Ana Mariana Ilieș, fondatoarea Centrului de Zi „Sf. Maria” din Cluj-Napoca, primește Premiul Elisabeth Pilkington Rațiu pentru Sănătate Mintală

Cluj-Napoca, 7decembrie 2020. Centrul Rațiu pentru Democrație și Fundația Caritabilă a Familiei Rațiu anunță câștigătorul ediției 2020 a Premiului Elisabeth Pilkington Rațiu pentru Sănătate Mintală: Ana Mariana Ilieș, fondatoarea Centrului de Zi Sf. Maria” din Cluj-Napoca și a Asociaţiei pentru Protejarea şi Ajutorarea Handicapaţilor Neuro-Psihici (APAHNP).

Laureata a promovat în ultimii 30 de ani drepturile copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi intelectuale grave şi accentuate, contribuind în mod decisiv la îmbunătățirea calității vieții acestora și a familiilor lor, la incluziunea socială și integrarea lor în comunitate. Înființând APAHNP în 1990 și Centrul de Zi „Sf. Maria” cinci ani mai târziu la Cluj-Napoca, Ana Mariana Ilieș le-a asigurat tinerilor şi adulţilor cu dizabilităţi neuro-psihice acces la servicii de recuperare diferenţiată pe grade de dizabilitate. Totodată, le-a facilitat accesul la terapii corectiv-comportamentale, i-a sprijinit să își formeze deprinderi de viaţă independentă și le-a oferit părinților consiliere parentală, ea însăși fiind mama unui copil cu dizabilități intelectuale.

„Centrul <<Sf.Maria>> a fost instituţia care mi-a lipsit mie ca părinte în a-mi recupera propriul copil, prin care aveam să vin direct în sprijinul părinţilor care nu aveau determinarea pe care am avut-o eu de a transforma imposibilul în posibil atunci când nimeni nu întrevedea acest lucru…

Rezultatele activităţii noastre invită la reconsiderarea modului în care sunt privite persoanele cu dizabilităţi. Depinde doar de noi să schimbăm lumea în care trăim”, declară Ana Mariana Ilieș, laureata 2020 a Premiului Elisabeth Pilkington Rațiu pentru Sănătate Mintală.

În prezent, Centrul susține 20 de beneficiari – adulți cu dizabilități intelectuale și vârste între 21 și 47 de ani.

„Elisabeth Rațiu a căutat în permanență modalități de a îmbunătăți viața celor aflați în nevoie, fiind întotdeauna conștientă de durerea și angoasa pe care o pot provoca bolile mintale celor care suferă și celor din jur. Ne propunem să contribuim la creșterea vizibilității și a cunoașterii problematicii sănătății mintale în România, la diminuarea rușinii asociate și a discriminării împotriva semenilor afectați, o misiune căreia laureata de anul acesta i-a dedicat o parte din viață, meritând pe deplin acest premiu”, precizează Nicolae Rațiu, Președintele Fundației Caritabile a Familiei Rațiu.

Premiul va fi acordat în cadrul unei ceremonii online care va avea loc joi, 17 decembrie, începând cu ora 11.00, transmisă pe pagina de Facebook a Centrului Rațiu pentru Democrație.

PremiulElisabeth Pilkington Rațiu pentru Sănătate Mintală a fost înființat de Fundația Caritabilă a Familiei Rațiu și de Centrul Rațiu pentru Democrație în memoria lui Elisabeth Pilkington Rațiu, inițiator și președinte al filialelor Kensington și Chelsea ale MIND, organizație care militează pentru cauza sănătății mintale, cu sediul principal la Londra.

Laureații sunt persoane sau organizații active în domeniul sănătății mintale în România, cu rezultate remarcabile în cercetare, servicii în domeniul sănătății mintale, educație și/sau politici de sănătate.

Câștigătorii edițiilor anterioare:

  • 2019 – Prof. Daniel David, Universitatea Babeș-Bolyai
  • 2018 – Prof. Cătălina Tudose, Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila” și Dr. Bogdana Tudorache, psihiatru, Liga Română pentru Sănătate Mintală
  • 2017 – Prof. Mircea Miclea, Universitatea Babeș-Bolyai

Fundația Caritabilă a Familiei Rațiu a fost înființată în 1979 la Londra de către Ion și Elisabeth Rațiu, pentru a susține proiecte de educație și cercetare în domeniul culturii și istoriei României, atât în România, cât și în Regatul Unit al Marii Britanii. Fundația oferă anual aproximativ 100 de granturi pentru cursuri post-universitare, participări la conferințe, cursuri de scurtă durată sau proiecte de cercetare. De asemenea, acordă anual finanțare pentru proiecte inovatoare, în principal în România, care promovează arta și civilizația românească, patrimoniul, susțin mediul, dar și societatea civilă și democrația.

Centrul Rațiu pentru Democrație a fost creat în 2004 la Turda, cu sprijinul Fundației Caritabile a Familiei Rațiu, pentru a păstra și duce mai departe moștenirea morală a lui Ion Rațiu și valorile democrației pe care le-a promovat de-a lungul vieții. De 16 ani, Centrul Rațiu pentru Democrație derulează proiecte cu impact la nivel local, național și internațional.

 

Detalii

https://ratiu.org

https://www.ratiudemocracycentre.org