Negocierile privind Brexit și lupta cu pandemia au dominat paginile presei internaționale în acest weekend, în vreme ce publicații prestigioase continuă să publice analize referitoare la rezultatul alegerilor generale din România.
Duminică expiră termenul-limită pentru finalizarea negocierilor UE-Regatul Unit privind un acord post-Brexit, însă un compromis de ultim moment pare extrem de improbabil. Astfel, preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și premierul britanic Boris Johnson au decis și anunțat duminică prelungirea discuţiilor pentru un acord comercial, relatează agenția Reuters. La Libre Belgique remarcă faptul că „Londra şi Bruxelles-ul s-au întrecut în pesimism în ultimele zile, Johnson apreciind «foarte, foarte probabil» un eşec, iar Von der Leyen calificând drept «slabe» speranţele pentru un acord”. Negocierile se împiedică de trei subiecte: pescuitul europenilor în apele britanice, mecanismele de soluționare a diferendelor şi, mai ales, condiţiile cerute de UE pentru a evita o concurenţă neloială a Regatului. Cotidianul spaniol El Mundo a surprins însă vineri o cu totul altă poziție exprimată de Johnson într-un orășel englez: un Brexit fără acord ar fi o „soluție minunată” pentru Regat. Din Italia, Il Giornale consideră că „lipsa unui acord ar complica, și nu puțin, relațiile geopolitice dintre Marea Britanie și restul Europei. Atât de mult, încât premierul britanic are deja pregătite patru nave puternic înarmate” ca „factor de descurajare” împotriva navelor străine. Prin urmare, Johnson „a optat pentru o demonstrație de forță”. Editorialele marilor ziare britanice se concentrează și ele pe perceputul eșec iminent al negocierilor, poziționându-se în funcție de afinitățile politice. Liberalul The Guardian apreciază că „efectele haotice, auto-distructive și umilitoare ale Brexit-ului” conturează acum un „tablou mai rău decât temerile celor mai pesimiști opozanți ai lui”. Orice premier măcar „semi-decent” ar fi cerut UE o prelungire a tranziției, dar Johnson e orbit de propriul ego și de un naționalism englez nostalgic, care-l împing „către prăpastie”. Pretextul lui principal pentru eșecul negocierilor – că oferta UE ar viola suveranitatea britanică – denotă o profundă ignoranță, scrie The Guardian. „Suveranitatea contează, dar nu e și nu a fost vreodată indivizibilă. În lumea reală de azi suveranitatea e împărțită cu alții spre binele general și în interesul național. Orice acord comercial, cu oricine, necesită concesii în materie de suveranitate.” O poziție diametral opusă adoptă editorialul gazetei conservatoare The Daily Telegraph . Johnson a fost „admirabil de ferm” la negocieri, ar trebui „să se țină tare” în continuare și să „nu cedeze în fața presiunii enorme”. Actuala ofertă a UE e „inacceptabilă: ne erodează suveranitatea, ne subminează constituția și ne-ar forța să ne supunem legislației UE pe veșnicie”. UE însăși ar fi „un imperiu tehnocrat, formalist din perspectiva juridică, condus de cadre care se auto-perpetuează”, care „nu ne poate lăsa să scăpăm ușor, fiindcă are nevoie ca Brexit să eșueze pentru a dovedi că statul-națiune nu funcționează.” UE „vrea să le amintească membrilor săi de ce nu ar trebui niciodată să plece”, comentează Telegraph. Din SUA, revista Foreign Policy explică de ce întreaga planetă ar trebui „să țină cu UE” în acest meci diplomatic. În centrul neînțelegerilor se află conceptul de „teren de joc nivelat”, sintetizând credința democrațiilor occidentale că competiția capitalistă ar trebui să fie întrucâtva echitabilă. UE e „campion global al capitalismului la standarde înalte”, depășind cu mult SUA în privința „restricționării subvenționării companiilor, evitării competiției tarifare și protecției sociale solide”. Or problema e că „un Regat Unit descătușat poate sifona investițiile, promițându-le investitorilor din Regat acces la piața unică UE fără vreuna dintre aceste protecții costisitoare”. Astfel, pentru UE, chestiunea echității este non-negociabilă. Iar un acord Brexit care ar consfinți garanția standardelor înalte UE ar da un imbold puternic într-o nouă direcție comerțului și capitalismului la nivel mondial: colaborarea guvernelor pentru a-și face economiile să-și deservească mai bine propria populație – conchide Foreign Policy.
