Decorarea mesei de Crăciun
Masa de Crăciun va fi apogeul sărbătorilor, așa că trebuie tratată cu toată atenția cuvenită. Oricât de îmbelșugată ar fi masa și oricât de mult efort ar fi depus gospodina la prepararea bucatelor alese, mâncarea nu va fi pusă în valoare, dacă aspectul estetic al mesei de Crăciun va lăsa de dorit. Ideea decorării mesei își are originile tocmai în Evul Mediu, atunci când era special pregătită pentru nobili, așezată pe suporți de lemn cu scânduri deasupra, și acoperită apoi cu o față de masă din pânză brodată. Servitorii o așezau lângă perete, în cea mai mare sală a castelului, într-o zonă în care să fie ferită de curenții de aer, și în același timp, de unde să poată fi admirată de toți invitații la festin. Odată cu trecerea timpului, aranjarea mesei de Crăciun a evoluat tot mai mult, și se consideră că aspectul frumos al acesteia reprezintă un semn de respect și curtoazie pentru oaspeți.
Alegerea tematicii în funcție de stilurile decorative
Tematica pentru ornarea mesei de Crăciun poate proveni din cele mai diferite surse, de la căldura sufletească cu care doriți să vă întâmpinați musafirii, magia cadourilor sau un obiect decorativ cu valoare sentimentală până la alegerea personală între tradițional și modern, minimalist, vintage sau boem. Vă puteți lăsa inspirați inclusiv de stilul de design al casei dvs. ori de meniul pentru masa de Crăciun, pe care alegeți să îl pregătiți pentru familie și prieteni sau, din contră, puteți folosi un stil de amenajare complet diferit față de cel al locuinței, pentru un plus de savoare. Indiferent de tematica pe care o alegeți, amenajarea și definirea acesteia este rareori posibilă fără culori, pentru că acestea reprezintă unul dintre cele mai importante elemente pentru decorațiunile mesei de Crăciun. Ca o recomandare, ați putea începe cu alegerea feței de masă, întrucât, în funcție de culorile acesteia, puteți adapta mai ușor restul elementelor precum farfurii, tacâmuri sau pahare, astfel încât cromatica întregului decor să fie armonioasă și să inspire un aer festiv.
1. Stilul tradițional – Dacă ați hotărât ca anul acesta să adoptați stilul tradițional, culorile potrivite sunt cele specifice sărbătorilor de iarnă, și anume: roșu, verde, auriu. Pentru un impact vizual mai puternic, puteți alege o față de masă într-o nuanță festivă de roșu, completată de elemente aurii sau argintii și de mici crenguțe parfumate de brad, răsfirate pe întreaga masă.
2. Stilul modern – Decorarea mesei de Crăciun în stil modern poate fi extrem de originală și surprinzătoare, cu elementele potrivite. Acest stil pune accent pe culorile metalice combinate cu cele tari – verde, albastru, mov, sau chiar negru, dacă doriți să ieșiți complet din tipare. Pentru a obține un decor modern, puteți opta pentru o față de masă colorată sau pentru farfurii colorate la care să adăugați pahare cu aspect metalic. În ceea ce privește tacâmurile, o alegere bună ar fi cele de inox sau cele aurii. La o față de masă vernil, spre exemplu, tacâmurile aurii se potrivesc de minune și oferă un contrast uimitor. Decorațiunile în stil modern pot fi la fel de viu colorate precum restul decorului. Optați pentru șiraguri de mărgele roșii care să reprezinte atmosfera festivă, globuri mici pictate manual sau un bol voluminos mov sau albastru cu flori ori cu fructe și câteva crenguțe de brad răsfirate printre ele. Toate acestea vor transforma decorul mesei de Crăciun într-o poveste cu aromă de sărbătoare. Un stil de aranjare modern este influențat de ceea ce a ajuns să însemne un lifestyle modern: neglijență, simplitate și rapiditate, toate văzute prin lentilele esteticii și ale bunului gust.
