Ministrul sănătăţii din Germania, Jens Spahn, l-a întrecut pe cancelarul german, Angela Merkel, în privinţa popularităţii în rândul cetăţenilor ţării, arată rezultatele unui sondaj de opinie efectuat de Institutul de sondare a opiniei publice „Kantar” pentru publicaţia „Bild am Sonntag”, care au fost publicate duminică. Conform rezultatelor cercetării, 52% dintre respondenţi s-au pronunţat ca în anul 2021, Jens Spahn să aibă „cea mai mare influență posibilă în politica” din Germania. Menţionăm că, la sfârşitul anului 2019, Jens Spahn era apreciat de doar 28% dintre persoanele chestionate. În mod special, Jens Spahn este popular în rândul femeilor. „Spahn este fără îndoială câştigătorul anului. Din punctul de vedere al cetăţenilor, el desfăşoară cea mai bună politică în condiţiile coronavirusului” – a constatat expertul „Kantar”, Torsten Schneider-Haase. Anul trecut, prima poziţie în clasamentul popularităţii era ocupată de Angela Merkel, care, anul acesta, a coborât o poziţie, situându-se pe locul al doilea (cu 51%). Ea este urmată în clasament de premierul Bavariei, Markus Söder (50%), de ministrul finanţelor, Olaf Scholz (47%) şi de ministrul de externe, Heiko Maas (40%). La sondaj au participat 505 persoane, respondenţilor cerându-li-se să aşeze în ordinea aprecierilor lor un număr de 18 politicieni./ssirbu/ilapadat
(www.tass.ru – 27 decembrie)