7.365 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate în România

7.365 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate astăzi în România, în condițiile în care au fost efectuate peste 31.000 de teste, în ultimele 24 de ore. Aceasta înseamnă o rată de pozitivare de aproximativ 23%.

Cele mai multe noi contaminări s-au înregistrat tot la București – 1.946, la fel ca ieri. Capitala este urmată de județul Constanța, cu 520 de cazuri. De altfel, acolo se înregistrează și cea mai ridicată incidență la 14 zile, peste șapte îmbolnăviri la mia de locuitori.

Autoritățile au anunțat, de asemenea, încă 161 de decese asociate noului coronavirus, iar la terapie intensivă sunt internați 1.271 de pacienți. Din totalul românilor care s-au îmbolnăvit de la începutul epidemiei, peste 80% s-au vindecat./lalexandrescu/cpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 9 decembrie