Dacă pandemia continuă să monopolizeze atenția presei internaționale, publicațiile europene dezbat și problema statului de drept în UE, în vreme ce scurgerea unui deceniu de la izbucnirea Primăverii Arabe le oferă jurnaliștilor prilejul unui bilanț amar.
Agenția italiană de știri ANSA transmite că numărul cazurilor de Covid-19 înregistrate global a depășit 74 de milioane, iar țara cea mai afectată continuă să fie SUA, cu aproape 17 milioane de cazuri și 1,65 milioane de decese. „Un nou val de restricții în Europa”, titrează săptămânalul francez Le Nouvel Observateur. „Europenii strâng șurubul pe măsură ce se apropie sărbătorile pentru a încerca să oprească al doilea val… și să îl evite pe al treilea.” Vestea bună, comunicată de președinta Comisiei Europene e că „pe 27, 28 și 29 decembrie va începe vaccinarea în întreaga UE”, citează ziarul italian La Stampa. Dar marea întrebare e cât ar mai putea dura restricțiile. Un indiciu indirect ni-l oferă premierul croat Andrej Plenković, care și-a anunțat concetățenii că „o relaxare a măsurilor ar putea veni peste șase luni, când va fi vaccinată majoritatea populației”, citat de postul de radio sârb B 92. Sofia a prelungit deja restricțiile actuale până la 31 ianuarie, informează publicația bulgară Sega. Ziarul german Handelsblatt are totuși speranțe mari: „Dezvoltarea rapidă a vaccinurilor va face ca pandemia să devină istorie până la sfârșitul anului viitor în majoritatea părților lumii”, iar „impactul economic e chiar mai mic decât al crizei financiare din 2008”. Un alt exemplu îmbucurător: „familiile americane au fost nevoite să economisească în jur de 1 trilion de dolari în 2020. Acești bani vor fi cheltuiți imediat ce va fi iar posibil. Va exista o poftă imensă de cumpărături”. Unii nu o duc însă la fel de bine, constată Le Monde, scriind despre o premieră istorică pentru UNICEF – dar și Regatul Unit. Agenția ONU a intervenit de urgență pentru a acorda ajutor financiar pentru 1.800 de familii britanice grav afectate de criza sanitară. O situație jenantă pentru guvernul britanic, taxată prompt și de opoziție. Alții sesizează ocazii de a exploata politic criza, cum e președintele rus Vladimir Putin, care „a cerut ridicarea sancțiunilor [comerciale] pentru țările care se confruntă cu probleme din cauza pandemiei”, după cum transmite agenția Ria Novosti. Din SUA, The New York Times avertizează sub titlul „Big Pharma ne păcălește” că și marile companii farmaceutice profită din plin de vaccinurile pe care le produc, atât financiar cât și la capitolul imagine. Acum „regula în presă pare a fi că numelui cel mai mare îi revine cel mai mare merit” pentru vaccinurile anti-Covid-19. „O lovitură de publicitate incredibilă pentru o industrie disperată să-și salveze imaginea.” Chiar luna trecută, Purdue Pharma a pledat vinovată și a plătit peste 8 miliarde de dolari pentru implicarea ei în „oribila criză a opiaceelor din America”. Or munca la vaccinuri se bazează parțial pe bani publici și pe cercetarea inițială a unor entități publice. Dar Big Pharma refuză acum să accepte suspendarea patentelor pentru a permite producția vaccinurilor la scară largă, ceea ce va întârzia imunizarea pentru țările sărace și clasa defavorizată din Occident. „Industria farmaceutică nu ar fi în măsură să-și strângă profiturile cu lopata și să-și restabilească reputația fără finanțarea din impozitele noastre. Nu ar trebui să-i permitem să uite acest lucru”, conchide New York Times.
