Contravaloarea în lei pentru trecerea Podului Prieteniei pe sensul Giurgiu-Ruse se majorează de la 1 ianuarie

Contravaloarea în lei pentru trecerea Podului Prieteniei pe sensul Giurgiu-Ruse se majorează de la 1 ianuarie cu sume cuprinse între 1 leu şi 89 de lei, modificarea de preţ fiind determinată de actualizarea cursului leu – euro. Astfel, pentru un autoturism, o trecere în Bulgaria rămâne 3 euro, dar şoferii care plătesc în lei vor achita 15 lei şi nu 14 lei, taxa în prezent, potrivit unui ordin al Ministrului Transporturilor. Cea mai mare scumpire este la abonamentul cu 20 de treceri pentru transportatorii de mărfuri: de la 3060 lei acum la 3139 lei – ne informează reporterul nostru, Alexandru Lancuzov./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 14 decembrie