Reprezentanţa permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană a prezentat luni, la Bruxelles, problema transportatorilor români aflați în tranzit, blocați la frontierele Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în contextul măsurilor de limitare a răspândirii noi tulpini a virusului SARS CoV-2. Reprezentanța a cerut o soluție rapidă printr-o abordare coordonată la nivelul Uniunii. Sute de români, șoferi de TIR și turiști sunt blocați în trafic la traversarea Canalului Mânecii dinspre Marea Britanie spre Europa.
Asociația civică ‘Voluntari în Europa’ transmite că și-a mobilizat membrii din Anglia pentru a putea ajuta cu apă și alimente în caz de nevoie și atrage atenția că situația celor aflați în acest moment pe teritoriul Marii Britanii este una dificilă. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 decembrie)/amirea/sdm2