3. Stilul minimalist – Dacă vă reprezintă mai mult stilul minimalist, și doriți să-l utilizați inclusiv pentru aranjarea mesei de Crăciun, puteți asocia nuanțe neutre cu alb, de exemplu. Această combinație va da mesei un aer sofisticat la care poate contribui și o față de masă elegantă, cu detalii fine și discrete, precum și o veselă stilată, completată de pahare și elemente decorative care să respecte cromatica inițială. Totodată, o față de masă cu motive florale discrete, în culori deschise, poate fi o alegere potrivită dacă vreți să creați un contrast cu elementele aflate pe masă. Alegeți veselă sau pahare cu accente metalice, pe care să le combinați cu ghirlande și ornamente aurii.
3. Stilul boem – Culorile tari, vesele, sunt în tendințe de sărbători, așadar, ați putea lua în considerare, pentru masa de Crăciun, combinații de albastru și mov, pornind de la o față de masă în aceste culori, și finalizând decorul cu farfurii și pahare în culori discrete, pentru un contrast mai puternic. Puneți pe masă mici aranjamente florale decorative în diverse nuanțe ale culorilor menționate sau câteva lumânări parfumate, care pot da mesei de Crăciun un aspect cu adevărat magic. Atunci când utilizați la masă mai multe seturi de veselă pentru diferite feluri de mâncare, încercați să rămâneți în cadrul aceleiași familii de culori pentru rezultate coezive, sau amestecați printre elemente și unele uni sau albe pentru o pauză vizuală.
4. Stilul vintage – Stilul vintage a avut dintotdeauna un aer clasic, unic și sofisticat, care duce cu gândul la vremuri demult apuse. Poate transforma decorul mesei într-o adevărată „călătorie” în timp, iar partea cea mai bună este că puteți amenaja masa de Crăciun în stil vintage din absolut orice aveți la îndemână – flori, fructe, lumânări, plante, acadele, etc. Mai mult, dacă aveți prin casă boluri sau alte vase moștenite de la străbunici, acum este momentul perfect să le etalați. Amenajarea unei mese festive în stil vintage înseamnă să utilizați toate acele obiecte cu aspect vechi, ce nu mai sunt la modă. Estetica va fi extraordinară! Bineînțeles, din decor nu ar trebui să lipsească decorațiunile specifice Crăciunului, dar și acestea vor căpăta un aer vintage, odată incluse în imaginea de ansamblu.
5. Stilul clasic – Dacă alegeți decorarea mesei de Crăciun în stil clasic, puteți menține o notă elegantă în ceea ce privește fața de masă, vesela, tacâmurile, paharele și decorațiunile. De exemplu, tacâmurile pot fi din inox, precum și suportul pentru solniță și piper sau cel pentru lumânări. În ceea ce privește farfuriile și fața de masă în stil clasic, acestea ar trebui să respecte aceeași notă simplistă – să fie albe și să nu aibă încrustații decorative sau dacă au, să fie mici, discrete, în nuanțe deschise. Culoarea predominantă a stilului clasic pentru decorarea mesei de Crăciun este albul, inclusiv pentru fața de masă, însă puteți adăuga o pată de culoare prin mici decorațiuni roșii ori în nuanțe pale de auriu, argintiu sau cupru.
6. Stilul rustic – Nu multe persoane aleg să amenajeze masa de Crăciun în stil rustic, dar este considerat, în prezent, a fi unul dintre cele mai frumoase și surprinzătoare aspecte pentru această ocazie, din punct de vedere decorativ. Pentru o masă de Crăciun „altfel”, puteți alege ca ornamente conuri de brad, crenguțe de brad verzi și parfumate și multe articole din lemn, cât mai naturale, în jurul cărora de altfel se și învârte stilul rustic. Cu cât mai natural, cu atât mai simplu și mai bine! În stilul de aranjare rustic, fața de masă lipsește cu desăvârșire fiind înlocuită de șervete de bucătărie din bumbac ecologic. Lemnul, de la masa în sine și până la suporturile de farfurii și decorațiuni, este elementul principal. Vesela folosită în acest stil este albă, simplă, fără niciun fel de elemente decorative. În aceeași notă putem alege și paharele: simple, de sticlă. Cele mai potrivite tacâmuri sunt cele aurii, în concordanță cu câteva suporturi de lumânări aurii. Completați tabloul cu sfeșnice argintii de diferite forme, lumânări albe și foarte mult verde. Stilul rustic este despre simplitate și elemente naturale. Dacă doriți să adăugați pomului de Crăciun o notă rustică, în tendințele actuale din acest an, puteți folosi ca decorațiuni mărgele sau mici coronițe din materiale naturale, nuci, conuri de brad, castane, ghinde, jucării din lemn, fructe uscate, ghirlande și alte ornamente de Crăciun, naturale.
