Realizator: Senatul și Camera Deputaților stabilesc, astăzi, componența comisiilor permanente precum și birourile de conducere ale acestora. Cătălin Purcaru ne spune acum, în direct, de la Palatul Parlamentului cum se împart aceste funcții între partidele care au intrat în legislativ. Cătălin, bună ziua!
Reporter: Bună ziua! Social-democraţii vor conduce opt comisii parlamentare, atât la Senat, cât şi la Camera Deputaților. Printre comisiile de la Senat sunt sănătatea, extremele și comunicațiile, iar la Camera Deputaților învățământul, transporturile, agricultura şi economia. Liberalii au şase comisii la Senat, printre care apărarea, juridica și transporturile și cinci la Camera Deputaților, printre care, bugetul, sănătatea și apărarea. Alianţa USR PLUS are câte patru comisii. La Senat va coordona Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă, iar la Camera Deputaților Comisia juridică. Alianţa pentru Unirea Românilor va conduce câte două comisii, la Senat Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării și cea pentru cercetarea abuzurilor, iar la Camera Deputaților Comisia pentru egalitate de şanse şi Comisia pentru constituționalitate. UDMR are două comisii la Senat şi una la Camera Deputaţilor, iar grupul minorităţilor naţionale va coordona Comisia pentru Drepturile Omului. La Senat s-au constituit deja comisiile permanente şi au fost alese şi conducerile acestora, urmând ca plenul de la Camera Deputaților să înceapă peste o oră. După anunțul președintelui Klaus Iohannis privind desemnarea unui premier, coaliţia de guvernare îşi dorește mâine un calendar accelerat al audierilor miniștrilor propuși, astfel încât spre seară să fie convocat plenul reunit pentru dezbaterea și votul de învestitură al viitorului guvern de centru-dreapta./rpatulea/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 22 decembrie)