Pe frontul pandemiei, UE a reușit totuși să rezolve joi altă problemă acută, deblocarea fondului de redresare (alături de bugetul multianual). Reacțiile presei au fost împărțite a doua zi. În Italia, Rai News optează să redea declarațiile triumfătoare ale politicienilor germani, precum „UE este unită și acționează împotriva crizei” (Von der Leyen) sau „acordul bugetar e un succes imens” (cancelarul Angela Merkel). Tabăra opusă, Budapesta și Varșovia, revendică și ea victoria prin vocea unui europarlamentar ungar citat de Radio Kossuth: „Succesul ungaro-polonez demonstrează că e nu numai corect, dar obții și rezultate dacă susții valorile naționale ca un patriot”. Opoziția din cele două state „rebele” a publicat însă un comunicat comun, preluat de agenția ungară MTI, conform căruia: „Guvernele ungar și polonez au dat înapoi în ultima clipă de pe marginea prăpastiei, aşa că pot trâmbița declarații despre succesul obţinut, deoarece în realitate au depus armele”. În dezbatere a intervenit tot vineri cunoscutul finanțist George Soros, publicând în revista franceză Le Nouvel Observateur un comentariu intitulat „Merkel a capitulat în fața extorcării ungare și poloneze”. „Compromisul făcut de Consiliul European pentru a împiedica Polonia și Ungaria să blocheze bugetul european e un cadou formidabil care le-a fost făcut: ar fi mai bine să fim fermi în fața acestor două țări incorecte care, prin respingerea valorilor democratice comune, amenință însăşi rațiunea de a fi a UE”. Între timp, pe plan mondial, s-a depășit sâmbătă pragul de 70 de milioane de cazuri de infectare cu coronavirus, anunță agenția italiană ANSA. În Europa, dată fiind creșterea numărului de cazuri, discuția privind necesitatea unor măsuri și mai dure a început să se aprindă. Și SUA au raportat vineri peste 3.000 de decese în 24 de ore. Revista americană The Atlantic acuză că „elitele americane nu înțeleg nici acum cum funcționează Covid-19”. După nouă luni de pandemie guvernul „nu poate pricepe – sau refuză să spună explicit – ce este acest virus și cum se răspândește”. Iar „analfabetismul” american în privința virusului se „întinde de ambele părți ale faliei politice”. Incompetența legislativă a răspunsului la pandemie nu se limitează la SUA: OMS a avut nevoie de luni pentru a admite că virusul se transmite prin aer; cehii au ținut o „petrecere de adio” și după o lună aveau unul dintre cele mai grave focare din lume; Madridul și-a închis prostește parcurile, dar a lăsat deschis interiorul restaurantelor; și, poate cel mai bizar, Africa de Sud a interzis vânzarea de sandale și de tricouri cu mânecă scurtă. Editorialul din The Wall Street Journal vorbește chiar de „Masacrul închiderii restaurantelor” în mai multe state americane. În New York cel puțin, studiile oficiale arată că doar 1,4% din pacienți s-au infectat în baruri și restaurante, pe când aproape 74% s-au infectat la întruniri la domiciliu. The New York Times atrăgea atenția vineri că în nouă luni au murit de Covid-19 mai mulți americani decât în cei patru ani ai ultimului război mondial – 292.000 față de 291.557. Ba chiar în unele zile decesele depășesc bilanțurile atacurilor de la Pearl Harbor și 11 septembrie 2001. O măsură controversată e închiderea școlilor, și săptămânalul german Der Spiegel transmite că trebuie reevaluat rolul copiilor în pandemie. Dacă nu mai departe de sfârșitul lui octombrie revista Nature publica un studiu global conform căruia școlile nu sunt focare de infecție, Der Spiegel citează noi studii care susțin contrariul. Un