7. Stilul scandinav sau nordic – Masa festivă de Crăciun amenajată în stil scandinav cu siguranță va uimi toți invitații. Decorul este echilibrat, în culori predominante de alb, albastru, și nuanțe neutre menite să inspire sentimente de pace și liniște celor din jur. Secretul ce stă la baza unicității acestui stil decorativ este simplitatea – nu sunt folosite elemente pompoase de decor, masa nu este deloc încărcată, iar culorile sunt plăcute și oferă calm și liniște din punct de vedere vizual. Dacă vă doriți o masă de Crăciun cu influențe scandinave, ar trebui să alegeți atent tot ceea ce veți pune pe masă, de la decorațiuni (majoritare din lemn) precum lumânări, figurine, etc. până la veselă, față de masă, pahare, etc. Așezați pe masa festivă un aranjament în stil scandinav, realizat dintr-un coșuleț de iută, umplut cu crenguțe uscate. Pe fiecare crenguță agățați globuri roșii și albe sau alte decorațiuni mărunte care credeți că ar înfrumuseța atmosfera de sărbători. De Crăciun, superstiția ne dictează să avem cel puțin o lumânare aprinsă, pentru a atrage norocul în casă și a-l sărbători așa cum se cuvine pe pruncul Iisus. Inspirați-vă din decorațiunile în stil scandinav și creați-vă propriile ornamente luminoase. Aveți nevoie de un pahar mic pentru suport și de o lumânare înaltă și ceva mai groasă, în jurul căreia puteți pune de la mărgele strălucitoare până la boabe sau paste de diferite origini (fasole de mai multe feluri, orez, paste făinoase colorate, etc.), pentru a o fixa. O idee genială ar fi să folosiți boabe de fasole sau linte pe care să le așezați pe un ziar și să le pulverizați cu spray-uri aurii sau argintii (care se găsesc în comerț), dar și să utilizați petale de flori, nuci, conuri de pin sau crenguțe.
8. Stilul ludic – Este foarte posibil să nu fi auzit prea des despre stilul ludic. Este considerat un mod decorativ de amenajare ce pune accent preponderent pe culori îndrăznețe, indiferent de modelul de farfurii, pahare sau elemente decorative pe care îl alegeți. Acesta se „adresează” în mod special copilului din noi, și permite un aranjament în absolut orice culoare doriți, oricât de îndrăzneață ar fi. Stilul ludic este considerat destul de nonconformist, pentru că nu merge pe elemente tradiționale, ci din contră, adoptă un concept îndrăzneț și… viu colorat. Așadar, dacă vreți să lăsați copilul din dvs. să „se joace” cu decorarea mesei de Crăciun din acest an, puteți alege să combinați mai multe culori pentru masa de Crăciun, sau puteți merge pe o singură nuanță puternică predominantă. Culori precum mov, verde, albastru, roșu sunt în tendințe anul acesta, iar originalitatea stilului ludic constă în faptul că acestea pot fi combinate exact așa cum doriți, iar efectul va fi, indiferent de opțiuni, cu siguranță, unul reușit. Vă veți uimi invitații cu o masă de Crăciun neconvențională, iar copiii vor fi încântați de aspectul general colorat al aranjamentului!
9. Stilul Art Nouveau – Stilul Art Nouveau a început să reintre în atenția designerilor în acest an, mai ales pentru că este foarte elegant. Sezonul de iarnă poate să fie și puțin extravagant, iar stilul Art Nouveau inspirat din secolul trecut este plin de opulență și exuberanță. Decorațiunile pentru masa sau bradul de Crăciun sunt cu finisaje strălucitoare și includ și elemente mai sofisticate, precum pene de păun și ornamente din blană artificială. În acest stil predomină culorile care au ca bază alb și maro, cum ar fi: ocru, sepia, ciocolată, nuc, castan, vanilie, somon, bej, crem și cafea cu lapte. Important este ca tonurile să fie naturale și să nu provoace un șoc vizual. Ca accente, pot fi folosite nuanțe de galben muștar, turcoaz și violet.
