Membrii Cabinetului Cîţu au început să își ocupe posturile din ministere

Membrii Cabinetului Cîţu au început să își ocupe posturile din ministerele pentru care au fost desemnați.

Prioritățile, în perioada imediat următoare, sunt: gestionarea eficientă a epidemiei de COVID și relansarea economică – potrivit premierului Florin Cîțu. Şeful Executivului de centru dreapta dă asigurări că nu vor exista majorări sau introduceri de noi taxe și impozite, iar accentul va fi pus pe o mai bună colectare a veniturilor la bugetul de stat. Proiectul de buget pentru anul viitor va fi definitivat în ianuarie.

Reporter: Arina Petrovici – Prim-ministrul Florin Cîțu, prezent la Ministerul Finanțelor, cu ocazia preluării portofoliului de către Alexandru Nazare, a declarat că predă mandatul unui profesionist și şi-a exprimat convingerea că acesta va continua proiectele începute. Între ele figurează finalizarea digitalizării ANAF și a Ministerului de Finanțe, precum și a procedurilor care țin de facturare.

Şi Raluca Turcan și-a preluat mandatul în fruntea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, prilej cu care a anunțat că metoda de calcul pentru stabilirea creșterii salariului minim, pentru anul viitor, se modifică, astfel că salariul minim va crește cel puțin raportat la rata inflației.

Compania Națională de Investiții Rutiere trebuie să devină funcțională – afirmă noul ministru al transporturilor – Cătălin Drulă. Acesta a explicat că astfel Compania de Drumuri va avea două activități separate: întreținerea rețelei de autostrăzi și drumuri naționale, respectiv investițiile în noi proiecte de autostrăzi.

Punerea în funcțiune la nivel național a programului care supraveghează exploatarea lemnului în pădurile României, măsurile de combatere a secetei și implementarea sistemului garanție- returnare pentru a atinge o cotă de reciclare mai buna – sunt doar trei dintre prioritățile noului ministru al Mediului, Tánczos Barna./lalexandrescu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 decembrie