studiu austriac arată că școlarii se îmbolnăvesc în aceeași proporție cu profesorii. Alte cercetări indică că, deși au mai rar simptome, copiii mici sunt destul de „eficienți” la răspândirea virusului. Un studiu scoțian pe baza măsurilor adoptate în 131 de țări afirmă că rata de infectare scade semnificativ doar după închiderea școlilor. Cotidianul Haaretz îi îndeamnă duminică pe israelieni „Vaccinați-vă!”, remarcând că, dacă statele și cooperarea globală au un rol hotărâtor în lupta cu pandemia, și oamenilor de rând le „revine o mare responsabilitate”, imunizarea fiind o „datorie civică”. În Regatul Unit, The Financial Times face o comparație între criza pandemică și ultima criză financiară globală, avertizând că virusul e un „cadou pentru populiști”. „Pentru o clipă efemeră după criza financiară din 2008” s-a crezut că „răul provocat de capitalismul financiar fără reguli va presa pentru o reconfigurare a economiei de piață. Intenții bune care s-au dizolvat odată ce băncile centrale au dat drumul tiparnițelor de bani în apărarea statu-quo-ului”. Consecințele de durată s-au dovedit a fi politice: ascensiunea populismului de dreapta și stânga din cauza austerității care a lovit în cei de jos. Același pericol ne paște și în cazul pandemiei: un al doilea imbold conferit populismului. O austeritate post-pandemie va lovi tot în cei de jos, iar dacă politicienii chiar vor să salveze democrația, ei trebuie să amâne austeritatea până la deplina redresare economică, iar atunci s-o finanțeze din noi impozite pe veniturile mijlocii și mari, propune Financial Times.
Și România a avut recent o surpriză populistă, care n-a scăpat atenției unor publicații de renume. Euronews titrează: „Dumnezeu, Patria şi Familia, ascensiunea partidului de extremă dreapta AUR în România”. „O formaţiune ultranaţionalistă care spune că pune în centru familia, naţiunea, credinţa şi libertatea, a obţinut aproximativ 9% din voturi, ieşind astfel din anonimat.” Euronews amintește între altele că „AUR are o legătură strânsă cu puternica Biserică Ortodoxă, care l-a susţinut celebrând ceremonii religioase în timpul pandemiei”, că e „singurul partid român care-l sprijină pe Donald Trump”, având „un mesaj naţionalist în stilul «Romania first»”, sau că mulţi se întreabă cine sau ce se află în spatele AUR: „se vehiculează numele lui Iulian Fota, fost șef al Colegiului Național de Informaţii al SRI, şi se speculează că partidul ar fi de fapt creaţia sa”. Săptămânalul britanic The Economist analizează și el rezultatul electoral sub titlul metaforic „Diluarea detergentului”, explicat de subtitlu astfel: „Noul guvern român va avea un mandat slab pentru lupta anticorupție”. Fie din cauza pandemiei, fie a campaniilor electorale incompetente, prezența la vot a fost de doar 32%. Scrutinul a fost câștigat „pe neașteptate” de PSD-ul din opoziție, care e însă „discreditat”, astfel că-i lipsesc aliații pentru a guverna. Perdantul „clar” e PNL, care va rămâne totuși la putere mulțumită unei coaliții cu USR-PLUS, un partid al „activiștilor anticorupție” care nu și-a putut mobiliza simpatizanții, altfel „neobișnuit de fideli”. Cea mai mare surpriză a fost însă AUR, „un nou partid ultranaționalist” cu un program ce amestecă „patriotismul religios cu anexarea statului vecin Moldova” și cu „un talmeș-balmeș de teorii ale conspirației”. Pentru cei ce sperau că România „se va concentra pe lupta anticorupție și asimilarea valorilor europene, rezultatul electoral nu e de bun augur”, concluzionează The Economist.
(Andrei Suba, RADOR)
