Forumul Cultural Austriac – Teaserul și podcasturile documentarului #newTogether

Ultimul comunicat de presă din 2020 al Forumului Cultural Austriac vă propune primii pași ai unui proiect pe care așteptăm cu nerăbdare să vi-l prezentăm în 2021.

Deşi ne-a îndepărtat fizic de semenii noştri, anul 2020 ne-a învăţat să ne ascultăm mai mult unii pe ceilalţi. Aceasta este una dintre experiențele comune ale celor 60 de artişti austrieci şi români  care au luat parte, la invitaţia Forumului Cultural Austriac Bucureşti (FCA), la experimentul online #newTogether, desfăşurat în lunile aprilie şi mai 2020, în timpul perioadei de izolare şi carantină (lockdown). Schimbul lor de idei într-un moment de criză sanitară şi socială profundă este materialul care a inspirat filmul documentar #newTogether – visions for a new together/gânduri despre un nou împreună realizat de regizoarea Carmen-Lidia Vidu (ce va avea premiera în 2021), al cărui teaser este publicat azi, dar şi seria de podcasturi #newTogether – viitorul înseamnă dialog, pe care FCA o lansează începând cu 21 decembrie 2020. Cele două demersuri documentare video şi audio reprezintă şi punctul de pornire al unui amplu demers de dialog cultural româno-austriac ce va include o serie de proiecte bilaterale, realizate între 2021 şi 2023 de Forumul Cultural Austriac Bucureşti şi partenerii săi, sub egida Ministerului federal austriac al Afacerilor Europene şi Internaţionale.

 

Vă invit să aflați mai multe detalii din comunicatul de presă atașat, dar și să vizionați teaserul documentarului și să ascultați podcastul.

 

Vizualurile atașate pot fi utilizate cu mențiunea obligatorie a creditelor – © Carmen Lidia Vidu/Forumul Cultural Austriac

 

Voi avea plăcerea, în zilele următoare, să vă aduc urările noastre de Sărbători, așa că deocamdată vă doresc o săptămână plină de bucurie!

 

 

Austrian Embassy Romania – Austrian Cultural Forum Bucharest

 

Andrei Popov

Deputy Director and Press Officer of the Austrian Cultural Forum Bucharest