Starea de alertă a fost prelungită pe teritoriul României începând de astăzi. Pe lângă deciziile de până acum, a fost introdusă şi una nouă, legată de anotimpul rece. Tot astăzi s-a ridicat carantina în localităţile din judeţul Sibiu, unde era o incidenţă ridicată a cazurilor de COVID. În schimb, au fost prelungite măsurile restrictive în judeţul Galaţi. Roman Muşat are detalii.
Reporter: Încă 30 de zile România se va afla în stare de alertă. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial, după ce a fost adoptată vineri de Guvern.
Hotărârea păstrează restricţiile instituite până acum, la care se adaugă însă una nouă, referitoare la desfăşurarea operatorilor de transport pe cablu de pe pârtiile de schi. Acestea vor fi deschise, dar autorităţile intenţionează să evite suprapopularea lor. Iniţial, a fost decretată stare de urgenţă în România, la 16 martie. Ulterior, din 14 mai a fost instituită starea de alertă, care a fost prelungită de atunci, la fiecare 30 de zile.
Între timp, la miezul nopţii a fost ridicată carantina în opt localităţi din judeţul Sibiu, între acestea şi municipiul reşedinţă de judeţ. Decizia a fost luată după ce rata de infectare la nivelul judeţului a scăzut de la peste 9 la 3,35 de cazuri la mia de locuitori.
Corespondenta RRA ne-a transmis că spitalele din judeţ nu mai sunt arhipline, însă rămân ocupate paturile de la Terapie Intensivă, inclusiv cu pacineţi aduşi din alte judeţe. Tot de astăzi au fost prelungite măsurile restrictive în municipiul Galaţi şi în comuna Braniştea. În aceste două localităţi, incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3 la mia de locuitori./ovidiu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 14 decembrie