Sâmbătă, 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, mezzosoprana Viorica Cortez, unul dintre numele cele mai sonore ale solisticii internaţionale, împlineşte 85 de ani. Protagonistă a unora dintre cele mai celebre pagini din istoria scenei lirice, una dintre cele mai complete artiste ale ultimilor 50 de ani, Viorica Cortez a încântat publicul, de-a lungul timpului, pe cele mai mari scene ale lumii, fie că a fost cazul Scalei din Milano, Metropolitan Opera din New York, Opera din Paris, Arena din Verona, Gran Teatre del Liceu din Barcelona ori Lyric Opera din Chicago.
Viorica Cortez s-a născut la Bucium, Iaşi, la 26 decembrie 1935. Tatăl său cânta la pian şi la orgă şi obişnuia să găzduiască serate muzicale acasă, oaze de muzică şi literatură, în cadrul cărora se scriau şi foarte multe poezii, Nicola Labiş, dar şi mulţi muzicieni, dându-şi întâlnire aici. Dealtfel Labiş a scris special pentru Viorica Cortez poemul „Contemplaţie“.
Artista a început cariera muzicală la vârsta de 17 ani, fiind solistă a Corului Gavriil Musicescu din Iaşi, apoi a urmat cursurile Şcolii de Muzică, urmate de cele ale Conservatorului din Iaşi – primii trei ani de studiu.
Încă din ultimii ani de liceu a fost selectată ca solistă în corul Filarmonicii de stat “Moldova” din Iaşi, iar de la Filarmonică a ajuns solistă la Opera Română din Iaşi.
Pregătirea în arta lirică a fost încununată de studiile de la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, la clasa Artei Florescu.
În anul 1964, studentă fiind, a obţinut Marele Premiu la Concursul Internaţional de Canto din Toulouse, o recunoaştere a valorii prestaţiei sale artistice care avea să îi deschidă calea spre afirmare pe marile scene ale lumii. A avut astfel privilegiul de a nu mai trece prin perioada obişnuită a „rolurilor mici”, semnând un contract, în Franţa, pentru partitura principală din opera „Samson şi Dalila”, de Camille Saint-Saëns.
Cariera sa a fost încununată cu numeroase alte premii precum Marele Premiu special „Kathleen Ferrier” din ’Hertogenbosch – în Olanda, în anul 1965 şi Premiul I cu medalie de aur al Concursului Internaţional de Muzică „George Enescu” din Bucureşti – în anul 1967.
A urmat angajarea sa la Opera din Bucureşti, însă a părăsit România în anul 1971, din cauza „clasicelor” şicane ale autorităţilor comuniste, care doreau, probabil, blocarea afirmării internaţionale a celebrei artiste, aceasta obţinând cetăţenia franceză, păstrându-şi însă şi cetăţenia ţării în care s-a născut.
S-a căsătorit cu remarcabilul sculptor Marcel Guguianu, şi a avut accesul interzis pe scenele din România, până după Revoluţia din decembrie 1989.
Viorica Cortez a performat pe aproape toate marile scene ale lumii, fiind extrem de apreciată de public şi criticii de specialitate. A avut o prezenţă îndelungată pe scene cum sunt Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, Opera din Paris, Arena din Verona, Gran Teatre del Liceu din Barcelona, Lyric Opera din Chicago, Teatrul Capitol din Toulouse, sau Staatsoper din Viena.
A colaborat cu nume mari de artişti lirici, dirijori şi regizori – îi menţionăm aici doar pe Luciano Pavarotti, Placido Domingo, Montserrat Caballe, Alfredo Kraus, dintre artişti, pe Franco Zeffirelli, Luchino Visconti, Pier Luigi Pizzi şi Margherita Wallmann, dintre regizori, şi pe Georges Prêtre, Jean-Claude Casadesus, Zubin Mehta şi Riccardo Muti – dintre dirijori.
În toate aceste colaborări a abordat un repretoriu extrem de amplu, şi a demonstrat o înzestrare artistică fantastică, devenind una dintre cele mai complete artiste lirice din ultima jumătate de secol.
Despre unul din rolurile interpretate alături de Placido Domingo, Viorica Cortez declara într-un interviu: „Eram la Metropolitan şi trebuia să fac rolul Julietei. Mi-au dat o rochie albă, superbă, cu perle cusute de mână. Mi-au zis: „Să fiţi atentă, că a costat 10 mii de dolari“. Eu îmi ziceam: „Uite ce proşti sunt. Se duceau la o mercerie, cumpărau cu metrul ceva şi ar fi avut acelaşi efect“. Le-am spus: „Bine, am să încerc“. Şi am început duetul de dragoste cu Domingo, pe nişte perne. Cum mă lua în braţe, mai crăpau câteva perle. Eu, în gând: „S-au mai dus o sută de dolari“. Până la urmă, am rămas cu puţine perle, pentru că Domingo nu glumea.”
