoane; 13 000 de persoane vulnerabile aflate în izolare la domiciliu au fost sprijinite cu pachete cu alimente de bază și pachete cu produse de igienă personală și produse de curățenie; 297 de migranți în România au beneficiat de pachete cu alimente, produse de igienă și articole de îmbrăcăminte; 80 de centre de carantină din țară au primit materiale de cazarmament din depozitele proprii ale Crucii Roșii Române; 81 de ONG-uri din țară au fost sprijinite cu pachete cu alimente de bază, pachete cu produse de igienă, materiale de protecție pentru beneficiarii lor; 8 097 de persoane aflate în izolare la domiciliu au fost monitorizate zilnic prin telefon de voluntarii Crucii Roșii Române; Mai multe informații pe www.crucearosie.ro
Persoană de contact: Nadia Lazăr, Expert comunicare, tel: 0748 238 024
RADOR – 4 decembrie