Principalul furnizor în licitația națională de vaccinare antigripală pentru acest an, Mylan România, anunță că a livrat integral cantitatea de vaccin tetravalent către furnizorii de servicii de sănătate publică la nivel național. În total, compania a furnizat peste 2,5 milioane de doze, conform acordului cu Ministerul Sănătății. De la Direcțiile de Sănătate Publică, vaccinul poate fi accesat de medicii de familie, conform calendarului stabilit. Cantitatea de vaccin livrată anul acesta în cadrul licitației naționale reprezintă o creștere semnificativă față de sezonul trecut, cu aproximativ un milion de doze. Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunţat, la ultima raportare, că până la finalul lunii noiembrie au fost vaccinate antigripal aproape 870.000 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii – ne-a informat reporterul RRA, Adriana Turea./rjurubita/ovidiu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 5 decembrie