Anchetă care vizează practicile monopoliste ale companiei de comerţ online Alibaba

Autorităţile chineze de reglementare în domeniu au declanşat o anchetă vizând gigantul comercial online Alibaba pentru ceea ce au descris drept presupuse practici monopoliste. Reprezentanţii unei companii afiliate Alibaba, Ant Group, au fost de asemenea convocaţi pentru o întâlnire. Autorităţile chineze au anunţat că vor declanşa o anchetă anti-monopol împotriva Alibaba. Compania solicită partenerilor săi de afaceri, precum şi persoanelor care au relaţii comerciale cu ea să evite orice colaborare cu concurenţii săi, deci practic se încheie un contract de exclusivitate cu Alibaba. Conducerea companiei nu a reacţionat încă în niciun fel, însă bursele au reacţionat. Acţiunile Alibaba au pierdut mai mult de 6%./opopescu/aionescu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 24 decembrie