Secretarul de presă al preşedintelui Rusiei, Dmitri Peskov, este de părere că zgomotul informațional pe care Aleksei Navalnîi îl face în jurul persoanei sale, reprezintă o manifestare a persecuției și a megalomaniei. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului și-a exprimat această opinie, marți, într-o discuţie cu jurnaliştii şi a subliniat că acesta este punctul său de vedere personal. „Probabil o să abuzez puțin și o să-mi permit exprimarea punctului de vedere personal, pe care, de obicei, nu doresc să îl exprim sau nu am dreptul să fac acest lucru. Per ansamblu, se poate spune, desigur, că pacientul are o manie a persecuției pronunțată şi, de asemenea, pot fi stabilite în mod clar anumite manifestări ale megalomaniei. Aşa cum se spune, el se compară chiar şi cu Iisus. În rest, desigur, manifestări conform concepţiei lui Freud” – a spus Peskov. Reprezentantul Kremlinului a îndemnat tratarea situaţiei tocmai din această poziţie a anchetei, în care Aleksei Navalnîi susţine că a fost otrăvit de serviciile speciale ruse./ssirbu/pvelisar
(www.tass.ru – 22 decembrie)