Mai multe evenimente comemorative vor avea loc astăzi, în Capitală și în mai multe orașe ale țării, la 31 de ani de la căderea regimului comunist. Astfel, la Catedrala Patriarhală, precum și în toate bisericile și mănăstirile, vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor care s-au jertfit în decembrie 1989 pentru libertatea, credința și demnitatea a poporului român. Slujbe vor fi săvârșite de asemenea la Monumentul pentru cinstirea eroilor Revoluției din capitală, la sediile Radiodifuziunii și Televiziunii Române. De asemenea, la Bistrița, Buzău, Oradea, Ploiești, Tulcea și Timișoara, vor avea loc ceremonii militare și depuneri de coroane la monumentele închinate eroilor Revoluției, toate, însă, cu respectarea strictă a regulilor de distanțare fizică și socială privind prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 decembrie)/ilixandru/sdm2