Senatul a adoptat peste 70 de proiecte de lege

Senatul a adoptat astăzi tacit peste 70 de proiecte de lege, printre care se numără cel privind modificarea Legii 60 din 1991 cu privire la organizarea adunărilor publice, dar și cel referitor la anularea drepturilor acordate șefilor de stat. Acest lucru se poate întâmpla dacă persoanei în cauză i-a încetat calitatea de președinte al României ca urmare a unei condamnări definitive, a demiterii din funcție prin referendum sau dacă a fost constatată calitatea acestuia de colaborator al Securității – a informat reporterul Alex Cristea.
Tot astăzi, Senatul a decis dezbatere în regim de urgență a proiectului referitor la amânarea cu un an a intrării în vigoare a prevederii potrivit căreia completurile de apel în penal și civil trebuie formate din trei judecători de la 1 ianuarie 2021. Proiectul respectiv a fost retrimis astăzi la comisii pentru două săptămâni./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 decembrie)