Alegerea tematicii în funcție de preferințele personale
Dacă aveți un hobby, Crăciunul este prilejul perfect pentru a-l explora. Inspirați-vă și găsiți resurse în absolut orice zonă creativă pe care o iubiți. Poate fi vorba despre obiecte hand-made, colecționarea diverselor mărunțișuri, de la monede până la timbre, sau altele, cum ar fi tricotatul, croșetatul sau pictura. Orice activitate pe care vă place să o faceți cu drag și pasiune poate reprezenta o sursă de inspirație importantă în alegerea temei potrivite pentru ornarea mesei de Crăciun. Posibilitățile sunt nelimitate, totul depinde de propriile plăceri nevinovate, imaginație și creativitate. Puteți așeza, de exemplu, în fiecare farfurie câte o șosețică roșie, specifică sărbătorii Crăciunului, tricotată chiar de dvs. sau câte o mică lumânare personalizată cu numele fiecărui invitat. Astfel de mici gesturi contează enorm în ochii familiei și ai prietenilor!
Sfaturi pentru organizarea unei mese elegante de sărbătoare
Sărbătoarea Crăciunului simbolizează familia și toate valorile pe care aceasta le reprezintă, motiv pentru care multe persoane preferă ca aceste zile să fie marcate restrâns, doar alături de familie, cu atât mai mult, având în vedere restricțiile în vigoare. Dacă preferați petrecerile exclusiv cu membrii familiei, aranjarea mesei de Crăciun se poate rezuma la o masă formală, decorată minimalist, plină cu aperitive tradiționale, și completată cu doar câteva ornamente de bun gust, precum crenguțe de brad sau câteva fructe. Cu cât crește mai mult numărul de persoane, cu atât se va complica și procesul de decorare a mesei de Crăciun. A pregăti o cină pentru mulți invitați poate fi o adevărată provocare, chiar și pentru cineva priceput. În același timp însă, o masă mare este un prilej perfect de a schimba aerul formal al cinei în familie cu un aer mai degajat și mai festiv.
1. Surprindeți-vă oaspeții și faceți-i să se simtă importanți. Gândiți-vă la adăugarea unui element pentru fiecare musafir în parte: ceva ce considerați că îi va face plăcere: de la o ciocolățică, o prăjiturică cu răvaș, sau chiar o sticlă (de dimensiuni reduse). Și nu uitați, puteți face chiar plăcuțe din hârtie cu motive de Crăciun pe care să scrieți numele invitatului și să o așezați în dreptul fiecăruia. Plăcuțele cu numele fiecărui invitat, realizate manual, fac ca oaspeții să se simtă speciali. Pur și simplu scrieți numele pe un carton simplu alb sau colorat, folosind un stilou metalic sau negru. Pentru un plus de savoare, folosiți niște obiecte micuțe și trăznite pentru a sprijini cardurile.
2. Fiți întotdeauna atenți la detalii. Amintiți-vă că paharele elegante vor fi foarte lăudate, dar cele colorate sunt mult mai festive. Plasați scaunele sau fotoliile asfel încât invitații să nu se simtă nici prea înghesuiți dar nici prea depărtați, iar dacă doriți să utilizați sfeșnice amintiți-vă să alegeți modele mai mici întrucât oaspeții trebuie să se privească în timp ce conversează. Nu folosiți obiecte parfumate (lumânări sau flori) pe masă sau lângă masă, pentru a nu interfera cu aroma felurilor de mâncare. Tacâmurile pentru antreuri se vor așeza în afară (lingura pentru supă în dreapta exterior), iar tacâmurile principale, cel mai aproape de farfurie. Lingurița pentru desert va sta deasupra farfuriei, dar cum pe masa de Crăciun se vor afla deja prea multe, aceasta poate fi adusă odată cu felul dulce. Una dintre cele mai simple reguli de aşezare a veselei este să puneţi tacâmurile din exterior spre interior în ordinea în care vor fi folosite. Tacâmul de friptură este primul de lângă farfurie. Cuţitele şi lingurile se pun în dreapta, iar furculiţele în stânga împreună cu serveţelul. Lama cuţitului se aşează întotdeauna spre farfurie. Paharul de apă stă deasupra cuţitului/cuţitelor. Dacă spațiul de pe masă este limitat, puteți opta pentru farfurii sau diverse alte vase mai mici. Mulți oameni ce găzduiesc masa de Crăciun pentru un număr relativ mic de persoane, pe lângă asigurarea unui spațiu suficient în jurul mesei, optați pentru diferite vase și accesorii practice, dar elegante, de bucătărie, ca de exemplu un bol pentru felul întâi pe farfuria principală (pentru eficientizarea spațiului de pe masă) sau șervețele din material textil (mult mai practice decât cele clasice din hârtie). Șervetele din pânză aduc un plus de eleganță, fiind una dintre cele mai ieftine modalități de a îmbrăca instantaneu masa. Inelele pentru șervețele nu sunt neapărat necesare; pur și simplu rulați șervetele sau împăturiți-le și decorați-le cu o panglică sau o crenguță verde. Sfat: Dacă aveți timp, călcați șervetele pentru un detaliu care va face diferența.