În Franţa, Viorica Cortez a devenit soţia compozitorului Emmanuel Bondeville, secretar al Academiei de Arte Frumoase, apoi, după moartea acestuia, a istoricului de origine română Adolf Armbruster. Din prima căsătorie, Viorica Corteaz a avut o fiică, pe Cătălina, alături de care a locuit, la Paris.
Ultimii ani aveau să aducă lovitură după lovitură în viaţa artistei. Mai întâi şi-a pierdut soţul într-un accident de maşină, în anul 2001 – artista fiind grav rănită atunci – apoi a rămas fără singurul copil, Cătălina. Şi-a păstrat, însă, umorul, căci muzica i-a dat curaj de fiecare dată, iar Viorica Cortez cântă pentru oameni.
Acum artista îşi împarte timpul între master classes, participarea la jurii internaţionale şi lecţii de canto particulare, dar nu neglijază nici invitaţiile de prelungire a carierei în roluri de compoziţie.
Este cetăţean de onoare al municipiilor Iaşi şi Cluj – Napoca şi Doctor Honoris Causa al Universității de Arte George Enescu din Iași.
La 18 septembrie 2013, a avut loc, în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu“, în prezența cunoscutei mezzosoprane, lansarea volumului „Cortez”, de Marius Constatinescu. În cadrul evenimentului organizat și găzduit de Galeriile Artmark din București au omagiat cariera de excepţie a artistei, Dan C. Mihăilescu, Mihai Constantinescu, Mihai Stan și Marius Constantinescu. Realizat deopotrivă ca mărturie, biografie artistică, interviu şi reportaj, „Cortez” şi-a propus să fie prima monografie de artist din România concepută la standardul celor mai noi tendinţe internaţionale.
Un scurt pasaj din acest volum arată că „Pentru cei care nu pot trăi fără etichete, Viorica Cortez este «Carmen a secolului». Pentru cei care au văzut-o pe scenă, în anii de glorie, este mezzo-soprana magnetică, scăpărătoare, care fascina privirea cu frumuseţea şi dezmierda urechile cu vocea. Pentru străini, este mezzo-soprana din România care şi-a dorit să fie mai bună decât ei. Şi a fost. (…) Pentru admiratori, este protagonista unora dintre cele mai importante momente din istoria teatrului liric. Pentru unii, este un nume între altele. Pentru alţii este, pur şi simplu, la Cortez. Pentru mine, Viorica este povestea – receptacul de istorii, martor al unei jumătăţi de secol de muzică, societate, politică şi sentimente, divă, mamă, soţie, fiică, prietenă dincolo de ea, autentică în fiecare fracţiune de secundă. Aceasta este povestea unei vieţi formate din miile de vieţi ale altora, împletite ca rolurile unui spectacol. În final, fiecare cititor va rămâne cu Viorica lui“.
La 24 septembrie 2015, mezzosoprana de origine română, a fost invitata de onoare a celei de-a XIV-a ediții a Sibiu Opera Festival. Viorica Cortez a susţinut un remarcabil recital, o continuare a proiectului început la Iași, în luna mai 2015, când Viorica Cortez a dorit să ofere publicului o seară muzicală extraordinară, împreună cu pianista Vasilica Stoiciu-Frunză. Repertoriul a cuprins lucrări din creația universală și românească de lied și operă și a fost, în același timp, un omagiu adus compozitorului George Enescu, la 60 de ani de la dispariție. În cadrul evenimentului a avut loc şi lansarea cărții „Cortez”, de Marius Constantinescu, ediția a II-a revizuită și adăugită.
În luna octombrie 2015, ce a marcat începutul stagiunii 2015-2016 la Opera Naţională Română Cluj-Napoca, a avut loc premiera operei „Werther”, de Jules Massenei, partitură pentru care Viorica Cortez a asigurat pregătirea vocală a distribuţiei pe toată durata lunii septembrie, un moment ce a coincis cu împlinirea a 50 de ani de la strălucitul debut al mezzosopranei pe scena clujeană.
În perioada 13-19 august 2017, la Tescani, județul Bacău, a avut loc un masterclass de artă vocală susținut de mezzosoprana Viorica Cortez, în cadrul Întâlnirilor muzicale internaționale „George Enescu”
