Un incendiu a izbucnit la un pavilion cu articole pirotehnice din oraşul Rostov pe Don din Rusia, suprafaţa afectată de flăcări fiind de patru mii de metri pătraţi. Incidentul a avut loc în imediata apropiere de Piaţa Klassik din Rostov pe Don. Incendiul a izbucnit luni, în jurul orei 6:30, pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi, apoi s-a extins cu rapiditate cuprinzând patru mii de metri pătraţi, iar, în jurul orei Moscovei 13:30, flăcările au fost localizate. Incendiul a avut un grad de dificultate patru, pe o scară de la unu la cinci. Materialele pirotehnice depozitate acolo au explodat necontrolat. Accidentul, care s-a produs în oraşul din sudul Rusiei, a semănat cu un veritabil spectacol de artificii. În urma incendiului, dar şi a exploziilor artificiilor, nu există victime. Undele de şoc provocate de deflagraţii au afectat casele din zonă, iar mai multe persoane care locuiesc în apropiere au fost evacuate. Conducătorii pavilionului au fost reţinuţi pentru a fi anchetaţi. Peste 300 de pompieri au luptat să stingă flăcările, inclusiv 66 de unităţi de tehnică, au precizat surse din Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă. Imaginile înregistrate la locul incidentului au fost pe cât de impresionante, pe atât de înfricoşătoare. Exploziile au zguduit oraşul şi au speriat populaţia./vdraguta/sdm2
(www.bbc.ru – 8 decembrie)