Noul ambasador al Republicii Moldova a transmis copiile scrisorilor de acreditare la Ministerul rus de Externe

Noul ambasador al Republicii Moldova în Rusia, Vladimir Golovatiuc, a transmis, marţi, copiile scrisorilor de acreditare la Ministerul rus de Externe, informează corespondentul TASS. Menţionăm că Vladimir Golovatiuc l-a înlocuit în funcţia de şef al reprezentanţei diplomatice moldovene pe Andrei Neguţa. Într-un interviu acordat TASS, Andrei Neguţa l-a numit pe Vladimir Golovatiuc drept „un economist puternic”. „El a terminat Universitatea din Sankt Petersburg, are experienţă de lucru în Adunarea Parlamentară a CSI, iar în parlamentul moldovean a participat, recent, în diverse delegaţii şi a reprezentat Republica Moldova în diferite structuri parlamentare. Consider că acesta corespunde atribuţiilor actuale” – a subliniat Neguţa. După cum au anunţat surse din cadrul MAE rus, copiile scrisorilor de acreditare ale ambasadorului moldovean au fost primite de adjunctul ministrului rus de externe, Aleksandr Pankin. Acesta l-a felicitat pe Golovatiuc pentru numirea în noua funcţie şi „i-a urat succese în activitatea consacrată păstrării şi dezvoltării relaţiilor de prietenie ruso-moldovene în spiritul principiilor stipulate în Tratatul de prietenie şi cooperare din anul 2001″. Cei doi diplomaţi au discutat o serie de probleme actuale privind cooperarea bilaterală şi, de asemenea, au avut un schimb de opinii privind situaţia prezentă în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană” – au adăugat sursele MAE rus. Amintim că Andrei Neguţa a fost rechemat în republică la începutul lunii decembrie din cauza scandalului legat de contrabanda de substanţe anabolizante, care au fost descoperite de serviciile speciale moldovene într-un automobil aparţinând reprezentanţei diplomatice moldovene./ssirbu/ilapadat

(www.tass.ru – 22 decembrie)