Între festivitățile tradiționale ce abundă în America Latină, câteva marchează începutul perioadei sărbătorilor de iarnă. Pe 7 decembrie, întreaga Columbie se înveșmântează în straie de lumină, pentru sărbătoarea numită Noche de las Velitas, Noaptea lumânărilor, una dintre cele mai strălucitoare festivități din țară, care marchează începutul perioadei premergătoare Crăciunului. Noche de las Velitas precede sărbătoarea religioasă dedicată Neprihănitei Zămisliri a Fecioarei Maria, care își are originea într-o bulă papală emisă la jumătatea secolului al XIX-lea, stabilind că Fecioara a fost concepută fără păcatul originar. Se spune că, la acea vreme, credincioșii catolici din toată lumea au aprins lumânări și torțe, pentru a sărbători evenimentul și, de atunci, la această dată, columbienii își împodobesc cu lumânări și felinare balcoanele, străzile, parcurile și piețele publice. A doua zi, pe 8 decembrie, spre venerarea Neprihănitei Zămisliri, un steag alb cu imaginea Fecioarei este arborat la fiecare casă. Tradițiile Nopții Lumânărilor diferă de la o regiune la alta și de la un oraș la altul. În Orașul eternei primăveri, la Medellín, candelele sunt amplasate și de-a lungul râului, la fel ca în Cali, orașul numit Sucursala cerurilor, iar în Barranquilla, oraș considerat Poarta de aur a Columbiei, străzile sunt inundate de lumina candelelor. Bogota, orașul despre care se spune că este cu 2600 metri mai aproape de stele, e copleșită de decorațiuni și aglomerată de felurite spectacole pline de culoare și de intense vibrații. În nord, în regiunea Caraibelor, aprinderea lumânărilor și a felinarelor are loc în primele ore ale zilei de 8 decembrie, înainte de răsăritul soarelui, în locul nopții precedente.
O altă tradiție, Novena de Aguinaldos, sau novena rostită ca dar pentru Pruncul Iisus pentru Crăciun, o serie de rugăciuni practicate în cele nouă zile dinaintea Crăciunului, un obicei păstrat de catolicii din Columbia și din unele părți din Ecuador și Venezuela, a fost concepută în secolul al XVIII-lea de un preot care a predicat în Ecuador, unde s-a născut, dar și în Columbia. Similară cu novena columbiană este festivitatea Las Posadas din Mexic, o importantă tradiție de Crăciun, desfășurată tot în cele nouă nopți dintre 16 și 24 decembrie, în căutare de adăpost (posada). Cu rădăcini întinse în secolul al XVI-lea, când un părinte augustinian a obținut o bulă papală pentru a sărbători o serie de slujbe speciale pentru Crăciun, această tradiție rememorează istorisirea biblică despre călătoria Mariei și a lui Iosif la Betleem, asociind cu ea un cântec special, La Canción Para Pedir Posada (cântec pentru a cere adăpost), laolată cu o varietate de colinde mexicane. Într-o fuziune specifică dintre elementele indigene și cele catolice, Posadas s-a suprapus peste un ritual al aztecilor, care aduceau ofrande zeului lor Huitzilopochtli, zeitate a războiului și o figură cheie în crearea cosmogoniei lor, în aceeași perioadă a anului, coincizând cu solstițiul de iarnă. După fuziunea sărbătorilor, Las Posadas s-au ținut inițial în biserică, apoi obiceiul s-a răspândit mai întâi la marile moșii, apoi în casele obișnuite și treptat s-a conturat forma sărbătorii așa cum se practică din secolul al XIX-lea până în prezent. Sărbătoarea începe cu o procesiune la care participanții poartă în mâini lumânări și cântă colinde de Crăciun, conduși de personaje interpretând rolurile Mariei și lui Iosif, îndreptându-se spre câte o casă diferită în fiecare noapte, pentru a găsi găzduire. În fiecare dintre cele nouă nopți, versurile cântecelor îndeamnă la smerenie, putere, detașare, caritate, încredere, dreptate, puritate, bucurie și generozitate. Se spune că aceste nouă nopți din perioasa celor nouă Posadas reprezintă cele nouă luni în care Iisus a zăbovit în pântecele Mariei, dar și durata călătoriei lui Iosif și a Mariei de la Nazaret la Betleem. Tot din Mexic, în special din statul Oaxaca, vine și faimoasa poinsettia, Floarea Crăciunului, care își etalează întreaga splendoare iarna. Cunoscută în Mexic dinainte de cucerirea spaniolă, numită de localnici cuitlaxochitl (cuitlatl – reziduu și xochitl – floare), ‘floarea care crește în reziduurile solului’, poinsettia era folosită de azteci pentru a produce vopsea roșie, dar și ca medicament antipiretic, iar asocierea ei cu Crăciunul vine din secolul al XVI-lea. Legenda spune, cu unele variații, că un copil sărman, care voia să-I dăruiască ceva Pruncului Iisus, necăjit că nu avea ce să Îi ducă, a strâns niște buruieni de pe marginea drumului și le-a așezat în fața altarului. Acolo, spre surprinderea tuturor, buruienile s-au transformat în minunate flori de un roșu aprins. Astfel, florile ale căror frunze au devenit un simbol al stelei de la Betleem au căpătat numele de Flores de Noche Buena, Florile Ajunului. În Spania, sunt denumite Flor de Pascua, Floare de Paște, iar în Chile și Peru, Coroana Anzilor. Floarea este purtată în procesiuni în zilele de sărbătoare din această perioadă a anului în Oaxaca, dar și la procesiunea copiilor cu ocazia Zilei Fecioarei din Guadalupe, sfânta patronă a Mexicului, pe 12 decembrie.
În Guatemala, care a făcut parte cândva din miezul civilizației maya, la început de decembrie, marcând începerea sezonului de iarnă, se practică un ritual unic în lume, Quema del Diablo, ‘Arderea Diavolului’. La apusul soarelui, pe 7 decembrie, în ajunul sărbătorii din data de 8, a Neprihănitei Zămisliri, oamenii se adună peste tot pentru a arde o efigie a diavolului, o tradiție datând din secolul al XVI-lea, reprezentând triumful binelui asupra răului. Potrivit etnologilor, arderea diavolului, a puterii răului, își are originea în secolul al XVI-lea, ca preambul al festivităților Neprihănitei Zămisliri a Fecioarei. În orașul Antigua, focurile erau chiar denumite Luminarias de la Virgen, luminile aprinse pentru Fecioară. În timp, sărbătoarea s-a transformat, în ton cu evoluția societății, iar în zilele noastre cerul se umple de focuri de artificii, iar piñatas în formă de diavoli sunt arse ca semn al distrugerii tuturor relelor. Conform tradiției guatemaleze, diavolul se ascunde printre lucrurile vechi găsite în case și, prin urmare, trebuie îndepărtat și ars, iar prin această acțiune simbolică de purificare prin foc sunt alungate toate necazurile din anul care se încheie și se face loc pentru tot ce e bun în anul ce urmează. (Cristina Zaharia)
