Discuţiile comerciale între Marea Britanie şi Uniunea Europeană au fost sistate, până când premierul Boris Johnson şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se vor putea întâlni pentru discuţii, în cursul zilei de sâmbătă. Ambele părţi, care susţin că încă vor să ajungă la un acord, speră ca o discuţie între cei doi oficiali poate debloca impasul. Seara trecută, negociatorul european Michel Barnier şi omologul său britanic, David Frost, au spus că nu au fost stabilite încă condiţiile unui acord, din cauza unor ‘divergenţe semnificative” asupra a trei chestiuni. Acestea includ drepturile de pescuit, normele care reglementează subvențiile de stat pentru afaceri și modul în care este supravegheat acordul – relatează corespondentul BBC./aboboc/asalar
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 5 decembrie)