Italia intenționează să suspende zborurile către și dinspre Marea Britanie din cauza temerilor legate de o nouă tulpină de coronavirus detectată acolo, a afirmat ministrul de externe Luigi di Maio, într-o postare pe Facebook. Premierul britanic Boris Johnson și oamenii de știință au anunțat sâmbătă că o nouă tulpină de virus identificată în țară este cu până la 70% mai infecțioasă decât versiunea originală. „Ca guvern, avem datoria de a proteja italienii. Din acest motiv, după ce am anunţat guvernul britanic, împreună cu Ministerul Sănătății, suntem pe punctul de a semna dispoziția de suspendare a zborurilor cu Marea Britanie”, a spus dl Di Maio. „Prioritatea noastră este să protejăm Italia și pe compatrioții noștri”./opopescu/dsirbu
REUTERS – 20 decembrie