3. Nu exagerați. Păstrați muzica la un volum redus, nu cântați colinde după fiecare fel de mâncare, încercați să pregătiți totul dinainte, astfel încât să nu fiți nevoiți să umblați de colo – colo și să strigați după ajutor de la bucătărie. Nu vă obligați musafiri să poarte pălării ridicole sau alte accesorii festive de Crăciun. Nu veți face altceva decât să-i intimidați și să-i derutați. Nu aprindeți toate becurile și nu transformați casa într-un parc de distracții. În cazul în care vă întrebați: luciul, elfii și covoarele pufoase se încadrează în categoria de „prea mult”, la fel ca și zăpada falsă. Crăciunul este o sărbătoare frumoasă și sclipitoare și mulți se pregătesc cu cel puțin o lună înainte, astfel încât atunci când vine momentul totul să fie perfect. Concentrați-vă pe ceea ce credeți că le va face plăcere musafirilor și îi va face să se simtă confortabil, nu-i copleșiți cu nimicuri.
4. Adăugați suporturi de masă. Pe lângă faptul că o față de masă albă este întotdeauna clasică, aveți posibilitatea de a adăuga un strat de culoare și dimensiune decorării mesei prin alegerea unor suporturi pentru farfurii și pahare în tonuri contrastante sau de accent. Pentru o masă frumoasă de lemn, pur și simplu utilizați un suport mai mare în centru. Din materiale textile sau ratan, suporturile reprezintă cea mai ușoară și ieftină modalitate de a adăuga un ton vesel și aspectuos mesei. Le puteți face chiar cu propriile voastre mânuțe din resturi de țesături.
5. Gândiți-vă și la bucuria copiilor. Crăciunul este o ocazie specială mai ales pentru copii, aşa că trebuie să faceţi și pentru ei un aranjament jucăuş şi relaxant la cina de Crăciun, astfel încât să-i încurajaţi să stea la masă pentru a-şi „procura” ceva „combustibil” pentru zbenguiala ulterioară. Decideţi-vă din timp dacă îi veţi amesteca printre adulţi sau le veţi aşterne o masă separată. În cazul în care hotărâţi să-i păstraţi pe toţi la aceeaşi masă, încercaţi un amestec între oficial şi neprotocolar, dar fără a încărca prea mult aspectul. Pentru a păstra copii așezați la o masă „interactivă”, va trebui să adăugaţi elemente care să-i atragă. Decoraţiunile le puteţi face dvs. înşivă, dacă aveţi ceva îndemânare, sau le puteţi cumpăra din magazinele cu jucării pentru copii: şerveţele colorate, farfurioare şi tacâmuri vesele, figurine captivante, orice credeţi că le va deschide apetitul. Puteţi lega, de exemplu, acadele multicolore în mănunchiuri, în vârful cărora să fixaţi un mic glob sclipitor şi să puneţi câte un astfel de element decorativ în dreptul farfuriei fiecărui copil. Le veţi produce o mare bucurie! Ideal ar fi să renunţaţi la conceptul de masă separată pentru copii, deoarece va trebui să faceţi o muncă de două ori. Veţi fi nevoiţi să veniţi cu două teme, două planuri, seturi diferite pentru felurile de mâncare şi aşa mai departe. Aşadar, aşezaţi o masă comună şi profitaţi de estetică şi eficienţă. Nu ar trebui să vă fie foarte greu să întrepătrundeţi stilul pretenţios cu cel tineresc şi jucăuşul cu elegantul. În fond totul ţine de culoare, şi cine nu iubeşte culoarea!