Ungaria a fost condamnată, din nou, de justiţia europeană pentru nerespectarea dreptului la azil, scrie La Libre Belgique. Curtea de Justiție a UE (CJUE) a constatat că „limitarea accesului la procedura de protecţie internaţională, reţinerea ilegală a solicitanţilor de protecţie în zone de tranzit, cât şi retrimiterea într-o zonă de graniţă a cetăţenilor din terţe ţări aflaţi în ilegalitate în Ungaria, fără respectarea garanţiilor ce însoţesc o procedură de întoarcere, constituie încălcări ale legislaţiei Uniunii”. CJUE va trebui însă să poarte „bătălia vieții sale”, apreciază portalul european Politico, în chestiunea condiționării fondurilor UE de respectarea statului de drept. Consiliul European a ajuns la un compromis privind adoptarea acestui mecanism, care constă în suspendarea lui până când CJUE îi va fi probat validitatea. Ungaria și Polonia mizează pe faptul că procedura poate dura ani, dar „există indicii că Curtea va da verdictul în procedură accelerată”. „Vorbim de luni, mai degrabă decât de ani.” Pe frontul parlamentar, Partidul Popular European (PPE) continuă să tolereze partidul de guvernare ungar Fidesz în rândurile sale, mulțumindu-se acum doar „să-i dea peste mână” europarlamentarului Tamás Deutsch, care și-a asemuit un coleg german cu Gestapo-ul nazist, constată EUobserver. Grupul PPE a „condamnat ferm” derapajul și i-a interzis lui Tamás să mai vorbească în numele formațiunii și să dețină poziții formale. Tot EUobserver informează că Parlamentul European a votat miercuri mecanismul statului de drept, dar și o rezoluție care afirmă că textul acestuia are întâietate, iar nu compromisul realizat în Consiliul European cu Ungaria și Polonia. „Orice declarație politică a Consiliului European nu poate fi considerată ca reprezentând o interpretare juridică, întrucât atribuția interpretării îi revine CJUE.” Săptămânalul britanic The Economist adoptă o notă optimistă, considerând că UE are de acum o „armă în bătălia contra încălcărilor statului de drept”. Textul mecanismului a rămas neatins de compromis, iar neregulile vor putea fi penalizate prin vot de majoritate calificată în Consiliul UE. Eșecul Ungariei și Poloniei „de a-l dilua măcar demonstrează în cârca cui a căzut de fapt compromisul”, în ciuda proclamării victoriei de către Budapesta. „Anterioarele tentative ale UE de a combate abuzurile contra statului de drept au eșuat în mod evident. Cea de acum ar putea avea colți – dacă UE va decide să-i folosească.”
Astăzi de împlinesc 10 ani de când tânărul vânzător ambulant Mohamed Bouazizi și-a dat foc în Tunisia, „o dramă care a marcat începutul Primăverii Arabe”, ne reamintește săptămânalul parizian Courrier International. „Speranțele erau enorme, însă refacerea economică și dreptatea socială atât de râvnite s-au lăsat așteptate”. Iar astăzi – arată un sondaj – 67% din tunisieni consideră că situația e mai rea decât în 2010. „Unica realizare veritabilă a revoluției tunisiene este dezlegarea limbilor. Dreptul de a manifesta și libertatea presei par a fi astăzi incontestabile.” În Regatul Unit, cotidianul The Guardian confirmă printr-un alt sondaj aceeași situație în cea mai mare parte a lumii arabe: „o majoritate [a populației] din nouă țări arabe consideră că acum trăiește în societăți considerabil mai inegale decât înainte de Primăvara Arabă”. Ziarul francez Le Figaro rezumă astfel deceniul scurs de atunci: „Primăvară arabă, toamnă islamistă, iarnă jihadistă. Și apoi revenire la situația anterioară: la 10 ani după ce s-au revoltat, țările arabe sunt azi conduse din nou de regimuri autoritare care se folosesc de lupta lor cu islamismul și jihadismul pentru a obține un cec în alb de la comunitatea internațională. Tunisia este excepția. Libia, Siria și Yemen sunt și acum cuprinse de război”. O cercetătoare din Londra avertizează pe portalul Euractiv că Europa trebuie să se pregătească pentru o repetare a Primăverii. „Exact ca în 2010, factorii de stres precum indignarea în creștere față de brutalitatea poliției, nemulțumirea provocată de nepotism, clientelism și favoritism și creșterea economică insuficientă încep să conveargă. Și tot ca în 2010, acestea se traduc prin mai mult activism pentru drepturi socio-economice, iar mișcările revoluționare prind avânt. UE nu-și poate permite să se lase surprinsă pentru a doua oară.” O opinie oarecum confirmată de articolul publicat în revista americană Foreign Policy de un exilat sirian care se recomandă: „am fost un protestatar adolescent, apoi un deținut, acum un refugiat”. „Am fost torturați, uciși și forțați să fugim din casele noastre. Dar nu suntem zdrobiți. Nu ne-am pierdut speranța și nici voința de schimbare. Chiar dacă am avea ocazia de a ne întoarce în timp, am alege din nou să ne sfărâmăm cușca fricii care ne-a ținut închiși mai bine de 40 de ani. Am alege din nou să scandăm pentru democrație sub cerul nostru. Revoluția pe care am început-o a fost doar primul pas pe lungul nostru drum către libertate.”
(Andrei Suba, RADOR)