6. Lăsaţi şerveţelele să-şi facă treaba! Dacă doriți cu adevărat să păstrați un decor simplu, accesibil și rapid, puneţi un şervet rotund în centrul mesei, mai ales dacă planificaţi să aşezaţi unele feluri de mâncare în mijloc pentru ca toată lumea să se poată servi. Puteţi utiliza, la fel de bine, şervete mai mari şi mai groase din care să faceţi nişte pălării haioase de elf, un truc simplu, rapid şi îndrăzneţ, care va îi încânta atât pe adulţi cât şi pe cei mici. Dacă, totuşi, decorul de sărbătoare este deja prea încărcat, luaţi un set de şerveţele la întâmplare şi lăsaţi-le să se odihnească pe farfuriile albe şi simple. Puteţi folosi pe post de inele pentru şervete crenguţe de brad, rulouri din hârtie (pe care să scrieţi numele invitaţilor) sau accesorii rustice.
7. Confortul trebuie să primeze. Pentru ca tot acest „preparat” să funcționeze, nu trebuie să pierdeți nicio clipă din vedere că fericirea, fie ea și de câteva ore, a oaspeților stă în mâinile dvs. Testați comoditatea scaunelor și a mesei așezându-vă rând pe rând pe locul fiecărui musafir (bineînțeles, înaintea sosirii lor) și constatați gradul de confort pe care îl au sau nu. Asigurați-vă că scaunele sunt distanțate suficient de mult unul de altul. Înainte de sosirea (co)mesenilor, asigurați-vă că totul este perfect, faceți un tur în jurul mesei, vedeți dacă centrul „funcționează” la fel de bine din toate părțile și verificați toate elementele decorative să nu se fi scurs, lipit sau nu fi pătat fața de masă. Acum doar faceți un pas înapoi și admirați-vă opera de artă!
Tendințe în decorarea casei de Crăciun pentru 2020
1. Albastru – Culoarea Pantone pentru 2020 este Classic Blue. Această culoare a avut o influență semnificativă asupra industriei decorului casnic, în mobilier, accesorii, vopsele și chiar în decorul de Crăciun. Albastrul se combină frumos cu atât de multe culori, inclusiv alb și / sau argintiu, auriu, platină / șampanie, roz și chiar roșu sau fuchsia. Așadar, dacă aveți accente bleumarin în casa dvs., luați în considerare să aduceți această nuanță și în decorul de sărbători. O tendință în acest an este și cea de decor interior în nuanțe de albastru pentru pereții livingului. Ideea este de a crea un spațiu vibrant prin această nuanță de albastru intens și, în același timp, o atmosferă cât mai elegantă și confortabilă. Bradul artificial de Crăciun va avea ornamente care se aseamănă cu bijuteriile, globuri și decorațiuni în tonuri de violet ametist, albastru safir sau verde smarald.
2. Platină – Acest ton neutru se încadrează între argintiu și auriu, însă tinde să fie puțin mai delicat. Un accent elegant, poate fi asociat cu practic orice culoare, de la roșu, bleumarin, roșu, gri închis, negru și lista poate continua. Asociați-l cu fildeș sau pe un fond închis de maroniu, pentru un aspect glamour rafinat. Îl puteți include cu la fel de mult succes în temele de design „sălbatice”, pentru a crea o notă de eleganță rustică. Nu puteți da greș adăugând platina, sub formă de accesorii, în pomul de Crăciun.
3. Metalic – Va fi cel puțin minunat să adăugați acest element, strălucitor și distractiv, în decorul de sărbători. Alegeți clopoței de diferite dimensiuni, piese de veselă și ornamente în culori metalice. Dacă nu vă simțiți suficient de curajoși să folosiți această nuanță la scară largă, măcar luați în considerare realizarea unei teme mixte pe bază de obiecte metalice și concentrați-vă în special pe elemente aurii, argintii și de platină.
4. Carouri – Această tendință nu este tocmai nouă, întrucât țesăturile și materialele ecosez sunt o alegere bună și solidă în perioada sărbătorilor! Cele mai interesante articole sunt cele în carouri roșu și negru sau alb și negru. Așadar, bradul va trebui împodobit cu tot felul de ornamente având aceste pătrățele care par că nu îmbătrânesc niciodată.
5. Pasteluri – Anul acesta veți vedea o reapariție a pastelurilor jucăușe și a culorilor distractive – ceea ce reprezintă o nouă abordare a unora dintre cele mai vechi și frumoase culori. Pentru a alege cele mai captivante nuanțe, gândiți-vă doar la brioșele colorate, conurile de înghețată, bezelele crocante, acadelele lipicioase și alte asemenea delicii gustoase, care vă vor face decorul de Crăciun mult mai dulce. Și nu mare ne va fi mirarea dacă le vom vedea agățate inclusiv în bradul de Crăciun sub formă de ornamente speciale!
6. Culori de poveste – Aceasta este una dintre cele mai noi tendințe în decorul de Crăciun pentru 2020! Temele din poveștile spuse odinioară de părinți sau bunici pot capăta o eleganță capricioasă, întrucât încorporează culori distractive de roșu, verde, auriu, bleumarin, portocaliu, maro și mov. Luați în considerare potrivirea unor astfel de ornamente multicolore în bradul sau pe masa de Crăciun și veți stârni numai laude. Acest aspect inspirat din basmele cu zâne și feți-frumoși, și plăcutul amalgam de culori vii și vesele, nu poate provoca decât admirație, încântare și nostalgie. Culoarea verde este culoarea naturii, și are un important efect relaxant, ideal pentru a crea o atmosferă caldă de Crăciun. Tendințele vor fi, în special, de verde-mușchi, verde marin, verde pastel și verde-sparanghel. Atemporalul roșu este conceput într-un mod mai degrabă rustic decât clasic, în decorațiuni în stil nordic, realizat cu țesături în carouri. Alte culori la modă sunt violetul și rozul, în toate nuanțele și tonurile posibile, și în combinații surprinzătoare. Și nu în ultimul rând, portocaliul și maroul, în nuanțe diferite, vor fi alte două culori vedetă ale acestui Crăciun. Portocaliul este o culoare caldă, la fel ca și maroul, capabil să creeze medii primitoare de o mare vitalitate, inspirând optimism și bună dispoziție.
7. Decor neutru – Paletele de culori neutre vor fi veșnic la modă. Având în vedere că tendințele în materie de amenajare a locuințelor includ mai tot timpul tonuri de gri, alb, maro și negru, este logic ca schemele de culori neutre să-și găsească foarte ușor loc și în decorul de Crăciun. Cele mai populare aspecte sunt cele care includ tonuri pline de farmec, cu tendințe de glamour, deosebit de luxos sau elegant, sau un aspect rustic, de cabană, în care este acceptat absolut orice obiect ornamental ce inspiră trecerea timpului, prin degradarea ușoară a materialului, sau prin prezența unor elemente vegetale, sau a unor texturi ce pot fi considerate arhaice.
Doar continuând să spunem povestea Crăciunului şi să trăim tot timpul în spiritul sărbătorilor, vom putea aduce bucurie, fericire şi pace acestei lumi.
Autor: Alina Andrei, RADOR
Surse:
www.housebeautiful.com/entertaining/holidays-celebrations/g999/christmas-home-decor/
www.decoratorswarehouse.com/blog/top-trends-in-christmas-home-decor-for-2020/
www.costainvest.org/ro/decorarea-casei-de-craciun/
www.tabu.ro/decor-de-craciun-2020-tendintele-de-neratat-pentru-a-aduce-magia-sarbatorilor-in-casa-ta/
limarom.ro/sfaturi-si-idei-pentru-decorarea-casei-de-craciun/
www.tasteofhome.com/collection/how-to-decorate-for-christmas/
www.elledecor.com/design-decorate/interior-designers/advice/g2833/christmas-decorating-ideas/
www.tettu.ro/idei-magice-decorare-craciun/
www.ajusto.ro/blog/decorarea-casei-de-craciun-10-decoratiuni-de-efect-care-vor-face-diferenta/